Connect with us
Advertisement

Administrație

Primăria Alba Iulia investește milioane de euro pentru reabilitarea unor spaţii din Cetatea Alba Carolina pe care vrea să le concesioneze

Publicat

plan spatii cetate alba iulia Pentru a veni în sprijinul întreprinzătorilor care doresc să preia în concesiune spaţiile din Şanţurile Cetăţii Alba Carolina, reprezentanţii Primăriei Alba Iulia precizează că au în vedere posibilitatea reabilitării acestora cu bani de la administraţia locală.

Ca o facilitate în plus pentru comercianţii care vor să-şi deschidă afaceri în 12 spaţii identificate în cadrul fortificaţiei, Primăria Alba Iulia vrea să identifice resurse prin care acestea ar putea fi reabilitate, înainte ca persoanele care doresc să le concesioneze, prin licitaţie, pe o perioadă îndelungată, să le preia.

Pe lângă obiectivele deja avute în vedere pentru amenajare, cum sunt Palatul Principilor sau clădirile Armatei, când acestea vor fi transmise de la MapN, sunt identificate 12 spații libere din Cetatea Alba Carolina, pentru care documentaţia tehnică a fost luată în discuţie încă de la începutul acestui an.

Primăria Alba Iulia a elaborat documentaţia de atribuire a contractului de servicii de proiectare faza DALI, “Revitalizarea şanturilor fortificaţiei de tip Vauban – spaţii interioare libere municipiul Alba Iulia” încă din ianuarie.

Spațiile vor fi destinate, în principal pentru activităţi culturale, activităţi informaţionale, relaxare, odihnă, artişti plastici, ateliere meşteşugăreşti, spaţii comerciale, alimentaţie publică de tipul cluburilor, pub-uri, dar și relaţii cu publicul, spaţii gestionate de ONG-uri care au activităţi zilnice de promovare a traseelor turistice din Cetate. Indiferent de natura lor, fiecare spaţiu va cuprinde obligatoriu un punct de informare cu activitate redusă.

Cei care vor ocupa aceste locaţii în regim de concesiune vor trebui să respecte regulamentul elaborat în anul 2011 şi aprobat în Consiliul Local (HCL .257/31/08.2011 – privind aprobarea regulamentului de ocupare şi utilizare a spaţiilor construite din interiorul zidurilor fortificate şi a spaţiilor publice amenajate în aer liber din şanţurile fortificaţiei Cetăţii Istorice – Alba Carolina- reglementarea criteriilor pentru revitalizarea şanturilor de fortificaţie – spaţii interioare şi exterioare), care va fi preluat şi integrat în noul document, potrivit directorului Direcţiei Tehnice a Primăriei, Silvia Moldovan.

În raportul de specialitate al proiectului privind reglementarea criteriilor pentru revitalizarea Şanţurilor Cetăţii întocmită în 24 ianuarie au fost identificate următoarele spaţii:

  1. M4B1 – Bastionul Trinitarienilor – 205, 07 mp (suprafaţă utilă) – punct de informare turistică, grupare turişti, demo şi expunere armament, panouri informare tip touch screen, standuri comerţ specific
  2. M4C1 – Contragarda Bastionului Trinitarienilor – 521,59 mp – spaţiu cultural polyvalent şi punct de informare turistică sau punct de pază
  3. M5C1 – Contragarda Bastionului Sf. Elisabetha – 191,9 mp – expo armament şi circulaţie pietonală (accse şanţuri, skate park, informare turistică
  4. M5R1 – Ravelinul Sfântul Capistrano – 85,6 mp – informare turistică şi centru de presă, spaţii de expunere, inclusive pe circulaţiile laterale
  5. M6C2 – Contragarda Bastionului Sf. Elisabetha – 476,75 mp – alimentaţie publică, restaurant cu specific
  6. M7C1 – Contragarda Bastionului Sf. Michael – 508,52 mp – galerii comerciale – magazin, comerţ cu produse culinare autohtone, panificaţie, apicole, incluzând expunere, vânzare, degustare; agenţie turistică; hol comun
  7. M7C2 – Contragarda Bastionului Sf. Carol – 532,2 mp – alimentaţie publică, restaurant cu specific
  8. M7R1 – Ravelinul Sf. Carol – 204,81 mp – vinotecă cu spaţii de expunere, degustare şi comercializare; magazin, alimentaţie publică, vinărie cu degustare
  9. M7R2 – Ravelinul Sf. Carol – 186,8 mp – alimentaţie publică tip club şi audiţii muzicale
  10. Contragarda Bastionului Sf. Carol – 254,8 mp – alimentaţie publică; tip bar, club jazz
  11. M4R2 – Contragarda Ravelinului Sf. Michael – 219,61 mp – agenţie turistică, activităţi informaţionale, expo cetate, regrupare turişti, sală video
  12. M3C2 – Contragarda Bastionului Sf. Stephani – 588,8 mp – artizanat, atelier expo cu vânzare, grupuri sanitare publice.

Concluziile raportului de expertiză tehnică arată că sunt necesare măsuri de consolidare şi reabilitare care să conducă la reducerea riscului de avariere, pentru protecţie antiseismică. Aceste măsuri sunt finisaje îmbunătăţite, în funcţie de destinaţia spaţiilor – reparaţii şi lucrări de consolidare interioare şi exterioare.

Este vorba despre lucrări la zidăriile originale (inclusiv curăţare rosturi şi desfacerea bucăţilor de cărămidă ce şi-au pierdut capacitatea portantă şi refacerea zidăriei), lucrări de refacere a pardoselii (sistem suport, inclusiv sistem electric de încălzire în pardoseală, termoizolaţie şi pardoseală din cărămidă, gresie sau piatră, respectiv lemn la ieşirile pietonale cu pante), lucrări de tencuială interioare, montaj şi recondiţionare a tâmplăriei exterioare, compartimentări interioare cu gips carton pe structură de aluminiu izolat fonic sau structuri din lemn ori sistem de fixare uşi cu sticlă securizată; lucrări de restaurare portal piatră şi ancadramente după model in situ, sub îndrumarea specialistului restaurator de piatră; podine din lemn pentru acces la spaţiile interioare, de eliminare a infiltraţiilor de apă şi de preluare a diferenţei de nivel, precum şi instalaţii sanitare, electrice şi amenajări interioare.

Valoarea estimată a acestor lucrări de intervenţie este de 18.561.360 lei, reprezentând 4.191.560 euro, din care construcţii-montaj 16.532.560 lei, adică 3.733.410 euro, cu o durată de execuţie de 24 de luni.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement