IMG_0018 Ambianţă feerică, preţ de câteva ore, sâmbătă seara, în Cetatea Alba Carolina. Mii de luminițe s-au aprins  la Festivalul Luminii de la Alba Iulia, iar cei care s-au aflat în zona Dealul Cetăţii până în Piaţa Cetăţii au fost "însoţiţi" de un cadru în care s-au putut deconecta de agitaţia cotidiană. Un alt eveniment de sâmbătă seara a fost schimbul gărzii cu salve de tun.

Publicitate

Vizitatorii au avut ocazia să redescopere frumuseţea lucrurilor mărunte şi să "păşească" într-o atmosferă de poveste. Mii de gulguţe luminate au fost aprinse sâmbătă seara, pe "traseul" Dealul Cetăţii - Poarta II - esplanada Obeliscului - Poarta III - strada Mihai Viteazul - Piaţa Cetăţii.

Evenimentul a adus bună dispoziţie atât celor mari, cât şi copiilor, care s-au bucurat de inedita atmosferă din Cetate.

Festivalul Luminii a apărut la idee în 2004 la Cluj, urmând ca în 2008 să se extindă la nivel național, evenimentul devenind unul sincron. La Alba Iulia, festivalul a ajuns la a VI-a ediție.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Organizatorii festivalului, cercetaşii din Alba Iulia spun că Festivalul Luminii este „o idee, un alt fel de festival, un spațiu de manifestare artistică a tinerelor talente, o atmosferă unică creată timp de 2 ore”.

Tot în Cetatea Alba Carolina, sâmbătă seara, a avut loc ceremonialul schimbării gărzii, însoţit de salve de tun.

Vedeţi mai jos imagini (foto-video) de la cele două evenimente.