Connect with us
Advertisement

Administrație

JOI: Ședință la Consiliul Local Alba Iulia. Noi cetățeni de onoare, campanie de sterilizare a câinilor, finanțări. Ordinea de zi

Publicat

Consilierii locali sunt convocați joi, 29 iulie, de la ora 13.00, în ședință ordinară, cu 29 de proiecte pe ordinea de zi.

Se propune acordarea a două noi titluri de cetățean de onoare al municipiului, pentru preotul Doru Gheaja, respectiv pentru col. rtr. ec. Ioan Străjan.

Alt proiect prevede sterilizarea gratuită a câinilor fără pedigree, cu deținător.

Mai sunt propuneri pentru finanțări de programe locale: tenis la CS Universitatea, activitatea școală după școală la Liceul Tehnologic ”Alexandru Domșa”, documentații pentru modernizarea sediilor grădinițelor 11 și 12.

Proiectul ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui act adițional la Protocolul de Cooperare încheiat între Municipiul Alba Iulia și Asociația Institutul de Cercetare în Permacultură din România, aprobat prin Hotărârea nr. 103/2020 a Consiliului local (5000 de euro din bugetul local, din august, pentru activități derulate în Grădina Urbană din Cetate – ateliere, unelte de grădinărit, materiale, tarif speaker evenimente)

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru implementarea bugetării participative – ediția 2021

Vezi Primăria Alba Iulia pune la bătaie 1.000.000 de lei pentru proiecte propuse de cetățeni. Bugetarea participativă, la vot în CL

3. Proiect de hotărâre privind încheierea unui parteneriat între Municipiul Alba Iulia și Asociația „PETRO AQUA” (până la 50.000 de lei din bugetul local pe 2021, pentru susținerea proiectului de navigabilitate ecologică a râului Mureș – zona de agrement/debarcader Partoș, promovarea importanței Portului Partoș din Epoca Romană la dezvoltarea localității, prin plutărit; acordul va fi încheiat pe o perioadă de 3 ani)

4. Proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de parteneriat între Municipiul Alba Iulia, Inspectoratul Şcolar al Județului Alba și Fundația „The Institute”, pentru implementarea programului de responsabilitate socială ASAP – Armata Selectării Atente a Plasticului (acord pe 2 ani; programul se va desfășura în școli, din septembrie; chestionar online pentru directorii unităților de învățământ, pentru stabilirea situației privind colectarea selectivă în școli; campanie de informare a elevilor privind colectarea pe fracții a desșeurilor; corelarea de date cu furnizorul serviciilor de salubritate)

5. Proiect de hotărâre privind alocarea unor sume de bani Clubului Sportiv Universitatea din Alba Iulia în vederea susţinerii activităţii competiționale în anul 2021 aferent programului sportiv – secțiunea tenis (până la 50.000 de lei din bugetul local; cea mai bună sportivă a clubului la tenis, Miriam Bulgaru, participă la turnee ITF)

6. Proiect de hotărâre privind încheierea unui act adițional la Acordul de cooperare nr. 159/04.01.2021 încheiat între Municipiului Alba Iulia și Asociația „Micul Prinț” Alba Iulia, aprobat prin Hotărârea nr. 345/2020 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia (se suplimentează suma alocată inițial (644.280 lei), cu 42.000 de lei, din septembrie, pentru 3,5 norme îngrijitoare copii la Grădinița ”Scufița Roșie”, după înființarea altor două grupe de copii)

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea unui acord de colaborare între Municipiul Alba Iulia și Liceul Tehnologic ”Alexandru Domșa” pentru acordarea unor sume de bani în vederea susținerii activității școală după școală (SDS), anul școlar 2021 -2022 (37.800 lei din bugetul local, cofinanțare proiect POCU pentru copii minoritate roma, hrană pentru 15 copii în Program Școală după școală timp de 9 luni; 14 lei/meniu)

8. Proiect de hotărâre privind conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Alba Iulia” domnului col. rtr. ec. Străjan Ioan

9. Proiect de hotărâre privind conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Alba Iulia” preotului Gheaja Doru-Romul

10. Proiect de hotărâre privind relocarea Cetrului de zi pentru persoane vârstnice și modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Centrului (relocare de la sediul de pe strada Libertății 21, la sediul de pe strada Gladiolelor nr. 3 A – în spațiunl Centrului de Resurse ”Academia Doamnelor”; în perioada lucrărilor de modernizare a sediului vechi, până în 22 martie 2022)

11. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul ”Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație unități de învățământ – Grădinița cu program prelungit nr. 11” (valoare investiție: 4.101.396,97 lei, din care construcții-montaj 3.115.150,57 lei; durata de realizare: 6 luni; lucrări de reabilitare termică/termoizolare, refacerea acoperișului, finisajelor interioare/exterioare, reabilitare instalații, instalații pentru apărarea la incendii, instalație paratrăsnet)

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul ”Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație unități de învățământ – Grădinița cu program prelungit nr. 12” (valoare investiție: 4.363.931,79 lei, din care construcții-montaj 3.337.292,17 lei; durata de realizare: 6 luni; lucrări de reabilitare termică/termoizolare, reabilitare instalații, finisaje)

13. Proiect de hotărâre privind modificarea si completarea componentei Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (C.T.A.T.U.) stabilită prin HCL nr. 54/2019 si aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al acesteia (Alexandru Ioan Damian – arhitect șef municipiul Alba Iulia, Voichița Coman – arhitect șef CJ Alba, Eugenia Mărginean – Registrul Urbaniștilor din România, Hedviga Călin, Stelian Fleschin, Vlad Străjan, Fleschin Zsolt, Radu Lăncrănjan Franchini, Alexandru Romanițan, Amalia Mărginean, Alina Tudor/specialist atestat Ministerul Culturii, Sorin Magda, Roland Ungureanu, Florin Rădac, Adrian Stanciu, Andrei Burnete, Florin Gavrilă/specialist infrastructură, Maria Theiss /specialist infrastructură, Anca Adela Dumitrean /serviciu Autorizări, Adriana Marian Gheorghescu/ serviciu Urbanism, Lucian Tanislav / serviciul Administrare Drumuri și Utilități Publice)

14. Proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării prin negociere directă a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str. Arnsberg, nr. 32, lângă bl. B7, ap. 34

15. Proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării prin negociere directă a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str. Tudor Vladimirescu, nr. 2/2

16. Proiect de hotărâre privind înscrierea dreptului de proprietate a municipiului Alba Iulia – domeniul privat, asupra unui imobil (teren), situat în Alba Iulia – Micești, str. Radna

17. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii termenului contractului de concesiune nr.32.403/2018 încheiat între municipiul Alba Iulia și Briscan Grigore Cristian

18. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii termenului contractului de concesiune nr.10.503/1996 încheiat între municipiul Alba Iulia și Dan Valeria

19. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii termenului contractului de concesiune nr.6.646/1998 încheiat între municipiul Alba Iulia și Vesa Gheorghe

20. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării prin negociere directă a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str. Nada Florilor, nr. 1J

21. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării unui teren situat în Alba Iulia, strada Gladiolelor la intersecția cu B-dul Transilvaniei

22. Proiect de hotărâre privind menținerea Hotărârii nr. 273/2021 a Consiliului local (aprobarea transmiterii în folosință gratuită către Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Alba a unui spațiu (birou) din componența spațiului comercial (Galeriile de Artă), situat în Alba Iulia, B-dul 1 Decembrie 1918, bl.M9, ap.27, parter)

23. Proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Hotărârii nr. 273/2021 a Consiliului local

24. Proiect de hotărâre privind însușirea documentației cadastrale de dezmembrare asupra unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, strada Marcus Aurelius

25. Proiect de hotărâre privind însușirea documentației cadastrale de dezmembrare asupra unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, bulevardul Revoluției 1989

26. Proiect de hotărâre cu privire la propunerea de atribuire prin ordin al prefectului a cotei de 47/617 mp teren intravilan înscris în CF nr. 78027- C1-U6 Alba Iulia cu nr. topo. 2935/1/1/7/VIII situat în Alba Iulia , strada Vasile Goldiș nr. 6 B, Bl.G3, Ap.8, Jud. Alba în favoarea numiților Groza Vasile și soția Groza Maria

27. Proiect de hotărâre privind însușirea documentației tehnice de alipire a unor imobile (terenuri) situate în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 16, bl. B5

28. Proiect de hotărâre privind însușirea documentației tehnice de dezmembrare a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, str. Orizontului, Bl. A4

29. Proiect de hotărâre privind sterilizarea gratuită a câinilor fără stăpân, fără pedigree, cu deținător, de pe raza municipiului Alba Iulia. AICI, detalii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement