Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Tentativă de SPARGERE la un magazin GSM din Alba Iulia. Persoane necunoscute au distrus geamul intrării secundare

Publicat

DSC_1012 Seria de spargeri de magazine sau case de schimb continuă la Alba Iulia. O nouă tentativă de furt a fost sesizată în noaptea de vineri spre sâmbătă, în cartierul Cetate din oraş. O unitate de comercializare şi servicii GSM a fost ţinta unor persoane necunoscute.

Geamul de la intrarea din spate în magazin a fost spart, însă a pornit sistemul de alarmă, astfel că din incintă nu a fost furat nimic.

După declanşarea alarmei, la faţa locului a ajuns echipajul de pază. Geamul, protejat de grilaj, fusese spart. Poliţiştii au demarat cercetările în acest caz, fiind vorba despre distrugere, cu prejudiciu estimat la aproximativ 200 de lei, valoarea geamului distrus.

 

Zona Bulevardului Revoluţiei din Alba Iulia pare să fie preferată de hoţi, având în vedere ultimele incidente. Tot vizavi de Colegiul Naţional Militar şi Spitalul Judeţean, un magazin de articole sportive a fost spart de un bărbat din Turda, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Nu a mai apucat însă să fure, pentru că l-au prins agenţii de pază. Ulterior, poliţiştii au descoperit că mai furase băuturi alcoolice dintr-o alimentară.

Citeşte şi FOTO: SPARGERE ratată la un magazin de articole sportive din Alba Iulia. Hoţul, prins de agenţii de pază

Tot în această săptămână, în noaptea de 3 spre 4 martie, o altă tentativă de furt a avut loc la o casă de pariuri sportive din  zona industrială a oraşului Alba Iulia. Doi indivizi au spart geamul casei de pariuri sportive şi au intrat în sală. Potrivit IPJ Alba, geamul casei de pariuri sportive a fost spart, iar în acel moment sistemul de alarmă a fost declanşat, astfel că indivizii nu au apucat să fure nimic.

Citeşte şi FOTO: Încă o TENTATIVĂ de FURT la Alba Iulia, la o casă de pariuri sportive. Hoţii au spart un geam, dar au fugit când s-a declanşat alarma

Luni după-amiază, s-a produs un jaf la o casă de schimb valutar din cartierul Cetate, însă autorul în acest caz a fost prins imediat după faptă, cu ajutorul unui trecător. Bărbatul de 46 de ani, Florin Ganea, a reuşit să fure peste 6000 de lei şi 825 de euro, după ce a ameninţat-o cu un pistol letal şi a agresat-o pe angajata casei de schimb. Acesta a fost reţinut şi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Citeşte şi FOTO – VIDEO: Bărbatul care a tâlhărit casa de schimb valutar din Cetate a fost dus la Parchet. Este propus pentru arestare preventivă

Săptămâna trecută, o altă tentativă de furt a fost reclamată la o casă de schimb valutar din magazinul Unirea. Indivizii au intrat printr-un magazin ca să ajungă în casa de schimb valutar, dar nu au reuşit să fure nimic pentru că nu au găsit bani în casă.

Citeşte şi FOTO – HOȚI GHINIONIȘTI în Alba Iulia: Au vrut să dea lovitura la casa de schimb valutar din magazinul Unirea, dar au plecat cu mâna goală

În februarie, patru bărbaţi au furat de la o sală de jocuri de noroc din plin centrul oraşului peste 10.000 de lei. Aceştia au fost prinşi marţi, de poliţişti şi sunt prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Doi sunt cu antecedente penale şi altul şi-a înscenat o tâlhărie la Blaj, fiind angajat al unei firme de curierat, pentru a justifica o sumă de 6000 de lei, sumă păstrată din încasări.

Citeşte şi FOTO – VIDEO: Cei patru bărbaţi din Alba Iulia care au tâlhărit o sală de jocuri din oraş, propuşi pentru ARESTARE PREVENTIVĂ

Tot în februarie, a fost jefuit şi un magazin alimentar din Aiud. Un bărbat cu o glugă pe cap a intrat în incinta unui magazin, vizavi de spitalu, a amenințat-o verbal pe vânzătoare și a plecat cu 4.000 de lei. AICI, detalii.

În ianuarie, un alt jaf a fost la Teiuş. Un bărbat cu faţa acoperită şi a ameninţat-o cu un cuţit şi a lovit-o cu pumnii şi picioarele pe angajată şi a fugit cu banii din încasări, aproximativ 1600 de lei.

Citeşte şi VIDEO: JAFUL de la sala de jocuri de noroc din Teiuş, ÎNREGISTRAT de camerele de supraveghere. Bărbatul filmat în timp ce lovea angajata

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. ionel

    sâmbătă, 07.03.2015 at 16:57

    politia locala nu face patrula noaptea ? dorm ?

  2. bula

    luni, 09.03.2015 at 02:18

    BA FACE, DAR E PE LA PACANELE SI BARURI…SI MAI MULT IN ZONA LU HAVAJE.:)

  3. IULIAN

    luni, 09.03.2015 at 02:30

    NU. LA ORA 20 E STINGEREA. NU SE PLATESC ORELE DE NOAPTE.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement