Actualitate
Florin Roman: „Călin Potor nu a fost exclus din PNL. S-a grăbit să ajungă la PSD, dar sunt convins că și acolo va face același lucru”
Călin Potor nu a fost exclus din PNL. Aceasta este declarația președintelui PNL Alba, Florin Roman, ca răspuns la spusele fostului liberal, deputatul Călin Potor, care a ieșit joi în conferință de presă alături de președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, ca membru oficial PSD și vicepreședinte atât la organizația județeană cât și municipală. Roman a spus că Potor a ales să declare că a fost dat afară din PNL pentru a nu fi acuzat că este traseist.
Citiți și: Călin Potor a trecut OFICIAL la PSD Alba. Al treilea partid. Direct pe funcţia de vicepreşedinte, atât la județ cât și la municipiu
„Domnul Potor nu a fost dat afară din PNL. Conform statutului, propunerea de excluderea ar trebui să vină din partea organizației municipale pe care o conduc și nu am luat o asemenea decizie. E doar o propunere care se înaintează Biroului Județean, iar pentru că domnul Potor este deputat Delegația Permanentă Națională va decide prin vot secret dacă îl exclude sau nu din partid. Sunt niște fumigene aruncate de domnul Potor care era foarte grăbit să ajungă la PSD. Mie personal, ca președinte de organizație, vă spun sincer că îmi pare mai rău de secretara domnului Potor, care era o fată foarte harnică. Apropo de secretara sa, Luciana, deputatul Potor a spus că ea nu este membră a unui partid și nici nu i se va impune să adere la vreunul”.
Roman s-a arătat convins că gestul pe care Călin Potor l-a făcut atât la PDL cât și la PNL, acela de a pleca la un alt partid, se va repeta și la PSD:
„Dânsul a ales această cale, sunt convins că va face la PSD același lucru care l-a făcut la PNL. Va candida la funcția de președinte de organizație municipală și sunt foarte convins că după toate aceste momente pe care le va consuma, cariera politică a domniei sale se va încheia. Nu ne așteptam la plecarea domnului Potor pentru că, la ultima ședință de Birou Județean, ne povestea cum trebuie să ne organizăm pentru campania la europarlamentare. A mai fost domnul Atanasiu care a spus 100% că nu pleacă, la fel și domnul Simedru”.
Președintele PNL Alba Iulia a mai spus că va lua act de decizia deputatului Potor și că oricum ar fi propus excluderea acestuia din partid:
„Astăzi după conferința de presă de la PSD, vom convoca Biroul Municipal și vom lua act de plecarea domnului Potor, care s-a prezentat la un alt partid, ca membru cu funcție. Avea nevoie să spună că a fost dat afară ca să nu zică lumea că e traseist. Astăzi am fi vrut să propunem excluderea lui din partid, dar am văzut că s-a grăbit și a plecat deja la PSD”.
Conflictul dintre liberali și Călin Potor nu este nou, potrivit lui Roman. Acesta susține că în ultimul an, Potor a fost la o singură ședință a organizației municipale din care făcea parte și că nici măcar nu a fost propunerea PNL Alba pentru parlamentare:
„El nu a fost propus de organizația județeană pentru postul de parlamentar. La momentul respectiv au fost in cărți Angelica Mocan, Gabi Pleșa și Călin Potor, iar cel care a fost impus peste decizia organizației de la Alba a fost Călin Potor. Pentru că a votat moțiunea împotriva căderii Guvernului Ungureanu, probabil că a fost susținut să candideze în continuare”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News