Connect with us
Advertisement

Eveniment

Horoscop 30 mai – 5 iunie: O săptămână a comunicării, a negocierii și a ideilor. Ce zi va fi haotică și grea pentru toate zodiile

YouTube video

Publicat

Avem aspecte importante de luni 30 mai. Mai exact, lună nouă în zodia Gemenilor și multe energii care vor rezulta de aici. Toate zodiile vor primi un imbold spre dezvoltarea pe tema comunicării și dezvoltare intelectuală, negociere, idei.

Așa încât, vor fi avantajete examenele, contractele și contractările, susținerile publice, jurnalismul, scrisul, învățatul și transportul, tenisul, voleiul, handbal, îndemânarea și lucrul manual.

Vezi și HOROSCOP: 6-12 iunie, săptămâna extremelor. Decizii dificile, frustrări, sensibilitate și emoție. Evoluția fiecărei zodii

Vor fi avantajate răspunsurile, veștile bune și înțelegerea și efortul intelectual, integrarea informației. Este drept, toate acestea, la câteva zile după luna nouă, precizează astrologul Maria Sârbu. 

Săptămâna ne mai rezervă și alte aspecte importante, precum ieșirea lui Mercur din retrograd în prima parte din ziua de 3 Iunie și deja după prânz vom vedea rezultatele pozitive a tot ceea a fost stres de mai bine de o lună încoace! O zi grea și haotică pentru toate zodiile, 4 iunie.

Horoscop 30 mai – 5 iunie

Horoscop 30 mai – 5 iunie Berbec

Luna nouă te pune pe gânduri și după 30 Mai ai în plan schimbarea mașinii. Drumuri importante de planificat. Contractele și tranzacțiile vor fi avantajoase pentru următoarele 2 săptămâni.

Horoscop 30 mai – 5 iunie Taur

Două săptămâni importante și pentru tine, mai ales pe plan financiar și proiecte noi, câștiguri noi, contracte și contractări, dar și planificarea unor investiții și ceva vești, bune financiar vorbind.

Horoscop 30 mai – 5 iunie Gemeni

Luna nouă în zodia ta te va restarta, cu tot cu idei și trup, minte mai ales! Trebuie să te iei în serios și să cauți răspunsurile pe măsură și nu oricare răspuns. Este vorba despre tine și valoarea ideilor tale se confundă cu valoarea ta. Nu te sabota!

Horoscop 30 mai – 5 iunie Rac

horoscop rac

Următoarele două săptămâni au un ecou asupra sănătașii tale și, în plus, după 3 Iunie vei începe o perioadă de purificare. Bine ar fi să fie conștientă și pe ambele paliere: minte și suflet. Îți recomand un detox de vremurile grele, de trecut!

Horoscop 30 mai – 5 iunie Leu

horoscop leu

Luna nouă vine cu vești bune și cu planuri mari. Vei avea capacități intelectuale aparte și o minte mult mai strategică și mai tehnică de aici înainte. Multe reușite în plan rațional și decizii, planificare.

Horoscop 30 mai – 5 iunie Fecioară

horoscop fecioara

Și tu trebuie să te ocupi de o curățenie în mentalul tău, mai ales că ai ceva lecții în zona profesională. Fie vei dori să schimbi ceva, fie vei începe un proiect important,  un efort intelectual te așteaptă pe termen lung.

Horoscop 30 mai – 5 iunie Balanță

horoscop balanta

Vremuri de succes și o lună nouă care te va scoate din confort pentru a căuta fericirea. Pregătire, examene, amplificarea proiectelor și o bună relație cu străinătatea.

Horoscop 30 mai – 5 iunie Scorpion

horoscop scorpion

Îți place viața la intensitate și iată un moment de acest gen. Doar că intensitatea este în revelații și idei, nu neapărat în emoțional, așa cum ai vrea. Regenerarea ideilor ar fi cel mai indicat proiect al săptămânii.

Horoscop 30 mai – 5 iunie Săgetător

horoscop sagetator

O lună nouă de dragoste. Pentru o parte dintre nativi nouă poveste de dragoste, iar pentru altă parte de nativi trebuie remediată înțelegerea în cuplu. Dialoguri și decizii în cuplu, pentru următoarele 2 săptămâni.

Horoscop 30 mai – 5 iunie Capricorn

horoscop capricorn

Dacă în ultima perioadă ai avut poftă de viață și mai multe deschideri spre lucrurile dragi sufletului, de la luna nouă încolo vei regăsi munca și responsabilitățile, acolo unde le lăsasei. Proiect nou la serviciu și mult efort intelectual și pentru tine.

Horoscop 30 mai – 5 iunie Vărsător

horoscop varsator

Luna nouă poate aduce plăceri și creativitate, creație. Vei discuta cu prietenii lucruri care te preocupă de multă vreme. Iar pentru doritoare, șanse de sarcină în perioada următoare.

Horoscop 30 mai – 5 iunie Pești

horoscop pesti

Lecții de comunicare cu cei dragi și o energie nu tocmai benefică acasă la tine. Ai de curățat energia casei, dar și de remediat discuțiile și contradicțiile dintre cei dragi. Copleșit de nervii celor din jur și oarecum frustrat de atâtea câte ai de făcut pentru ei.

Horoscopul săptămânal este transmis pentru Alba24 de către astrologul Maria Sârbu: Youtube: Maria Sarbu – YouTube

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement