După mai mulți ani în care a fost închis pentru renovare, bazinul olimpic din Alba Iulia ar putea fi redeschis în primăvara anului 2013. Acesta este anunțul făcut de vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman, joi dimineață. Modificările de proiect au fost aprobate de Compania Națională de Investiții, iar lucrările pot fi reluate.
Publicitate
În prezent, lucrările de la bazinul olimpic au fost finalizate pe exterior însă în interior acestea sunt încă departe de finalizare. Bazinul propriu-zis este încă la stadiul de ciment, iar tribunele nu sunt încă instalate. De asemenea, marginile, culoarele, dușurile, băile sunt în renovare, necesitând reparații, faianță, gresie și multe altele. Cu toate acestea, lucrările au fost repornite, iar termenul limită de finalizare a acestora este luna aprilie din 2013.
Joi dimineața, Florin Roman a anunțat pe Facebook că modificările din proiect au fost aprobate de CNI, ceea ce înseamnă că lucrările pot fi reluate: „Luni au fost aprobate modificările de proiect la bazinul olimpic şi s-a stabilit termenul de finalizare aprilie 2013. <Urmare a aprobării documentației aferente obiectivului - reabilitare bazin de înot olimpic Alba Iulia - în Consiliul tehnic-economic al CNI, vă informăm că lucrările de construcții și instalație pot fi reluate, având ca termen de finalizare a lucrărilor aprilie 2013 - semnează director general Dan Nicolae Buscu".
Alba24.ro este publicația de referință pentru știri locale din județul Alba, editată de Independent SRL din 2010. Acoperim evenimentele din Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Aiud, Cugir și toate localitățile județului. Suntem membri UZPR și colaborăm cu agențiile Agerpres și Mediafax pentru informații verificate. vezi mai mult ...
Comentarii (4)
C
cetatean14 ianuarie 2013
minciuni ca de obicei . nu aveti nici o rusine . penibil si roman
M
MARȚI: Reîncep lucrările la Bazinul Olimpic din Alba Iulia. În maxim 3 luni, investiția va fi finalizată | Alba2414 ianuarie 2013
[...] În prezent, lucrările de la bazinul olimpic au fost finalizate pe exterior însă în interior acestea sunt încă departe de finalizare. Bazinul propriu-zis este încă la stadiul de ciment, iar tribunele nu sunt încă instalate. De asemenea, marginile, culoarele, dușurile, băile sunt în renovare, necesitând reparații, faianță, gresie și multe altele. Cu toate acestea, lucrările au fost repornite, iar termenul limită de finalizare a acestora este luna aprilie din 2013. Citiți mai multe despre acest proiect și vizionați o galerie foto cu stadiu lucrărilor la bazinul olimpic. [...]
M
miu13 decembrie 2012
de 3 ani tot asta spun (bine ar fii sa nu fie o alta minciuna frumoasa) sincer daca dati pe gooagle de vreo 4 termene a trecut asa ca pe mine unu nu ma mai surprinde nimic
Comentarii (4)