Zile libere 2026: când este următoarea minivacanță pentru români. Calendar zile libere până la finalul anului
Zile libere 2026: după minivacanța de Rusalii, mai sunt patru sărbători legale în acest an. Unele aduc noi weekenduri prelungite însă altele nu pică în zile lucrătoare.
Următoarea zil iberă este pentru elevi și profesori, în 5 iunie, când se sărbătorește Ziua învățătorului. Va fi weekend prelungit pentru aceștia, pentru că 5 iunie pică vinerea.
Elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă vor termina școala pe 5 iunie 2026, iar cei din clasa a VIII-a pe 12 iunie 2026. Elevii din învăţământul liceal – filiera tehnologică (cu excepţia celor amintiți anterior) şi cei din învăţământul profesional, vor încheia cursurile la data de 26 iunie 2026.
Pentru restul elevilor, modulul 5 durează până vineri, 19 iunie 2026. Vacanța de vară 2026 începe de sâmbătă, 20 iunie 2026 și se încheie duminică, 6 septembrie 2026.
Pentru restul bugetarilor și unii dintre angajații din privat, următoarea sărbătoare legală este de Sfânta Maria, în 15 august. Însă aceasta va fi sâmbăta, zi în care în cele mai multe locații nu se lucrează.
Apoi, mai sunt zile libere abia spre finalul Anului. Pe 30 noiembrie (lunea) este Sfântul Andrei și pe 1 decembrie (marțea) - Ziua Națională a României. Va fi weekend prelungit, de ptru zile.
Crăciunul pică vinerea și aduce trei zile libere.
Zile libere 2026. Calendarul sărbătorilor legale până la finalul anului
Sfânta Maria, 15 august
- Sâmbătă, 15 august - Adormirea Maicii Domnului
Ziua Națională, Sfântul Andrei
minivacanță de 4 zile (sâmbătă - marți, 28 noiembrie - 1 Decembrie):
- Luni, 30 noiembrie - Sfântul Andrei
- Marți, 1 decembrie - Ziua Națională a României
Crăciunul
minivacanță de 3 zile (25-26 decembrie și duminica, 27 decembrie):
- Vineri, 25 decembrie - prima zi de Crăciun
- Sâmbătă, 26 decembrie - A doua zi de Crăciun.
Potrivit legislației în vigoare, angajaților cărora nu li se pot acorda zilele libere legale, din cauza sectorului de activitate, le este datorat timp liber prin compensație ulterior acestora. Adică dacă lucrează atunci când restul colegilor au zi liberă, vor avea o zi nelucrătoare în următoarele 30 de zile. Dacă nu este posibilă acordarea de libere, se plătește spor de cel puțin 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Angajatorii riscă amenzi dacă nu respectă aceste reguli.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)