DSP Alba controlează pensiunile din județ: Doar în ultima săptămână, 3 unități de cazare au fost închise temporar din cauza deficiențelor
Foarte multe dintre pensiunile controlate aveau probleme cu igiena, atât cea a localurilor, cât și a angajaților. În unele situaţii, nu ofereau turiștilor acces la alimentare cu apă caldă sau rece. Potrivit directorului DSP Alba, aceste deficiențe sunt inacceptabile, motiv pentru care s-a dispus sistarea temporară a activității.
Principalele nereguli constatate au fost neefectuarea instructajului angajaților privind respectarea condițiilor de igienă, controlul medical incomplet al angajaților, precum și nerespectarea normelor generale de igienă. Doar în ultima săptămână, DSP Alba a efectuat 13 controale, soldate cu 14 avertismente și sistarea activității pentru trei pensiuni.
Directorul DSP Alba, Horea Timiș a explicat că este preferabil ca, în cazurile în care sunt depistate deficiențe majore, să se recurgă la dispunerea sistării temporare a activității și mai puțin la amenzi sau altfel de sancțiuni, care nu ar face altceva decât să ducă la rezolvarea superficială a problemelor.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (2)