Connect with us
Publicitate

Eveniment

Finalizarea Autostrăzii Sebeş-Turda, inclusă la finanţare în proiectul de buget pe 2019. Stadiul lucrărilor

stadiu lucrari A10 feb 2019

Publicat

Finalizarea celor două tronsoane ce reprezintă legătura între Sebeş şi Aiud, din Autostrada A10 Sebeş – Turda este inclusă în proiectul de buget pentru 2019 pe care Guvernul l-a trimis Parlamentului și care urmează să intre la dezbatere și vot în săptămâna care începe.

Cele două loturi au deja au deja termenul de finalizare depășit, iar, potrivit specialiștilor care au analizat stadiu în care se află lucrările, acestea nu vor putea fi date în folosință decât la finalul anului 2020.

Asemenea situații pot fi întâlnite și la alte proiecte aflate în construcție.

Vezi lista proiectelor de autostrăzi, drumuri expres şi variante ocolitoare bugetate pe 2019: Bani pentru autostrăzi, drumuri expres, ocolitoare și poduri suspendate, în proiectul de buget trimis la Parlament pe Romania24.ro

Potrivit situaţiei actualizate de CNAIR în ianuarie 2019, stadiul lucrărilor pe loturi este următorul:

Lotul 1 (km 0 – 17): stadiu fizic de realizare de 61% şi stadiu financiar de 53,88%

Valoare contract (fără TVA) – 541.73 milioane lei

Lungime – 17 km

Proiectant – Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Constructii SRL

Consultant – S.C. Egis Romania S.A.

Constructor – Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Constructii SRL

Data începerii lucrărilor – 2 decembrie 2014

Data finalizării lucrărilor (estimat) – noiembrie 2019

Lotul 2 (km 17 – 41,250): stadiul fizic 49,01% şi stadiu financiar 44,37%

Citeşte şi VIDEO: Lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda, încremenit în timp. Progres de 5% anul trecut, între Alba Iulia și Aiud

Valoare contract (fără TVA) – 549,33 milioane lei

Lungime – 24,25 km

Proiectant – D.P CONSULT S.R.L

Consultant – Asocierea S.C. KAPPA – Architects & Engineers S.R.L – SALFO & Associates S.A.

Constructor – Asocierea AKTOR TECHNICAL SOCIETE ANONYME (AKTOR S.A.) – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L.

Data începerii lucrărilor – 2 decembrie 2014

Data finalizării lucrărilor (estimat) – octombrie 2018

Lotul 3 (km 41,250 – 53,7) şi Lotul 4 (km 53,7 – 70) sunte date în folosinţă din 30 iulie 2018.

În proiectul iniţial de buget, pentru finalizarea lucrărilor la A10 au fost alocate 160 milioane lei, doar un sfert din totalul necesar, de 660 de milioane de lei, potrivit Asociaţiei “Pro Infrastructura”.

Citeşte şi Autostrada Sebeș-Turda, FĂRĂ FINANȚARE. Guvernul a alocat un sfert din banii necesari, dar CNAIR promite finalizarea

Din datele membrilor comunităţii forum.peundemerg.ro, lucrările la nodul Sebeş – breteaua rapidă din A1 Sibiu – spre A10 Turda, au început abia vineri, 8 februarie. Iar pe loturile 1 şi 2 ale A10 sunt în continuare reţele de utilităţi (cabluri cu fibre optice, cabluri aeriene) ce blochează pe sectoare punctuale continuarea lucrărilor. Proiectele tehnice aferente celor două loturi au fost aprobate încă din 2017, iaru ultimele exproprieri au fost făcute la începutul anului 2018.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate