Connect with us
Advertisement

Actualitate

DNA Alba Iulia s-a mutat în sediul nou. Fostul imobil în care funcţiona instituţia a fost retrocedat

Publicat

DNA Alba, sediu nou Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Alba Iulia funcţionează de la începutul acestui an în imobilul de pe strada Bucureşti, nr.16, în fostul sediu al Direcţiei de Asistenţă Socială. Imobilul de pe strada George Coşbuc, nr.14, unde era anterior sediul DNA, aflat în apropiere, a fost retrocedat definitiv şi irevocabil, printr-o sentință din 2013.

Sediul DNA de pe strada George Coşbuc nr. 14 a fost retrocedat definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 364/2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi Decizia de restituire în natură 5059/C/30N/2008 din 5 iunie 2012 a PÎCCJ. Potrivit sentinţei menţionate, Serviciul Teritorial Alba Iulia al DNA era îndreptăţit să ocupe imobilul până la data de 5 iunie 2015.

Sediul de pe strada George Coșbuc a fost obiectul unui dosar la Tribunalul București la secția civilă, pentru Legea 10/2001, privind imobilele naționalizate. Acesta a fost retrocedat proprietarilor inițiali. Solicitarea în acest sens a fost formulată de Tudor Valeriu Herlea.

Astfel că reprezentanţii DNA au făcut demersuri pentru găsirea unui imobil corespunzător drept sediu şi au identificat, cu sprijinul CJ, clădirea de pe strada Bucureşti nr. 16.

Imobilul de pe strada Bucureşti, nr. 16 este compus din trei corpuri de clădire: corp I – clădire edificată în regim P+1 având o suprafaţă utilă totală de 372,80 mp, corp II – clădire edificată în regim P, cu o încăpere având suprafaţa utilă de 28,29 mp, corp III – clădire edificată în regim P, cu două încăperi avâns suprafaţa utilă totală de 19,56 mp. Terenul aferent este în suprafaţă totală de 697 mp, din care teren construit în suprafaţă totală de 441 mp.

Iniţial, imobilul menţionat a avut destinaţia de „Atelier de reparaţii aparatură medicală”, aparţinător Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia. În anul 2003, în urma unui contract încheiat între spital şi Consiliul Judeţean Alba, imobilul de pe strada Bucureşti a trecut în administrarea judeţeană în vederea organizării sediului Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială Alba (DJAS).

Imobilul nu era ocupat, DJAS funcţionând în altă clădire.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement