Connect with us
Advertisement

Administrație

LICITAŢIILE pentru concesionarea celor 10 spaţii din Cetatea Alba Carolina vor fi reluate. Prea puţini ofertanţi la etapa din 24 iunie

Publicat

cetate spatii libere Primăria Alba Iulia va relua licitaţiile pentru cele 10 spaţii comerciale vacante pentru închiriere în Cetatea Alba Carolina. La etapa din 24 iunie, s-au prezentat doar patru agenţi economici, fiecare interesaţi de închirierea unui spaţiu diferit, astfel încât nu au fost întrunite condiţiile legale privind finalizarea licitaţiei.

Prin urmare, procedura se reia la o dată ce va fi comunicată ulterior de primărie, însă în aceleaşi condiţii. Dacă nici la a doua, respectiv a treia încercare de concesionare a spaţiilor prin licitaţie nu se prezintă investitori interesaţi, urmează etapa de negociere directă cu firmele care au depus oferte.

Spaţiile vizate sunt incluse în lista monumentelor istorice şi sunt destinate activităţilor comerciale sau de alimentaţie publică, culturale, polivalente, servicii turistice, punct de informare turistică şi bistro ecologic.

Unul dintre motivele pentru care aceste spaţii par a fi „greu de concesionat” ar putea fi condiţiile din caietele de sarcini, prin care ofertantul trebuie să aibă putere financiară şi dispus să facă investiţii pe termen lung.

Durata concesiunii este de 25 de ani cu posibilitate de prelungire cu cel mult jumătate din perioada iniţială.

Citeşte şi Condițiile de CONCESIONARE pe 25 de ani pentru 10 spații în Șanțurile Cetății Alba Iulia. Preț de pornire al licitațiilor și utilizări

Spaţiile sunt proprietate publică a Municipiului Alba Iulia. AICI, mai multe detalii. Condiţiile sunt următoarele:

Spaţiul nr. 1 indicativ (M4B1), situat în Cetatea Alba Carolina Bastionul Trinitarienilor

– preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 82 EUR/lună; suprafaţa utilă 205,07 mp

– scrisoare de bonitate în valoare de 165,75 mii EUR (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 2 indicativ (M4C1), situat în Cetatea Alba Carolina Contragarda Bastionul Trinitarienilor

– preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 521,6 EUR/lună; suprafaţa utilă 521,59 mp

– scrisoare de bonitate in valoare de 264,13 mii EUR (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 4 indicativ (M5R1), situat în Cetatea Alba Carolina Ravelinul SF. Capistrano

– preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 59,9 EUR/lună; suprafaţa utilă 85,6 mp

– scrisoare de bonitate în valoare de 54,17 mii EUR (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 5 indicativ (M6C2), situat în Cetatea Alba Carolina Bastionul SF. Elisabetha

– preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 524,4 EUR/lună; suprafaţa utilă 476,75 mp

– scrisoare de bonitate în valoare de 233,46 mii EUR ( sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 6 indicativ (M7C1), situat în Cetatea Alba Carolina Contragarda Bastionul Sf. Michael

– preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 406,8 EUR/lună; suprafaţa utilă 508,52 mp

– scrisoare de bonitate în valoare de 304,68 mii EUR (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 7 indicativ (M7C2), situat în Cetatea Alba Carolina Contragarda Bastionul Sf. Carol

– preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 479 EUR/lună; suprafaţa utilă 532,2 mp

– scrisoare de bonitate în valoare de 288,14 mii EUR (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 8 indicativ (M7R1), situat în Cetatea Alba Carolina Ravelinul Sf. Carol

– preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 163,8 EUR/lună; suprfaţa utilă 204,81 mp

– scrisoare de bonitate în valoare de 123,53 mii EUR (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 9 indicativ (M7R2), situat în Cetatea Alba Carolina Ravelinul SF Carol

– preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 56 EUR/lună; suprafaţa utilă 186,8 mp

– scrisoare de bonitate în valoare de 170,48 mii EUR (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 10 indicativ (M7R3), situat în Cetatea Alba Carolina Ravelinul Sf. Carol

– preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 229,3 EUR/lună; suprafaţa utilă 254,8 mp

– scrisoare de bonitate în valoare de 138,3 mii EUR ( sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 13, situat în Cetatea Alba Carolina Contragarda Bastionul Trinitarienilor

– preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 40 EUR/lună; suprafaţa utilă 100 mp

– scrisoare de bonitate în valoare de 63,2 mii EUR (sau echivalentul în lei).

Taxa de înscriere la licitaţie este de 200 lei, preţul Caietului de Sarcini este de 100 lei, iar garanţia de înscriere la licitaţie reprezintă valoarea minimă a redevenţei pentru o perioadă de 6 luni.

Ofertele se redactează în limba romană si cuprind două plicuri unul exterior si unul interior şi se depun la sediul concedentului. Plicul exterior va cuprinde obiectul concesiunii, o fişă cu informaţii privind ofertantul şi o declaraţie de participare semnată de ofertant, copie certificat de înmatriculare a societăţii şi statut, declaraţie pe propria raspundere că ofertantul nu a fost condamnat in ultimii 5 ani pentru participarea la activităţi ale unei organizaţii criminale, pentru corupţie, fraudă şi/sau spălare de bani, pentru fapte care au adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greşeli în materie profesională, precum şi faptul că nu se află în faliment ori lichidare, că în ultimii 3 ani nu şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile contractuale. Alte documente necesare: certificat de atestare fiscală, bilanţ contabil, declaraţie privind cifra de afaceri pe o perioadă de 3 ani, scrisoare de bonitate, dovada plăţii garanţiei de participare şi a contravalorii documentaţiei, caiet de sarcini semnat si ştampilat, dovada existenţei unui cotract-antecontract încheiat cu o persoana fizică sau juridică atestată sau autorizată, înscrisă în registrele Ministerul Culturii şi Cultelor privind urmărirea in timp a spaţiului

Plicul interior conţine oferta propriu-zisă, numele (denumirea) ofertantului şi adresa acestuia. Oferta propriu-zisă trebuie să cuprindă detailat toate condiţiile prevăzute în caietul de sarcini, alte obligaţii pe care ofertantul şi le asumă, precum şi date tehnice şi financiare referitoare la investiţie. Valoarea redevenţei nu poate fi mai mică decât valoarea minimă stabilită de concedent.

Documentaţia de atribuire (cu caietul de sarcini inclus) poate fi achiziţionată de la spaţiul Primăriei – Serviciul Administrarea Domeniului Public şi Privat (Alba Iulia, str. Calea Moţilor, nr.7, bl. S1, sc. E, vizavi de Bancpost). Plata acesteia se face la casieria Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat, în perioada 4-12 iunie 2015. Achiziţionarea documentaţiei este o condiţie pentru acceptarea la licitaţie a ofertanţilor.

Pentru desfăşurarea licitaţiei, este nevoie de cel puţin trei oferte valabile.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement