Fostul purtător de cuvânt al BOR, profesorul Vasile Bănescu: Catedra de Religie din școală NU este amvon și nici microfon pastoral

Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române - Biserica Ortodoxă Română (BOR), în prezent membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), profesorul Vasile Bănescu, spune că la ora de religie în școală profesorul trebuie să transmită cunoștințe, nu să îndoctrineze.

În opinia sa, ”profesorul de religie nu trebuie să vorbească de pe o solee imaginară. În fața lui sunt copii și tineri care au venit la școală să învețe, nu la biserică să se roage”.

Mesajul a fost publicat pe pagina sa de Facebook, în contextul dezbaterilor publice pe noile standarde de evaluare, inclusiv pentru disciplina Religie.

”Catedra de Religie din școală NU este amvon și nici microfon pastoral

Publicitate

Profesorul de religie nu trebuie să vorbească de pe o solee imaginară. În fața lui sunt copii și tineri care au venit la școală să învețe, nu la biserică să se roage.

Rolul esențial al școlii este acela de a transmite cunoaștere, de a informa și forma intelectual, cultural și moral, iar în cazul Religiei, de a o face, desigur, în cheie religioasă, dar nu de a „încreștina”, „islamiza”, „iudaiza” etc.

Nu de a îndoctrina!

Doctrina complexă a unei religii se însușește în școlile teologice și în spațiul religios adecvat, nu în cel al școlii laice de stat”, scrie Bănescu.

Trăirea mistică nu este pentru oricine

Profesorul consideră că tăirea mistică nu este pentru oricine:

”Respectarea rațională, din bun-simț, a acestor principii naturale, nu afectează cu absolut nimic statutul Religiei în școală, ci doar îi creează cadrul optim din care poate pleda cu instrumentar istoric-cultural (nu cultic) pentru cunoașterea culturii creștine fondatoare, alături de cea greacă și latină, a Europei în care trăim.

Libertatea religioasă în România este riguros respectată, Biserica și cultele religioase sunt partenere sociale ale statului (neutru religios) care le sprijină financiar conform legii, vocea credinței se aude clar, adesea strident, în spațiul public românesc, materia Religie e prezentă în școală.

Întrebarea pe care bunul-simț o ridică nu este unde mai poate fi infuzată religia, ci cum poate fi ea (re)credibilizată și inserată în paradigma relativismului moral al epocii post-adevăr și post-virtute! Ce înalt conținut al ei poate fi azi transmis în zona cunoașterii?

Trăirea mistică, cvasi-absentă azi inclusiv în zona bisericească și teologică, nu e chiar pentru oricine și cu atât mai puțin pentru elevi.

Nu există, așadar, absolut niciun motiv, absolut niciun obstacol pentru care religia să nu ofere societății tot ce are mai prețios și benefic.

Din această perspectivă, valorarea „religiosului” este inestimabilă, dar ea trebuie mijlocită în spațiul public prin oameni cultivați, cu simțul realității și cu onestitatea de a accepta că a fi credincios nu înseamnă a triumfa „pedagogic” împotriva rațiunii și a culturii”.

Credința și cultura nu se contrazic când sunt autentice, nici știința cu credința

Bănescu mai spune că biserica nu a livrat în lume doar un catehism. În opinia sa, credința și cultura nu se contrazic când sunt autentice, nici știința cu credința:

”Abordarea în cadrul orelor de religie (și) a unei problematicii actuale, impuse de realitatea în care trăiesc elevii înșiși (patologii religioase precum fanatismul, ortopraxismul, bigotismul, formalismul, filetismul ca erezie neeradicată, ci din păcate chiar cultivată în Biserică; politizarea și manipularea electorală a religiosului vânat fotografic ca trofeu, ideologii și „religii politice” cristofobe), este nu doar perfect justificată, ci și necesară, demnă de maxima atenție a cultelor religioase care propun programele și manualele de Religie.

Relevanța materiei Religie în spațiul școlar ar putea fi cu atât mai mare, cu cât orele dedicate ei ar mijloci accesul elevilor inclusiv la noțiuni de artă (paleo)creștină, artă europeană majoră prezentă în muzeele lumii, literatură universală, raporturile fertile dintre credință, rațiune și știință.

Transdisciplinaritatea este un aliat, nu un adversar al oricărei materii școlare, deci și al Religiei.

Biserica nu a livrat în lume doar un catehism, ci opere majore ale gândirii inspirate de Revelație, care se regăsesc în cele mai prestigioase biblioteci din lume.

Biblia nu e doar o „carte” religioasă printre altele, ci Cartea (cărților) pe care s-a întemeiat inclusiv cea mai rafinată cultură a lumii, cea europeană.

Credința și cultura nu se contrazic când sunt autentice, nici știința cu credința.

Tradiția nu e tradiționalism, așa cum Ortodoxia nu e ortodoxism”.

Religia, predată credibil

Bănescu consideră că religia, ca materie școlară în secolul XXI, trebuie predată credibil și cu real folos:

”Conflictul real se consumă întodeauna între două credințe fanatice, strâmbe, ireconciliabile, nu între rațiunea, ca dat al structurii persoanei umane și credința, ca reacție nobilă, firească, în fața infinitei complexități a macro/microcosmosului în spatele cărora stă Inteligența supremă și a realității istorice a Întrupării lui Dumnezeu.

În realitate este foarte greu, nu să crezi, ci să nu crezi.

Această bogată, mereu actuală realitate trebuie tradusă elevilor la ora de Religie, iar prin ei chiar și părinților care își doresc în mod firesc copii educați și cultivați, nu plictisiți și alergici la religios, Biserică și Tradiție.

Religia ca materie școlară în secolul XXI se predă credibil și cu real folos (doar) în cheie culturală, nu pastorală!

Școala nu se suprapune cu Biserica. Nici invers.

Istoria creștinismului, care merită cu prisosință cunoscută de oricine (o datorie culturală), nu e aceeași cu teologia lui, rezervată clericilor și acelor laici pasionați de studiile religioase.

Istoria creștinismului și a culturii sale ramificate este, în mare parte, istoria României și a Europei. Exact cunoașterea ei face parte din trunchiul culturii care trebuie transmisă elevilor în școală la ora de Religie!”, transmite Vasile Bănescu.

Standardele de evaluare la Religie

Noile standard de evaluare pentru disciplina Religie, pe baza cărora profesorul va nota elevii, aflate în dezbatere publică, includ descriptori privind participarea la slujlbe religioase de exemplu.

La clasa I, elevului i se cere să descrie elemente specifice bisericii „pornind de la participarea sa la slujbele religioase”. Nivelurile superioare de performanță presupun inclusiv oferirea unor exemple din propria participare la slujbe, notează edupedu.ro.

La clasa a II-a sunt evaluate „modalitățile de a-L purta pe Dumnezeu în minte și în suflet în fiecare zi”.

La gimnaziu se fac referiri la „propria identitate religioasă”, „propria devenire spirituală” sau exprimarea valorilor religioase prin „cuvinte și fapte”.

Vezi Standarde naționale de evaluare_Religie_I-VIII