EDITORIAL Radu Ghelmez: Gânduri pestrițe și matinale

Pe undeva, e tare îmbucurător să vezi întregul sistem juridic din România protestând împotriva mizeriilor propuse de pesede. E trist că sunt nevoiți să facă asta ca să își salveze meseria, dar e așa de reconfortant să vezi că au înțeles că ce se face și ce nu se face depinde (și) de ei. Îmi doresc să văd și alte bresle profesionale apărându-și integritatea meseriei împotriva politicienilor și cred că societatea noastră o să facă un pas înainte când profesioniștii își vor asuma responsabilitatea evoluției profesiei lor.

Si, că vorbim de instituții, vreau să vă zic că mă gândesc frecvent la angajații Avocatului Poporului. Nu, nu la Ciorbea, nu am apetențe masochiste de soiul ăsta. Nu, îmi imaginez frecvent angajații AP. Dimineața, când mă așez la calculator cu cafeaua în mână, mă gândesc că și ei încep să nu facă nimic toată ziua cam tot pe atuncea. Pe la prânz, când scot capul din ședințe și pun filtrul să facă a patra cafea, mă întreb dacă oare angajații AP au ieșit la prânz la masă sau mănâncă în birou senvisuri peste hârtiile pe care le vântură inutil de colo colo. Seara, când trec skype pe offline ca să nu mă mai căpieze lumea cu taskuri, îmi dau seama că probabil angajații AP au plecat deja spre casele lor, obosiți de atâta nimicmaking și pregătiți să se relaxeze în sânul familiei sau la o bere cu prietenii și să uite de stresul nonexistenței lor profesionale. Mă gândesc des la angajații Avocatului Poporului și vreau să vă rog aci ca, dacă știți personal pe cineva care lucrează la AP, să îi transmiteți din partea mea că măcar e pe lume unu, Ghelme, care simpatizează cu corvoada lui absurdă și care e dispus, la o adică, să îl ajute când simte că nu mai poate și să îi ude zarzavaturile în farmville sau să bage un bejewelled multiplayer sau ceva. Să nu credeți că le e ușor angajaților AP care ar putea să salveze țara, dar pe care soarta amară îi obligă să stea degeaba pe banii proștilor sărmani care plătesc taxe. Credeți că e ușor? Să nu credeți că e usor…

Apoi mai e o chestie. Am observat că pesedistii au început să împiedice cu paznici participarea opoziției la lucrările parlamentare. Cică nu mai sunt locuri înăuntru. Așa-i că e amuzant că în cel mai mare castel de prost gust din universul cunoscut nu s-au găsit două scaune pentru doi deputați USR? În fine, pesedistii se amăgesc cu garduri și paznici și uită că suntem în Decembrie, dar vor plăti scump aceste iluzii.

Mai interesant mi se pare că abia acum, când a intrat USR în Parlament, a simțit nevoia pesede să înceapă cu mojiciile și nimicniciile astea, ceea ce ne zice tot ce e de știut despre activitatea parlamentară anterioară și curentă a penele, udemere și a restului de foști sau viitori perfect candidați pentru un job la Avocatul Poporului.

Să mai zic că am zâmbit condescendent citind mofturile peneliste care, vezi doamne, luptă cu pesede după regulamentul decis de pesede, nu tolerează circul și scandalul fiindcă sunt profesioniști adevărați și serioși, cum mimează ei opoziția nu mai reușește nimeni și e păcat să îi criticăm pentru felul creativ și artistic în care nu fac nimic.

Ah, dar fac ceva, stați că am uitat, fac, fac, am văzut eu pe wall la Mihai Ghiduc ce fac. Ca să distragă atenția de la cum nu fac nimic împotriva pesedistilor de la noi, vociferează tot felul de tâmpenii în apărarea pesedistilor din Polonia care, ce să vezi, au intrat în conflict deschis cu statul de drept, independența justiției și Uniunea Europeană. Când vezi jalnici penelisti ce se oferă gratuit să lingă reputația polonezilor antidemocratici, ce pretenții poți să mai ai de la acest partid de pseudo opoziție? Singurul motiv pentru care Neamțu și restul de păcălici naționalist-habotnici din penele nu sunt în pesede este acela că pesede nu are nevoie de ei.

Și de ce ar avea? Cu guri veninoase gen Olguța în teacă, ce rost are să îți pierzi vremea cu un Neamțu care nu e în stare să scrie un text de trei propoziții fără să încerce să epateze cu măcar un name drop de scriitor? Citeam pe undeva aiurea că penelistii se văd cumva ca fratele mai mare și mai experimentat al useristilor și și-ar dori că aceștia să coopereze sub autoritatea lor. E ridicol, desigur, penele nu este fratele mai mare al USR, ci este fratele mai mic al lui pesede și așa va rămâne până când va demonstra că poate și vrea mai mult sau va dispare șters din istorie de electorat. Eu pariez pe varianta a doua.

In final, să mai zic doar că actualele crize fundamentale din Polonia și Ungaria reprezintă mai degrabă oportunități decât amenințări pentru noi, în ciuda părerii tuturor cucuvelelor de pe wallurile noastre. Ani de zile, decenii întregi am fost fiul risipitor al integrării europene, codasul clasei, copilul problemă, brânza bună în burduf de câine a Europei moderne.

Nu mai suntem și nu pentru că i-am prins din urmă pe ăilalți cu viteza noastră fulminantă pe panta progresului, ci pentru că s-au împiedicat ăia din fața noastră și au început să alunece înapoi. Pentru prima oară după mult, mult timp, avem ocazia să devenim oaza de stabilitate, normalitate și bun simț din Europa de Est. Știu că vă vine greu să credeți, dar țineți cont de biasul perspectivei voastre.

Din afară, România pare o țară mult mai normală la cap decât Polonia și restul zilele astea, și, dacă reușește să continue să pară astfel încă niște timp, va deveni o țară mai normală. E o șansă istorică pentru noi și mă mir că nu vede nimeni asta.

Și tot ce trebuie să facem pentru a o specula este să ne asigurăm că politicienii noștri știu, spre deosebire de ai lor, că lucrează pentru noi cât timp vrem noi ca să construiască țara pe care ne-o dorim noi. Și când nu mai sunt dispuși să facă asta, the deal is off și pot pleca acasă, aleși sau nealesi, cu mandatul terminat sau neterminat, cu onoarea jumulită cum e azi sau complet și definitiv înmormântată cum o să fie în curând dacă mai insistă cu serbannicolaismele, ciordachelile și nicolicismele.

Si o să râdeți de mine și o să îmi ziceți că bat câmpii, că dacă polonezii care, vorba aia, nu sunt în stare să își oprească distrusii lor, ce șanse avem noi care, vorba aia. Și o să vă răspund doar cu atât: e o diferență fundamentală între Polonia, Ungaria și restul și România.

În România s-a murit pentru libertate pe străzi. Etosul național forjat din sacrificiul martirilor noștri nu este încă deplin înțeles și interiorizat de societatea noastră, dar respiră puternic în inimile celor ce știu, celor ce n-au uitat, celor ce nu or să accepte niciodată întoarcerea în sclavia dictaturii. Poate peste niște ani buni, peste niște generații, o să vină un psd++ și o să pună iarăși jugul pe gâtlejul țării noastre și jujeul sub genunchi. Nu azi, nu acum, nu cât timp mai trăim noi, ăștia care știm și ne amintim.

Noi, pesede, noi râdem când ne zici că suntem tefelisti pentru că noi, pesede, noi suntem tineretul liber din 89 și copiii lor și o să îți zicem iar și iar și iar până când o să mori: Nu!

Cât trăim noi, pesede, n-ai să vezi!

RADU GHELMEZ