Indicator de avertizare montat înainte de ridicarea primei mașini! Acțiunea continuă la Alba Iulia, în centru
Un indicator de avertizare a fost montat joi dimineață, exact în locul de unde a fost ridicată ulterior prima mașină, un autoturism marca BMW cu numere străine. Este vorba despre zona OMV, aproape de stadionul Cetate.
Semnul de avertizare a apărut peste noapte, de fapt în cursul acestei dimineți. Mașina cu numere străine ridicată avea amplasat un anunț de vânzare. Din locul respectiv au mai fost ridicate încă două mașini, până la ora 10.30.
Cele trei mașini erau de vânzare. Ultimul a fost ridicat un autoturism marca Opel Corsa, de asemenea parcat imediat după semnul montat în această dimineață.
UPDATE: Precizări de la Primăria Alba Iulia:
“Oprirea interzisă în zona la care se face referire era semnalizată încă din martie 2017, printr-un indicator amplasat în apropiere. În această dimineaţă s-a suplimentat cu încă un indicator de oprire interzisă plus plăcuţă de atenţionare ridicare maşini, la punctul respectiv. Se cunoaşte faptul că oprirea interzisă semnalizată prin indicator rutier aferent se referă la zona cuprinsă de la locul montării până în următoarea intersecţie, înainte şi după acel indicator.
De precizat este faptul că maşinile ce au fost ridicate de pe tronsonul respectiv nu aveau plăcuţe de înmatriculare, intrând sub incidenţa altei legi, ce dă dreptul ridicării de pe spaţiul public al maşinilor abandonate, neînmatriculate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coşer.
În zonă există o parcare destul de generoasă. Este vorba despre parcarea din fața stadionului Cetate, însă aceasta este blocată de luni bune, cu acordul primăriei și al Poliției Locale, de școlile de șoferi.
Vezi și: VIDEO: PRIMA MAȘINĂ RIDICATĂ pentru parcare neregulamentară, la Alba Iulia. ”Vânătoarea” a început!
Autoritățile au început ridicarea mașinilor parcate neregulamentar, în primul rând a celor lăsate în oraș prin diferite locuri, cu anunțuri de vânzare în geam. Prima zonă vizată a fost strada Moților, aproape de stația OMV. De acolo au fost ridicate 3 mașini. Potrivit polițiștilor locali, următoarea zonă vizată este zona centrală a municipiului Alba Iulia.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (7)