Connect with us
Advertisement

Actualitate

Guvernul vrea să acorde primele licenţe 5G în 2018. Când ar putea avea acces utilizatorii la noile servicii

Publicat

5g Guvernul ia toate măsurile pentru a putea acorda primele licenţe pentru reţele de telecomunicaţii 5G în 2018, astfel încât utilizatorii să poată avea acces la aceste servicii începând cu 2020, a declarat luni ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, transmiţând mesajul premierului Sorin Grindeanu, cu ocazia primei demonstraţii live a tehologiei 5G din Europa de Sud-Est.

Tehnologia 5G ar putea oferi utilizatorilor de internet din România, începând cu 2020, viteze de câteva ori mai mari decât în 4G, în timpul testelor fiind atinse viteze de până la 24 Gbps, informează News.ro.

Jianu a subliniat, citind mesajul premierului Grindeanu, că adoptarea timpurie a acestei tehnologii va crea oportunităţi semnificative pentru utilizatori şi jucătorii pieţei şi va îmbunătăţi mult accesul la o paletă largă de servicii, în special în domeniul televiziunii online.

„De aceea, facem toate diligenţele pentru a putea acorda primele licenţe 5G în 2018 şi pentru a avea în 2020 primele reţele funcţionale 5G”, a declarat Jianu.

Ministrul a amintit şi scurtarea perioadei de aşteptare dintre diferitele generaţii de tehnologie.

„De la 2G la 3G am aşteptat un deceniu, de la 3G la 4G perioada s-a redus la jumătate, iar acum deja vorbim despre 5G”, a afirmat Jianu.

Ministrul a afirmat, citind mesajul premierului, că nu există alternative reale la societatea informaţională, iar progresul nu poate exista în afara procesului de digitalizare.

Telekom România şi Ericsson au anunţat pentru luni, în Bucureşti, efectuarea primei demonstraţii live a unei tehnologii 5G în Europa de Sud-Est. Cele două companii fac această demonstraţie înainte de lansarea comercială, pentru a fi mai pregătite să ofere această tehnologie clienţilor, a subliniat directorul general al Telekom România, Miroslav Majoros.

„Testăm această tehnologie acum, înainte de lansarea comercială, pentru a fi mai pregătiţi să oferim clienţilor toate aceste noi experienţe la momentul oportun”, a afirmat Majoros.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement