Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

DOCUMENT: Ce elevi merg de luni la școală. Se modifică scenariile: ORDIN emis de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății


Publicat

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au finalizat ordinul care modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ.

Astfel, în scenariul 3, în care până acum mergeau la școală doar elevii de ciclu primar și copiii de grădiniță, merg de acum înainte și elevii din anii terminali merg la școală, dar doar câte o jumătate de clasă fizic, ceilalți vor face ore online, potrivit ordinului comun al miniștrilor Sănătății și Educației.

Documentul va fi publicat în Monitorul Oficial.

Principalele modificări aduse de noul ordin comun, ordinului comun nr 3.235/93, cel emis în februarie pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

La articolul 2 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, prin raportare la prevederile art. 3, cu excepția depășirii pragului de 6 la mie unde intrarea în carantină se aplică imediat.”

Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

 (1) Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:

Scenariul 1

Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie

Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori

Scenariul 2

a)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi  a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;

b)Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori.

Scenariul 3

a)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar;

b)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a elevilor din clasele a VIII-a şi  a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie, cu prezența fizică de până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în  respectivele clase terminale;

c)Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu

Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de  3/1.000 locuitori dar mai mică de 6/1000 de locuitori.

Până acum, scenariul 3 prevedea că la școală merg doar elevii din clasele primare și copii de grădiniță.

Documentul comun semnat de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății

ORDIN pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2

având în vedere prevederile:

– art. 94, art. 95, art. 114 și art. 123 Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

– art. 10 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

– art. 2 din OUG nr. 141/2020 privind instituirea unor masuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011;

– Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.530/2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările şi completările ulterioare;

– Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.079/2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare;

–  În conformitate cu prevederile art 3 din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 15 din 05.03.2021 privind aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, precum și pentru stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în unitățile de învățământ, în contextul pandemiei de COVID-19

– Referatul de aprobare nr. 9861/CM/ 06.03.2021 din care rezultă necesitatea modificărilor Ordinului nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2

în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările ulterioare şi ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei şi ministrul sănătăţii emit prezentul ordin:

Art.I Ordinul nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 122 din 5 februarie 2021, partea I, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, prin raportare la prevederile art. 3, cu excepția depășirii pragului de 6 la mie unde intrarea în carantină se aplică imediat.”

2. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

,, (1) Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:

Scenariul 1Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţieIncidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori
Scenariul 2a)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi  a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;b)Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori.
Scenariul 3a)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar;b)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a elevilor din clasele a VIII-a şi  a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie, cu prezența fizică de până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în  respectivele clase terminale;

c)Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu

Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de  3/1.000 locuitori dar mai mică de 6/1000 de locuitori.

 

2. La articolul 3 după alineatul (3) se completează  cu două noi alineate, alineatul (4) și alineatul (5) cu următorul cuprins:

„(4) La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și activitatea didactică se desfășoară exclusiv online.”

(5) Este permisă organizarea simulărilor examenelor naționale, evaluărilor naționale, orelor remediale și a examenelor pentru anii terminali, cu prezența fizică, în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, repectiv, distanțare corectă și igienizarea mâinilor și purtarea obligatorie a măștii..

3. Literele a), b) și c) la alin.1 al articolului 9 se modifică și vor avea următorul cuprins:

,, (1) Suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe se dispune în următoarele situații:

a) La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar.

În această situație se efectuează testarea colegilor , se suspendă cursurile grupei sau clasei respective pentru o perioadă de 14 zile iar ancheta epidemiologică stabilește persoanele care vor fi carantinate.

În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.

b) La apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învăţământ gimnazial, liceal, profesional şi postliceal se efectuează ancheta epidemiologică şi testarea colegilor acestuia și a cadrelor didactice, conform indicațiilor anchetei epidemiologice.

Conducerea unităţii de învăţământ va decide în urma consultării DSPJ/DSPMB dacă se impune carantinarea celor care fac parte din aceeaşi clasă sau suspendarea cursurilor, după caz.

c) La apariţia a două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învăţământ gimnazial, liceal, profesional şi postliceal se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile, iar ancheta epidemiologică stabilește persoanele care vor fi testate și carantinate.

În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă.

Măsura suspendării este dispusă prin decizia conducerii unităţii de învăţământ/instituţiei conexe, după consultarea DSPJ/DSPMB, cu aplicarea prevederilor art. 9 alin. (4) din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.447/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

4. La articolul 9 alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:

,,(7) Activităţile ce presupun prezenţa fizică din unităţile de învăţământ preuniversitar din subordinea Ministerului Apărării Naţionale,

Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției vor fi gestionate în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice realizate la nivelul direcţiilor medicale din cadrul acestora şi stabilite prin decizie a conducătorilor acestora şi nu se supun dispoziţiilor prezentului ordin.”

5. La articolul 12 după alineatul (3) se completează cu un nou alineat, alineatul (4) care va avea următorul cuprins:

„(4) Cei care au fost declarați contacți direcți ai unor cazuri confirmate și care nu au simptome, în situația în care refuză testarea nu vor fi primiți în unitatea/instituția de învățământ minim 14 zile, și vor continua învățarea în sistem on line. ”

6. Litera b) a punctului 2 din cadrul punctului III din Anexa se modifică și are următorul cuprins:

„ b) masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior.

La orele de specialitate din învățământul vocațional este obligatorie purtarea măștii de protecție, cu excepția orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spații individuale pentru exersare.

7. Litera c) a punctului 2 din cadrul punctului III din Anexa se modifică și are următorul cuprins:

,,c) masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum și în timpul tuturor orelor de educație fizică desfășurate în spații exterioare;

8. Punctul VII din Anexa se modifică și va avea următorul cuprins:

,, a) cadrele didactice vor efectua triajul observaţional al preşcolarilor/elevilor pe tot parcursul activităţilor şcolare;

b) în cazul în care preșcolarii sau elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare.

În cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părintelui/tutorelui legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării preșcolarilor sau elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale.

Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimţământul personal.

Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, în maximum 24 de ore.

Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, precum şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori; revenirea în colectivitate în aceste cazuri se va face după un repaus de 14 zile.

c) testarea cu teste antigen rapide se recomandă şi:

1) cadrelor didactice şi altor angajaţi ai unităţii şcolare simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs;

2) colegilor cazurilor confirmate atât preșcolari sau elevi (colegi de grupă sau clasă), cât şi cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învăţământ (inclusiv celor asimptomatici), în aceeași zi în care s-a confirmat primul caz prin testare antigen rapidă, efectuată în unitatea de învățământ;

d) revenirea în colectivitate a copiilor care au avut alte probleme de sănătate şi au absentat de la şcoală minimum 3 zile se va realiza obligatoriu în baza unei adeverinţe medicale care să precizeze diagnosticul, adeverinţă pe care elevul o va preda în format hârtie sau o va transmite electronic dirigintelui/învăţătorului.

Adeverinţele vor fi centralizate la nivelul cabinetului medical şcolar sau la nivelul persoanei desemnate în cazul în care şcoala nu beneficiază de cabinet medical;

e) cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi nedidactic care prezintă simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, vărsături, fără a se limita la acestea) se izolează la domiciliu, contactează medicul de familie şi anunţă de îndată responsabilul desemnat de către conducerea unităţii de învăţământ.”

Art.II Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației, precum și direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene/a municipiului București, inspectoratele școlare județene/al municipiului București, unitățile de învățământ preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

CUGIR

Familia unui bătrân din Alba, bolnav de Covid, acuză că i-au fost pierdute medicamentele în timpul transportului între spitale

Publicat

Familia unui bărbat din Alba, bolnav de COVID, acuză că în timpul transferului între două spitale din județ, pastilele pentru tratamentul său de Parkinson ar fi dispărut. 

În replică, directorii unităților medicale susțin că bărbatul a plecat de la un spital cu o plasă în care se aflau pastilele, și că tot cu o plasă ar fi ajuns la cel de al doilea spital. 

Bărbatul în vârstă de 85 de ani a fost transferat luni 12 aprilie, de la Spitalul de Urgență din Alba Iulia la Spitalul Orășenesc din Cugir, fiind confirmat cu COVID.

Momentan, bărbatul este inconștient, iar familia acestuia susține că starea gravă a acestuia este și din cauza întreruperii tratamentului pentru Parkinson.

Problemele au fost relatate telefonic reporterului alba24.ro, de nepoata bărbatului. 

Potrivit acesteia, bărbatul a fost internat duminică (11 aprilie) la spitalul din Câmpeni, unde i s-au făcut două teste rapide pentru COVID, teste care au ieșit negative. Acesta ar fi plecat de acasă cu hainele de pe el și cu o plasă cu medicamentația pentru Parkinson, susține nepoata bărbatului.

Însă, din cauza stării de sănătate care se agrava, s-a decis transferul la Spitalul de Urgență din Alba Iulia. Acesta a ajuns în jurul orei 18.00, la spitalul din Alba Iulia.

Bărbatul a fost băgat în izolare, pentru un nou test COVID, conform procedurii. Rezultatul pentru COVID a fost pozitiv la testarea din Alba Iulia și din acest motiv bărbatul a fost transferat la Cugir, a mai precizat nepoata bărbatului.

Nepoata susține că pastilele bărbatului ar fi fost pierdute în timpul transferului dintre cele două unități medicale.

Poziția managerului Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia

Diana Mârza a declarat pentru alba24.ro, că bărbatul a ajuns de la Câmpeni, la izolare la spitalul din Alba Iulia, cu o plasă mov în care se aflau și pastilele.

Când a fost transferat la Cugir acesta a plecat cu tot cu plasa mov în care se aflau inclusiv și pastilele pentru Parkinson.

Ce spune directorul spitalului orășenesc din Cugir

Contactat de alba24.ro, directorul unității medicale, Arion Florin, a făcut o serie de precizări:

Acesta a declarat că după ce reporterul a sunat la secretariatul spitalului pentru a afla mai multe informații despre pacient și dacă a ajuns la Cugir cu sau fără pastile, acesta le-a spus asistentelor să caute în bagajul bătrânului.

A mai declarat că la momentul internării la Cugir medicii și asistenții nu au putut comunica cu bătrânul pentru a afla unde sunt pastilele și că nu au căutat în plasa cu care bărbatul a ajuns de la Alba Iulia.

După ce reporterii alba24.ro au început să pună întrebări, asistentele au căutat și au găsit pastilele bărbatului.

Însă, din cauza stării de sănătate în care se află, tratamentul pentru Parkinson nu poate fi administrat și potrivit directorului Arion Florin se caută o soluție pentru un tratament alternativ.

 

Citeste mai mult
Publicitate

ECONOMIE

Domeniul Ciumbrud – noi direcții, primele succese: Medalii pentru VINUL LA DOZĂ și cocktail-uri ready-to-drink pe bază de vin

Publicat

Domeniul Ciumbrud este unul dintre producătorii români de vin care au văzut în pandemie nu doar un dezastru pentru vânzări, ci și o oportunitate de a implementa mai repede planurile de dezvoltare a portofoliului.

Podgoria include 200 de hectare de plantație de viță-de-vie în județul Alba, suprafață amplasată pe versanți însoriți în vecinătatea râului Mureș, iar societatea Domeniile Boieru SRL, care administrează afacerea cu vinuri, are în vedere finalizarea, în acest an, a unui complex turistic vitivinicol.

Primul producător din România care a scos pe piață VINUL la DOZĂ

Domeniile Ciumbrud sunt primul producător român care a scos pe piață vinurile la doză.

Noutatea a reușit să stârnească interesul celor pasionați de vinuri, iar în completare, vinurile cramei au adus în palmares un lung șir de medalii câștigate la concursurile internaționale din acest an. Important de menționat este faptul că printre vinurile medaliate se află și două vinuri la doză, proaspăt lansate anul trecut.

”Upside alb” de la Domeniile Ciumbrud – Medalie de aur la Concursul Internațional de la Monaco

”În această primăvară am obținut câteva medalii la concursurile internaționale la care am participat. Foarte important pentru noi este faptul că la primul concurs internațional la care am putut să participăm și cu vinurile îmbuteliate la doză – Concursul Internațional de la Monaco – am obținut o medalie de aur cu sortimentul alb – Upside alb, care este un cupaj Sauvignon Blanc cu Muscat Ottonel și o medalie de argint cu sortimentul Upside rose, care este un Pinot Noir Rose.

Încă nu sunt multe concursuri internaționale care să accepte ca și probă vinuri îmbuteliate în doză. Deci, concursul acesta de la Monaco nu a fost strict pe doză, ci pe vinuri în general și am mai obținut alte două medalii pentru vinuri îmbuteliate la sticlă – un Pinot Gris Cardinal 2009, respectiv un Dry Muscat, din gama reprezentativă Domeniul Ciumbrud.

Pinot Gris Cardinal – AUR la Mundus Vini

Tot în acest an, în primăvară, am mai obținut o medalie de aur la Concursul internațional Mundus Vini cu Pinot Gris Cardinal. De asemenea, am participat și la Concursul Internațional de vinuri din Spania – Catavinum, unde am obținut 5 medalii de argint cu vinurile reprezentative Domeniul Ciumbrud, îmbuteliate la sticlă”, a declarat Florin Dănoaie, director general Domeniul Ciumbrud, pentru Supervinuri.ro.

Domeniul Ciumbrud, de la producător axat pe HoReCa, la colaborări cu unii dintre cei mai mari retaileri din România

Odată cu lansarea gamei de vinuri la doză, care a coincis cu pandemia de COVID-19, producătorul de vinuri din județul Alba s-a axat mai mult pe listarea vinurilor în hipermarketuri, lucru care i-a și reușit întrucât este prezent în patru mari lanțuri comerciale cu vinurile Domeniul Ciumbrud.

”Planul de a îmbutelia vinuri la doză era de dinainte de pandemie, chiar voiam să lansăm acest proiect în aprilie anul trecut, dar am amânat pentru toamnă din cauza pandemiei.

De la un producător de vinuri care era axat foarte mult pe HoReCa, am ajuns acum să ne adresăm mai mult clienților de retail.

Avem în continuare game care sunt destinate HoReCa, dar facem un efort mai susținut pe partea de retail pentru că HoReCa este foarte afectată de această pandemie.

Cu vinurile noastre suntem prezenți și în rețele locale, dar am reușit să începem colaborări și cu retaileri mari cum ar fi Carrefour, Kaufland, Metro și Profi.

Din toamnă am început să colaborăm și sperăm ca anul acesta să extindem sortimentele. Avem însă produse diferite în fiecare dintre aceste lanțuri de magazine”, a spus directorul general Domeniul Ciumbrud, Florin Dănoaie.

Vinurile la doză, prezente în două mari lanțuri de hipermarketuri, magazine proprii și în online

În prezent, vinurile la doză de la Domeniul Ciumbrud, care reprezintă o noutate pentru piața românească de vinuri, pot fi achiziționate din două mari lanțuri de hipermarketuri de la noi, dar și din magazinele proprii ale Domeniului Ciumbrud, precum și din magazinul online. 

”Dozele le avem la vânzare în acest moment, ca și hipermarketuri, în Metro și în Kaufland.

Avem însă și o rețea de magazine proprii în județele Alba, Sibiu, Cluj, cinci la număr și de ce nu, pot fi achiziționate și de pe site-ul cramei”, a precizat Florin Dănoaie.

Vinul la doză își are avantajele sale

Acesta a ținut să sublinieze faptul că vinul la doză este extrem de căutat în alte țări pentru că este mult mai ușor de transportat și de răcit.

”Vinul la doză nu este o noutate în celelalte țări, este chiar foarte prezent pe piața din Statele Unite, pe piața din Marea Britanie, pe piața din Germania.

Sunt foarte mulți consumatori care preferă acest tip de ambalaj pentru că este un ambalaj foarte practic, ușor de răcit, ușor de transportat, care oferă posibilitatea de a consuma echivalentul unei sticle de vin în trei doze.

Dispare și acea problemă care apărea atunci când deschideai o sticlă și trebuia să o consumi toată. În plus, ambalajul este 100% reciclabil.

Suntem primii și singurii care producem la noi în țară vin la doză. Vinuri îmbuteliate la doză mai sunt pe piață, dar provin din import”, a menționat directorul general al Domeniului Ciumbrud.

Cocktailurile ”ready to drink”, o nouă inovație marca Domeniul Ciumbrud

Mai nou, pe lângă vinurile la doză de 250 de ml, Domeniul Ciumbrud a scos pe piață și cocktailuri ready to drink, bazate tot pe vin produs la crama din Ciumbrud.

”Avem și o gamă de cocktailuri la sticlă de 275 ml, toate se bazează pe vin, sunt mai multe arome, 8 la număr, și sunt practic cocktailuri ready to drink, printre care se numără cocktailuri cunoscute ca Hugo, Sangria, dar și altele inventate de noi.

La noi pe piață astfel de băuturi nu se găsesc decât din import și practic reprezintă o inovație ceea ce am făcut noi.

Considerăm că reprezintă o oportunitate pentru noi aceste cocktailuri pentru că știm foarte bine că tendințele de consum se schimbă, ne uităm foarte mult la ceea ce se întâmplă în alte țări și practic știm că tinerii sunt foarte deschiși la lucruri noi, la băuturi noi.

Așa am luat hotărârea să ieșim pe piața românească cu astfel de produse. Este un proiect la care lucrăm de mai bine de doi ani de zile”, a mai declarat reprezentantul Domeniului Ciumbrud pentru Supervinuri.ro.

 

Domeniul Ciumbrud – 200 de hectare de vie și 7 game de vin

Potrivit lui Florin Dănoaie, activitatea Domeniului Ciumbrud a început încă din 2006 și a crescut de la an astfel încât în prezent podgoria însumează 200 de hectare de viță de vie, de pe care se produc nu mai puțin de 7 game de vin.

”Ca și producător de vinuri, am pornit activitatea în 2006, iar în 2010 am început să ieșim cu vinuri îmbuteliate. Între timp am tot crescut, iar la momentul acesta avem 200 de hectare de viță de vie în exploatare, în județul Alba.

Crama este în Ciumbrud, acolo este punctul turistic. În momentul de față avem 6 game diferite de vin la sticlă, o gamă de vinuri la doză și o gamă de cocktailuri pe bază de vin la sticlă de 275 de ml”, ne-a spus acesta.

În ceea ce privește podgoria, sortimentele care predomină sunt cele albe. ”Avem atât sortimente autohtone – Fetească Albă, Fetească Regală, cât și internaționale – Traminer, Muscat, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Gris. De asemenea, avem și soiuri roșii – Pinot Nour, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot și Shiraz, deci avem o multitudine de sortimente”.

Domeniul Ciumbrud va deschide până la finalul acestui an și un Complex turistic vitivinicol

Și cum planurile de viitor nu puteau să lipsească de pe agenda unui producător de vinuri atât de inovativ, iată că la Domeniul Ciumbrud anul acesta, spre final, va avea loc o altă premieră, și anume deschiderea unui Complex turistic vitivinicol.

”Avem de gând să finalizăm construcția Complexului turistic vitivinicol, pe care am început-o și care se află în imediata apropiere a cramei Domeniul Ciumbrud.

Avem deja un punct turistic, o pensiune cu 12 camere, cu restaurant și sala de degustare, dar am dorit să construim acest complex pentru că există cerere și vrem să avem o capacitate de cazare mai mare și mai multe facilități, ne dorim să aducem cât mai mulți oameni la podgorie, să cunoască vinurile și zona Ciumbrud.

Sperăm ca până la finalul anului să finalizăm acest complex”, ne-a dezvăluit Florin Dănoaie.

Cât despre efectele pandemiei, acestea s-au simțit și la Domeniul Ciumbrud însă cei de aici s-au adaptat repede la condițiile actuale și au reușit să meargă înainte cu rezultate chiar mai bune decât înainte.

”Afectați am fost și noi de această pandemie, dar prin mai multă muncă și prin mai multă implicare am reușit să ne adaptăm la condițiile actuale și să mergem înainte.

La noi vânzările au fost în creștere anul trecut, dar asta deoarece am semnat noi contracte, am avut și contracte pe export, am exportat în special în Cehia și Slovacia”, a declarat directorul general Domeniul Ciumbrud, Florin Dănoaie.

Sursa: Supervinuri.agrointel.ro

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Alimentarea cu gaze naturale în Teiuș, SISTATĂ după ce conducta de distribuție a fost avariată. Când va fi reluată alimentarea

Publicat

Compania Delgaz Grid informează că marți, în jurul orei 11:30, ca urmare a unor lucrări de aducțiune a apei, a fost avariată conducta de distribuție a gazelor naturale care alimentează orașul Teiuș, ceea ce a condus la sistarea gazelor naturale în localitate.

Echipele companiei lucrează la remedierea avariei iar reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale este preconizată începând cu ora 17:00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Judecătoarea Anca Alexandrina Neamțiu de la Curtea de Apel Alba Iulia s-a pensionat. Președintele a semnat decretul

Publicat

curtea de apel alba

Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decrete de eliberare din funcție a mai multor magistrați, ca urmare a pensionării, transmite Administrația Prezidențială.

Șeful statului a eliberat-o din funcție pe Anca Alexandrina Neamțiu, judecător la Curtea de Apel Alba Iulia, Secția Civilă.

Aceasta se va pensiona începând cu data de 15 aprilie a acestui an.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate