GREVĂ la Consiliul Local Alba: Dosarul finanţărilor ilegale de la "Fotbal Club Unirea 1924", aprins dezbătut de consilierii locali
Cinci consilieri s-au abţinut de la votarea proiectului de hotărâre
La rândul său, consilierul Marius Rotar a declarat în faţa colegilor de Consiliu: "Eu o să mă abţin, pentru că nu am certitudinea că s-a comis ceva ilegal. Noi, când am aprobat această finanţare, am aprobat-o de bună credinţă pentru scopul propus. Comiterea unei infracţiuni este deocamdată doar o bănuială a unui organ de control, ca urmare a unei plângeri. Curtea de Conturi nu a constatat nimic, iar, dacă se va constata, sunt de acord ca cei vinovaţi să fie pedepsiţi".
Consilierul Horea Bărdaş, în grevă: "Nu mai există o siguranţă a documentelor pe care le votăm"
Primul care a dat tonul acestor abţineri a fost consilierul Horea Bărdaş, vicepreşedinte în Consiliul de Administraţie al FC Unirea. Acesta susţine că există o presiune foarte mare din partea DNA asupra consilierilor, care sunt puşi în postura de a nu mai vota nimic: "De astăzi, eu mă declar în grevă. Nu mai există o siguranţă a documentelor pe care le votăm. De ce să răspund eu acum pentru nişte acte făcute prost atunci? Sunt de acord să ne constituim parte civilă, iar, dacă e fraudă, să îi închidă pe cei vinovaţi, dar nu pentru că am dat noi o hotărâre. Ar trebui să ne luăm un avocat în spate, de câte ori votăm ceva sau mai bine să băgăm în Consiliu câte unul de la DNA, ca să ne spună ce să facem. Orice decizie luăm pentru oraş nu e bine, fie că sunt activităţi culturale sau transport public. Din momentul ăsta, intru în grevă, pentru că nu am certitudinea că rapoartele făcute de Primărie sunt corecte". Citiţi mai multe despre părerea consilierului Horea Bărdaş vizavi de acest subiect şi despre modul cum s-au realizat finanţările la Fotbal Club Unirea.
Horea Bărdaş s-a abţinut de la votul tuturor proiectelor aflate pe ordinea de zi a şedinţei de CL de marţi.
La sugestia consilierului Marius Costinaş, care a opinat că are dubii privind suma prezentată de DNA în adresa în care li se cerea să se constituie parte civilă în dosar, proiectul a trecut cu precizarea că CL îşi rezervă dreptul de a micşora sau a majora pretenţiile, în funcţie de prejudiciul ce se va stabili în urma probatoriului administrat în dosar.
Recitiţi aici rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT în Dosarul "Pomponio", în momentul în care au propus DNA extinderea cercetărilor asupra Fotbal Club Unirea.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (4)