Connect with us
Publicitate

Actualitate

UPDATE: Hotărâre a CL Alba Iulia, atacată de Instituția Prefectului. Un consilier s-ar fi aflat în conflict de interese

Publicat

Prefectura Județului Alba atacă o hotărâre a Consiliului Local din luna aprilie, pe motivul nelegalității acesteia. Mai exact, un consilier local ALDE s-ar fi aflat în conflict de interese când a fost supusă la vot hotărârea privind rectificarea unei suprafețe de teren de pe Bulevardul Încoronării. Expertul tehnic Marius Ciprian Popescu, care a realizat măsurătorile de cadastru, este și consilier, iar când proiectul a fost supus la vot, acesta nu ar fi anunțat că are un interes personal față de hotărâre și a participat la vot, scrie în proiectul de hotărâre. Proiectul a trecut cu 19 voturi „pentru” și o abținere din partea consilierului în cauză. Acum, Prefectura Județului Alba cere ca în următoarea ședință de Consiliu Local hotărârea să fie rexaminată, altfel își rezervă dreptul de a o ataca în instanță, pe secția de contencios administrativ.  

UPDATE: Potrivit consilierului local, Marius Popescu în momentul votului acesta a precizat că nu participă la vot însă nu s-a consemnat acest lucru, ci a fost pus ca abținere. Acest lucru se vede și în filmarea realizată de alba24 în ședința din data de 24 aprilie.

După anunțarea proiectului cu numărul 24 de pe ordinea de zi, Marius Popescu a anunțat „Nu particip la vot”. (minutul 1.18)

În ședința de Consiliu Local din data de 24 aprilie, a fost adusă în dezbatere o hotărâre ce a privit o expertiză tehnică judiciară, întocmită într-un dosar de rectificare a suprafeţei unui imobil în cartea funciară, aflat atunci pe rolul Judecătoriei Alba Iulia.

Expertiza tehnică a privit un imobil situat în municipiul Alba Iulia, Bulevardul Încoronării, „de la suprafață din Cartea Funciară de 65 mp, la suprafața reală de 257 mp, proprietatea reclamanților C.G. și C.M., diferența de suprafață de 55 mp, până la 312 mp măsurată, fiind proprietatea Statului Român cu titlu de expropriere”, după cum se arată în hotărârea de CL.

Expertiza a fost făcută de către Marius Ciprian Popescu, care este consilier local din partea ALDE.

În cadrul ședinței ordinare din data de 24 aprilie, când proiectul de recunoaștere a rectificării de carte funciară a fost adus pe ordinea de zi, pentru a fi votat de către consilierii locali, Marius Ciprian Popescu nu a specificat înainte ca hotărârea să fie votată că se află într-un conflict de interese și nu poate lua parte la dezbatere.

Conform art.46. alin 1 din Legea 215/2001: Nu poate lua parte la deliberare si la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Consilierii locali au votat proiectul de recunoaștere a rectificării de carte funciară cu 19 voturi și o abținere – din partea consilierului local Marius Ciprian Popescu.

În 7 august 2018, Prefectura Județului Alba a emis o adresă prin care cere Consiliului Local să reanalizeze hotărârea de CL și să o revoce.

Prefectura invocă art 46. alin 2 din LEgea 215/2001, prin care: Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziților alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanța de contencios administrativ. Acțiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.

În adresa trimisă de către Prefectură se stipulează că: „la deliberarea și adoptarea H.C.L nr 166/2018 a participat și domnul consilier local Marius Popescu, aspect ce conferă hotărârii nr 166/2018, aspect de nelegalitate. Nu are relevanță faptul ca Marius Popescu s-a abținut de la vot, atât timp cât dispoziția din legea amintită mai sus interzice imperativ participarea la „deliberare” proces volitiv ce circumscrie pe lângă votul pozitiv sau negativ și abținerea de la vot.”

Prefectura a anunțat Consililul Local că dacă HCL 166/2018 nu va fi reanalizată și revocată, își rezervă dreptul de a promova o acțiune în instanță, în secția de contencios administrativ.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate