Eveniment
Iluminat public inteligent în mai multe cartiere din Alba Iulia. Licitație de peste 18,2 milioane de lei, lansată în SEAP
Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat joi lansarea unei licitații pentru modernizarea rețelei de iluminat public în mai multe cartiere ale municipiului. Proiectul în valoare de peste 18,2 milioane de lei prevede, printre altele, trecerea rețelei de iluminat în subteran, înlocuirea corpurilor cu lămpi LED și implementarea unui sistem inteligent de management.
„A fost publicat, astăzi, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, anunțul de licitație pentru unul dintre cele mai importante proiecte pentru Alba Iulia.
Ne dorim să începem, cu pași repezi, lucrările pentru iluminatul public inteligent și pe Lotul 1, respectiv zona centrală – Cartierele Ampoi 1, Ampoi 2, Ampoi 3 și Partoș.
Și pe această zonă extinsă vom implementa un sistem inteligent de management și control, prin telegestiune, pentru monitorizarea și controlul centralizat al aparatelor de iluminat, astfel încât fiecare lampă va putea fi controlată de la distanță.
Lungimea rețelei existente este de 40,08 km, iar în urma modernizării, prin care toată rețeaua de iluminat va fi în subteran, vom ajunge la peste 45 de km, cu aproape 1.500 de lămpi cu sistem LED.
Valoarea totală estimată este de 18.271.354,09 lei, fiind asigurată din finanțare europeană, iar timpul de execuție este maxim 24 de luni de la data semnării viitorului contract.
Prin acest proiect, consumul de energie va fi redus cu aproape 50%, respectiv de la de la 720.284,00 (kWh/an) – valoare dinaintea implementării proiectului, la 357.621,91 (kWh/an). Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 20 aprilie!
Rezolvăm, rând pe rând, toate problemele orașului”, a scris primarul Gabriel Pleșa, pe pagina de Facebook.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News