Connect with us
Advertisement

Administrație

În cât timp vor primi decizia de pensionare cei care și-au cumpărat vechime în muncă. Anunțul Casei Națională de Pensii

casa de pensii alba

Publicat

Veste bună pentru toți cei care și-au cumpărat vechime în muncă și doresc să își depună dosarul pentru pensionarea la limita de vârstă. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) transmite celor care au încheiat astfel de contracte că pot beneficia deja de recunoașterea perioadelor asigurate în scopul obținerii pensiei pentru limită de vârstă, decizia urmând să vină în 45 de zile de la depunerea dosarului.

Vezi și TABEL: Cât costă ca să îți cumperi 6 ani de vechime în muncă. Sumele plătite de cei care vor să obțină pensie fără să fi cotizat

Cei aflați încă în activitate pot acoperi perioade în care nu au cotizat la sistemul de pensii, prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii și prin plata unor sume către aceasta. În acest context,

Printr-un comunicat de presă, CNPP le transmite celor care folosesc mecanismul introdus de OUG 163/2020, adică cel ce permite cumpărarea de vechime pentru cel mult șase ani anteriori, că autoritățile sunt în plin proces de aplicare a prevederilor actului normativ.

Astfel, potrivit CNPP, “persoanele care au încheiat astfel de contracte pot beneficia de recunoașterea perioadelor de asigurare în scopul deschiderii drepturilor de pensie de limită de vârstă, urmând ca, după depunerea dosarului de pensionare, să primească decizia de pensionare în termen de maximum 45 de zile”.

Termenul de 45 de zile pentru emiterea deciziilor de pensionare este cel stabilit de actuala Lege a pensiilor și este calculat de la data înregistrării unei cereri în acest sens.

În plus, CNPP transmite că, în curând, pentru a solicita ieșirea la pensie, cei care au cumpărat vechime în muncă nu vor mai trebui să prezinte și o adeverință în care să fie trecută perioada asigurată, datele urmând să fie preluate de către casa de pensii direct dintr-o aplicație informatică.

„Având în vedere că informaţiile privind stagiul de cotizare realizat în baza unui astfel de contract de asigurare vor fi preluate automat din modulul informatic dedicat acestei activităţi, nu este nevoie de eliberarea unei adeverinţe care să facă dovada perioadei asigurate, aplicaţia informatică pentru implementarea acestui act normativ urmând să fie funcţională în scurt timp, iar beneficiarii noştri vor primi drepturile de pensie care li se cuvin”, apare în comunicatul CNPP.

Noul mecanism pentru cumpărarea de vechime pentru pensie a apărut în luna septembrie, condițiile prevăzute în OUG nr. 163/2020 urmând să se aplice doar până la sfârșitul lunii august 2021, deoarece, de la 1 septembrie 2021, actuala Lege a pensiilor, care este Legea 263/2010, va fi înlocuită de Legea 127/2019, care conține deja această măsură.

Începând cu 1 ianuarie 2021 cetățenii români care au lipsă de vechime pot cumpăra şase ani, plătind acele contribuţii care s-ar fi încasat lunar dacă ar fi muncit, raportat la cel puţin salariul minim din acea perioadă potrivit unui document publicat pe siteul Ministerului Muncii.

Până când poate fi cumpărată vechimea în muncă

Prevederea a fost reintrodusă în noua lege a pensiilor, după ce cumpărarea vechimii a fost sistată de la 1 ianuarie 2019. Plata contribuţiei de asigurări sociale se va putea efectua într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 1 septembrie 2021.

„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale”, se arată în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii pensiilor publice, postat în dezbatere pe site-ul Ministerului Muncii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Lemnaru Maria

    luni, 23.08.2021 at 22:53

    Bună seara, eu am depus dosarul de pensie in data de 5-11-2020 si nu am primit decizia nici acum .

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement