Pagube de 600 de lei după INCENDIU la Cîmpeni. Acoperișul centralei termice de la o școală din oraș a luat foc
Potrivit primelor informații, flăcările au izbucnit la coșul de fum al unei centrale termice, aflată în anexa unei școli din orașul Cîmpeni.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stins incendii și o ambulanță SMURD.
UPDATE: Potrivit ISU Alba, Pichetul de pompieri Cîmpeni a fost solicitat să intervină luni seara, la ora 19.04, pe strada Izvoarelor din orașul Cîmpeni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei anexe în care se afla centrala termică a unei școli. Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stins incendii și o ambulanță SMURD, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cîmpeni. În urma incendiului, a ars acoperișul anexei confecționat din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafață de aproximativ 15 mp. Pagubele s-au ridicat la aproximativ 600 de lei.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte câteva măsuri, şi anume:
- Verificarea, repararea, izolarea termică și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
- Coșurile de fum trebuie curățate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- Coșurile de fum trebuie izolate termic față de elementele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereala de lemn și altele asemenea).
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)