Connect with us
Advertisement

Eveniment

Dosarul traficului de maşini de lux furate din Italia: Cei trei bărbaţi din Cluj, reţinuţi pentru 24 de ore

Publicat

În urma audierilor de luni seara, în dosarul traficului de maşini furate din Italia, trei bărbaţi din Cluj, cercetaţi în această cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Aceştia au fost aduşi la Alba Iulia în urma unor percheziţii, de către poliţiştii de la IPJ Alba, care efectuează cercetări privind un prejudiciu estimat la 520.000 de lei.

Potrivit IPJ Alba, “pe baza probelor administrate în cauză, cele trei persoane cercetate în dosarul maşinilor de lux, furate din Italia, conduse, luni, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au fost reţinute de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore, pe bază de Ordonanţă de reţinere şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Alba.

În cursul acestei zile aceştia urmează să fie prezentaţi procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Reamintim faptul că luni, 14 iulie a.c., poliţiştii au identificat şi indisponibilizat 4 autoturisme de lux şi suma de 18.100 euro.”

Potrivit poliţiştilor, grupul infracţional format din patru persoane (una dintre ele nu a fost găsită deocamdată la domiciliu) înmatriculau şi vindeau maşini de lux aduse de complici cetăţeni italieni pe teritoriul României, după ce le furau în Italia. Reprezentanţii Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au reuşit să descopere astfel de fapte petrecute din 2013 până în prezent, ce au vizat cinci autoturisme Mercedes, BMW şi Audi. Trei dintre ele le-au găsit în urma percheziţiilor şi le-au adus la sediul IPJ Alba.

Cei patru bărbaţi sunt cercetaţi pentru tăinuire, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, înşelăciune, complicitate la înşelăciune, instigare la uz de fals şi participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Citeşte mai multe detalii despre modul de operare al reţelei şi bunurile reţinute în urma percheziţiilor de luni dimineaţa.

PERCHEZIŢII IPJ Alba în judeţul Cluj: Suspecţi de trafic de maşini de lux furate din Italia aduşi la audieri

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement