Connect with us
Publicitate

Eveniment

Latura de Vest a Cetății Alba Carolina va fi inaugurată oficial în preajma zilei de 1 decembrie. Mai lipsesc câteva piese de mobilier urban

Publicat

Au mai rămas câteva zile până când cei care doresc să facă o plimbare completă în jurul Cetății Alba Carolina, prin șanțuri, nu vor mai întâlni porțiuni în șantier care să le deturneze traseul. Latura de Vest, care face legătura dintre traseele de sud şi de nord, va fi deschisă pentru circulaţie în jurul datei de 1 decembrie, iar Primăria intenționează să organizeze un eveniment oficial de inaugurare.

„Pe Latura de Vest, lucrările sunt finalizate în mare parte, au mai rămas câteva mici detalii pentru ca acea porțiune să fie dată în circulație, mai precis vor mai fi instalate bănci și câteva piese de mobilier”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Alba Iulia, Mihai Coșer.

Inaugurarea acelei porțiuni a șanțurilor Cetății a fost stabilită, inițial, pe data de 15 octombrie, însă termenul a fost amânat cu aproximativ o lună și jumătate.

După inaugurarea Laturii de Vest, administraţia locală a anunţat că intenţionează să organizeze licitaţii pentru concesionarea spaţiilor multifuncţionale pentru organizarea de evenimente cultural-artistice, inclusiv spaţii pentru terase şi loc de joacă pentru copii.

Valoarea totală a proiectului  „Reconstituire şi punere în valoare acces Latura de Vest Cetatea Alba Carolina, Fortificaţia de tip Vauban, Municipiul Alba Iulia” este de 68.347.406,8 lei, din care cheltuielile de implementare au fost de 50.562.051,68 lei. Din această sumă, 80,35% au reprezentat fonduri europene, 17,65% bani din bugetul de stat şi 2% de la bugetul local.

În total, pe Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina a fost reabilitată o suprafaţă de aproximativ 46.000 mp (foto – stadiul lucrărilor la 9 septembrie 2013), din care pe 27.000 mp au fost amenajate parcări, piste de biciclete şi trotuare şi 19.000 mp spaţii verzi. Au fost construite trei poduri auto din beton, cu lungimi de 8 ml, 10 ml, respectiv 37 ml, iar la sfârşitul lucrărilor vor fi în total cinci puncte de acces între zona din faţa Catedralei şi Şanţurile Cetăţii.

Citiţi AICI detalii tehnice despre proiect.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. omu

    joi, 07.11.2013 at 14:45

    serios?!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate