Educație
Început de an școlar: Clasele de elevi care nu vor face cursuri după-amiaza. Care este greutatea maximă a ghiozdanului
Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, cei din învățământul primar și de la grădiniță vor avea au cursuri numai dimineața, potrivit unui Ordin al ministrului Sănătății publicat vineri în Monitorul Oficial. Documentul stabilește noi reguli de igienă valabile pentru toate unitățile de învățământ și înlocuiește vechiul set de reguli adoptat în 1995.
“Antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din învățământul primar (clasa pregătitoare și clasele I-IV) și elevii din clasele a VIII-a și a XII-a au activitate educativă/cursuri numai dimineața”, prevede Ordinul 1.456/2020 la articolul 16, alineatul 4.
Citește și DOCUMENT: Normele de igienă obligatorii în școli, grădinițe și creșe din anul școlar 2020-2021, publicate în Monitorul Oficial
Documentul abrogă un ordin din 1995 pe baza căruia unitățile de învățământ au funcționat până în prezent. În vechiul document era prevăzut că “elevii din clasele I-IV vor avea cursuri numai dimineaţa”, fără să facă referire și la anii terminal sau la grădinițe și creșe.
Greutatea ghiozdanului nu trebuie să fie mai mare de 10 la sută din greutatea copilului
În documentul oficial apare și limitarea greutății ghiozdanului pentru toți elevii, ca noutate în materie de reglementare, până acum fiind limitată greutatea acestuia doar la ciclul primar.
În articolul 30 scrie că “elevii din ciclul primar si gimnazial folosesc ghiozdane de spate cu fața posterioară întărită”, iar “greutatea conținutului ghiozdanului la toate ciclurile de învățământ nu trebuie să depășească 10% din greutatea copilului”. În vrechiul ordin prevederea era: “Elevii din clasele I-IV vor folosi ghiozdane pentru prevenirea apariţiei deformărilor de coloană vertebrală. Greutatea conţinutului ghiozdanului nu va depăşi 2-2,5 kg”. Aceasta din urmă a fost acum abrogată.
Nu se dau teze și lucrări de control în zilele de luni și vineri:
Detalii AICI: Început de an școlar: În ce zile NU se pot da teze și lucrări de control la școală
- “Se evită planificarea unui număr mai mare de două teze pe săptămână, iar pentru clasele la care sunt prevăzute numai două teze se planifică o teză pe săptămână.
- Tezele și lucrările de control planificate nu se stabilesc în prima și în ultima zi din săptămâna școlară și nici în două zile școlare consecutive.
DOCUMENTUL COMPLET poate fi consultat AICI: NORME DE IGIENĂ din școli, gradinițe și creșe publicate în Monitorul Oficial
surse: edupedu.ro, MEC
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News