Eveniment
FOTO-VIDEO: Început de an școlar plin de emoții pentru elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia

Festivitatea deschiderii noului an școlar a început, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, la ora 9.30, cu discursuri, urări de bine și mari speranțe. Alături de Elena Ignat, directorul instituției de învățământ, s-au mai aflat vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman, viceprimarul Gabriel Preșa, consilierii locali, Dorin Șerdean și Popa Pavel, precum și reprezentanți ai Prefecturii Alba, ISJ, și IPJ.
Elena Ignat a deschis „porțile școlii” cu un cuvânt de început prin care le-a prezentat noilor elevi și nu numai care este rolul școlii.
Cred că vacanţa, dincolo de relaxare şi distracție, a însemnat şi momente de meditație şi analiză, de stabilire a unor planuri şi priorităţi pentru viitor, pentru devenirea voastră.
Sunt convinsă că toți, atât cei mai mici, cât şi cei din clasele terminale, aveţi o opțiune şi un ţel pentru viitor. Acest ţel vă este călăuză şi vă dă puterea de a merge mai departe şi de a privi şcoala cu multă seriozitate şi responsabilitate.
Şcoala vă oferă cunoştinţele, abilităţile, deprinderile şi valorile pe care trebuie să vă bazaţi în viitorul vostru. Este singura garanţie pentru succesul în viaţă, atât ca oameni, cât şi în profesia pe care o veţi alege. Şcoala vă învaţă „să ştiţi”, „să credeţi”, „să deveniţi” şi „să fiţi”.
Școala este locul în care sunteţi împreună, într-un spaţiu real şi este cea mai bună alternativă pentru comunicarea dintre voi, dar şi pentru prieteniile voastre. Nu încercați să o înlocuiți cu mediul virtual! Pe lângă învăţare şi muncă, şcoala înseamnă trăiri şi emoţii, prietenii şi tinerețe, entuziasm şi creativitate, este locul în care sunteți copii şi elevi deopotrivă.

Vă doresc să vă bucuraţi de anii de şcoală, să descoperiţi lucruri noi, sa fiţi performeri în şcoală şi în viaţă, să îndrăzniţi, să fiţi curajoşi, să trăiţi frumos şi să ajungeţi să schimbaţi lumea” a spus Elena Ignat.
„Față de ultimii ani, am venit în acest an cu mâna goală. Anii trecuți am venit cu ghiozdanele pentru copiii din clasa zero și din clasa întâi. Din păcate în acest an am oprit acest program pentru că în vremurile noastre nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Vreau să vă spun că vin la școala dumneavoastră în fiecare an pentru că apreciez competența, apreciez profesionalismul și nu îmi plac fițele. Din acest motiv îi îndemn și pe copii la început de an să fie ghidați în viață de profesionalism, de seriozitate, de experiență și să lase fițele. Părinților și bunicilor le mulțumesc pentru puterea pe care o au, le doresc copiilor sănătate, un an școlar bun, iar cadrelor didactice, profesorilor, părinților și bunicilor, multă sănătate și să se bucure de copiii lor”, a declarat acesta.
Viceprimarul Gabriel Pleșa a venit la deschiderea noului an școlar atât în calitate de reprezentat al municipalității, cât și în calitate de tătic emoționat care își vede copilul pășind pentru prima dată într-o sală de clasă.
Acesta a făcut precizări cu privire la terenul aflat vizavi de sediul şcolii și spune că speră până anul viitor acolo se va face un nou corp administrativ și se vor începe lucrările la o sală de sport.
Micuții au venit pe rând, unii mai emoționați, alții mai curajoși și au făcut cunoștiință cu învățătorii și colegii lor.
Clasele pentru ei, dar și pentru cei mari erau deja pregătite cu urări de bun venit și cu manuale școlare pentru elevii din clasele V-VIII.
Vezi şi Peste 52.000 de elevi din ALBA încep ŞCOALA. Noutăţi şi probleme. CALENDARUL anului şcolar, cu zilele de vacanţă şi examene

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
csoso
luni, 14.09.2015 at 15:25
Foarte frumos organizată festivitatea de deschidere, se vede şi din poze.
La Şcoala generală Vasile Goldiş, generala 1, a fost un haos şi o debandadă cum nu am crezut că se poate. Nimic organizat , în afară de discursul directorului şi statia de sonorizare, totul era lăsat la întâmplare . Noroc cu doamnele învaţatoare , ca prima zi de scoala a unor copii să nu devină o amintire urata.
albadanni
marți, 15.09.2015 at 10:59
Sa stiti ca mai sunt si alte scoli generale in Alba Iulia, nu doar „Avram Iancu”. In fiecare an scrieti doar de scoala asta.