Actualitate
Drapelul de luptă al uneia dintre legiunile lui Avram Iancu, scos la licitaţie. Banii vor fi încasați de familia lui Corneliu Vadim Tudor
Drapelul de luptă al uneia dintre legiunile lui Avram Iancu, donat de un moț Partidului România Mare, a fost scos la licitație. Banii urmează să fie încasaţi de familia lui Corneliu Vadim Tudor.
O familie din Baia de Criş a păstrat steagul timp de mai multe generații, iar în 2001, la Țebea, drapelul a fost dăruit președintelui de atunci al Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor. Potrivit profesorului universitar Gabriel Moisa, istoricii care au analizat vechimea şi autenticitatea obiectului confirmă că ţesătura acestuia provine de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Potrivit lui Gabriel Moisa, drapelul a fost la origine un prapor dintr-o biserică, fiind transformat într-un steag în jurul căruia se presupune că au fost catalizaţi mai bine sătenii.
Valeriu Sîngeorzan, directorul de marketing şi vânzări al Artmark, a precizat că nu poate aprecia valoarea reală a obiectului. Acesta a transmis că preţul de pornire al licitaţiei va fi de 5.000 de euro, fiind înregistrate deja cereri din partea unor instituţiilor statului, primării sau muzee.
Vezi şi Steagul de luptă al lui Avram Iancu, retras din licitaţie la cererea Ministerului Culturii. Acuzații de furt și calomnie între Vadim și Funar
În perioada 25-29 ianuarie, drapelul va fi expus în mai multe oraşe din ţară, printre care Arad, Cluj-Napoca, Brașov și Târgu-Mureș, din dorinţa de a face cunoscut obiectul şi de a satisface nevoia românilor de a-l privi şi de a lua contact cu el.
sursa: adevărul.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News