Actualitate
FOTO: Angajaţi din Alba ai companiei Poşta Română au protestat la Braşov, alături de colegi din ţară, pentru majorarea salariilor şi alte măsuri de la Guvern
Angajaţi din Alba ai companiei Poşta Română au participat vineri, la un protest organizat la sediul Prefecturii Braşov. Sindicaliştii din Poştă continuă astfel manifestările menite să atragă atenţia autorităţilor asupra situaţiei companiei şi a salariilor.
„Principalul mesaj a fost „Salvaţi Poşta Română”, adresat Guvernului, în vederea majorării salariilor cu 200 de lei şi redresării companiei. La nivel naţional, 14.700 de salariaţi din totalul de 26.000 au salariul lunar net sub 1100 lei. Oamenii sunt nemulţumiţi şi spun că vor opri lucrul, din noiembrie. Noi vom merge în continuare în Comisiile de Dialog Social (la nivelul Prefecturii – n.r.), dar, dacă nu se rezolvă problema, 11.000 de angajaţi pot intra în grevă”, a declarat pentru Alba24, Nicolae Albu, preşedintele Sindicatului lucrătorilor poştali din România, Filiala Alba.
Aproximativ 200 de sindicalişti din judeţele Alba, Braşov, Sibiu, Mureş, Harghita şi Covasna au participat vineri, de la ora 11.00, la protestul din faţa Prefecturii Braşov. Alte proteste similare au avut loc în ţară, pe regiuni de activitate a poştaşilor.
Obiectivul principal al sindicaliştilor este “Salvarea Poştei Române” şi a angajaţilor cu salariul lunar net sub 1.100 lei, potrivit unui comunicat al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România.
Aceştia aduc în atenţie “lipsa de performanţă a celor cinci echipe manageriale numite în ultimii 8 ani de 6 miniştri (pana in 2015)”, “dezinteresul persoanelor desemnate în ultimii 8 ani în Consiliul de Administraţie şi în AGA a CNPR” şi cer implicarea Statului Român.
Soluţiile cerute sunt:
“- conversia datoriilor acumulate sau capitalizarea companiei cu contravaloarea amenzilor aplicate companiei de Statul Român şi a pierderilor companiei;
– reglementarea corectă, de către ANCOM, a pieţei serviciilor poştale pentru ca CNPR să nu mai fie amendată din cauza acestui vid de reglementare;
– decontarea, de către oricare dintre structurile Statului Român, a costului suportat de Poşta Româna pentru efectuarea serviciului universal”.
Reamintim că în judeţul Alba un protest similar s-a desfăşurat la sfârşitul lunii septembrie, la Alba Iulia şi Blaj.
Aproximativ o sută de poştaşi, monitori de valori şi şoferi au protestat în faţa sediului Poştei din zona gării, iar la Blaj au participat la manifestare circa 15 salariaţi.
Vezi şi FOTO: PROTEST al angajaţilor de la Poşta Română, la Alba Iulia şi Blaj. Sunt nemulţumiţi de salarii şi penalizări din contractul cu CNADNR
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News