Connect with us
Publicitate

Educație

LIVE VIDEO: Deschiderea noului an școlar la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Ceremonial în Piața Cetății

Publicat

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a organizat, luni dimineața, de la ora 9.00, ceremonialul deschiderii noului an școlar 2022 – 2023, în prezența a sute de elevi, părinți, rude și prieteni ale acestora, dar și profesori și cadre militare.

Evenimentul are loc în Piața Cetății din Alba Iulia. Instituțiile miltare de învățământ din toată țara primesc 820 de boboci ”militari” în clasele a IX-a ale acestui an școlar.

Dintre aceștia, 168 vor învăța la colegiul din Alba Iulia. Este un număr record pentru instituție (anul trecut au fost 120 de elevi, iar anul acesta numărul de locuri a fost suplimentat cu 48).

Elevii provin din toate părțile țării. Alba24 transmite live ceremonia de începere a noului an școlar la Colegiul Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, pentru părinții și prietenii lor care nu au putut ajunge la eveniment.

„E un moment deosebit, sigur, datorat unor cauze subiective, dar care va intra în istoria colegiului (festivitatea de deschidere a anului şcolar – n.r.)”, a afirmat comandantul colegiului, Marcel Domşa, care a adăugat că Piaţa Cetăţii, unde se află şi Sala Unirii, este un „loc cu reverberaţii deosebite”.

În mesajul adresat cu acest prilej, Marcel Domşa a făcut referire la rezultatele absolvenţilor Promoţiei 2021-2022. Pe lângă faptul că toţi cei 112 absolvenţi au fost declaraţi reuşiţi la Bacalaureat, au devenit toţi studenţi ai academiilor Ministerului Apărării Naţionale, clasând colegiul din Alba Iulia pe primul loc în clasamentul celor cinci colegii militare naţionale.

„Examenul de admitere a confirmat, încă o dată, calitatea învăţământului în colegiul nostru. În urma testului de evaluarea cunoştinţelor susţinut de promoţia 71, (…) toţi absolvenţii noştri vor fi studenţi ai academiilor Ministerului Apărării Naţionale”, a spus Domşa, care a amintit şi rezultatele „lăudabile” obţinute de elevii militari din Alba Iulia la olimpiade şi concursuri şcolare, fapt care arată că „primesc cea mai bună educaţie”, având „profesori dedicaţi, pedagogi autentici”.

Marcel Domşa a precizat că, în acest an, sunt 168 de elevi (121 de băieţi şi 47 de fete) în clasa a IX-a, după ce numărul iniţial de locuri, de 120, a fost suplimentat cu încă 48.

La ceremonial a fost prezent şi comandantul Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii, general de flotilă aeriană Leonard Baraboi.

Alături de cei peste 520 de elevi militari s-au aflat rude şi prieteni, dar şi oficiali din administraţia publică locală şi judeţeană.

De la înfiinţare, în 1919, şi până în prezent, în colegiu şi-au desăvârşit pregătirea 71 de promoţii însumând 7.300 de absolvenţi.

„E un moment deosebit, sigur, datorat unor cauze subiective, dar care va intra în istoria colegiului (festivitatea de deschidere a anului şcolar – n.r.)”, a afirmat comandantul colegiului, Marcel Domşa, care a adăugat că Piaţa Cetăţii, unde se află şi Sala Unirii, este un „loc cu reverberaţii deosebite”.

În mesajul adresat cu acest prilej, Marcel Domşa a făcut referire la rezultatele absolvenţilor Promoţiei 2021-2022. Pe lângă faptul că toţi cei 112 absolvenţi au fost declaraţi reuşiţi la Bacalaureat, au devenit toţi studenţi ai academiilor Ministerului Apărării Naţionale, clasând colegiul din Alba Iulia pe primul loc în clasamentul celor cinci colegii militare naţionale.

„Examenul de admitere a confirmat, încă o dată, calitatea învăţământului în colegiul nostru. În urma testului de evaluarea cunoştinţelor susţinut de promoţia 71, (…) toţi absolvenţii noştri vor fi studenţi ai academiilor Ministerului Apărării Naţionale”, a spus Domşa, care a amintit şi rezultatele „lăudabile” obţinute de elevii militari din Alba Iulia la olimpiade şi concursuri şcolare, fapt care arată că „primesc cea mai bună educaţie”, având „profesori dedicaţi, pedagogi autentici”.

Marcel Domşa a precizat că, în acest an, sunt 168 de elevi (121 de băieţi şi 47 de fete) în clasa a IX-a, după ce numărul iniţial de locuri, de 120, a fost suplimentat cu încă 48.

La ceremonial a fost prezent şi comandantul Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii, general de flotilă aeriană Leonard Baraboi.

Alături de cei peste 520 de elevi militari s-au aflat rude şi prieteni, dar şi oficiali din administraţia publică locală şi judeţeană.

De la înfiinţare, în 1919, şi până în prezent, în colegiu şi-au desăvârşit pregătirea 71 de promoţii însumând 7.300 de absolvenţi.

În total, în județul Alba, 50.000 de elevi au început școala.

Părinţii au acces în unităţile de învăţământ la festivităţile de începere a cursurilor noului an şcolar, a precizat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Anul şcolar 2022 – 2023 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 2 iunie 2023.

Structura anului școlar 2022-2023: cursuri și vacanțe – JUDEȚUL ALBA

  • cursuri (modulul 1) – de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022
  • vacanţă (vacanța 1) – de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022
  • cursuri (modulul 2) – de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022
  • vacanţă (vacanța 2) – de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023
  • cursuri (modulul 3) – de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 17 februarie 2023 (în Alba)
  • vacanţă (vacanța 3) – o săptămână: de luni, 20 februarie până vineri, 24 februarie, în Alba
  • cursuri (modulul 4) – de luni, 27 februarie 2023 până joi, 6 aprilie 2023
  • vacanţă (vacanța 4) – de vineri, 7 aprilie 2023, până marţi, 18 aprilie 2023
  • cursuri (modulul 5) – de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023
  • vacanţă (vacanța 6, de vară) – de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Anul școlar 2022-2023 – „Şcoala altfel”, „Săptămâna verde” și încheierea cursurilor pentru clasele VIII și XII-XIII

În ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/ de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri (modul de învăţare).

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023.

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023.

Vacanța din februarie în celelalte județe

  • Vacanță în perioada 6-10 februarie: Ilfov, Suceava
  • Vacanță în perioada 13-17 februarie: Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman, Prahova.
  • Vacanță în 20-24 februarie: Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Arad, Timiș, Constanța, Tulcea, Giurgiu, Ialomița, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Vâlcea, Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani.

Anul școlar 2022-2023 – noutăți

În anul școlar 2022-2023, la fiecare disciplină de studiu/modul, se încheie anual o singură medie, scrie în noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), ce intră în vigoare de la 1 septembrie.

La fiecare disciplină, numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.

În cazul curriculumului organizat modular, numărul de note acordate trebuie să fie corelat cu numărul de ore alocate fiecărui modul în planul de învăţământ, precum şi cu structura modulului, de regulă, o notă la un număr de 25 de ore.

Numărul minim de note acordate elevului la un modul este de două.

La sfârşitul clasei pregătitoare, evaluarea dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor faţă de învăţare ale copilului, realizată pe parcursul întregului an şcolar, se finalizează prin completarea unui raport, de către cadrul didactic responsabil, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.

În învăţământul primar, la clasele I – IV, în cel secundar şi în cel postliceal, elevii vor avea la fiecare disciplină/modul, cu excepţia celor preponderent practice, cel puţin două evaluări prin lucrare scrisă/test pe an școlar.

La fiecare disciplină de studiu/modul, se încheie anual o singură medie, calculată prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului.

La clasele I – IV se stabilesc calificative anuale la fiecare disciplină de studiu.

Pentru aceste clase, calificativul pe disciplină se stabileşte astfel: se aleg două calificative cu frecvenţa cea mai mare, acordate în timpul anului școlar, după care, în perioadele de recapitulare şi de consolidare a materiei, în urma aplicării unor probe de evaluare sumativă, cadrul didactic poate opta pentru unul dintre cele două calificative, în baza următoarelor criterii:

  • a) progresul sau regresul elevului;
  • b) raportul efort-performanţă realizată;
  • c) creşterea sau descreşterea motivaţiei elevului;
  • d) realizarea unor sarcini din programul suplimentar de pregătire sau de recuperare, stabilite de cadrul didactic şi care au fost aduse la cunoştinţa părintelui, tutorelui sau reprezentantului legal.

Calificativele la purtare se consemnează în catalog de către învăţători/institutori/profesorii pentru învăţământul primar.

În învăţământul secundar inferior, secundar superior şi postliceal, mediile anuale pe disciplină/ modul se consemnează în catalog de către cadrul didactic care a predat disciplina/modulul. Mediile la purtare se consemnează în catalog de profesorii diriginţi ai claselor.

Elevii scutiți de efort fizic trebuie să fie prezenți la orele de educație fizică.

Elevii scutiţi de efort fizic au obligaţia de a fi prezenţi la orele de educaţie fizică şi sport. Acestor elevi nu li se acordă calificative/note şi nu li se încheie media la această disciplină în anul în care sunt scutiţi medical.

Mediile minime pentru promovarea anului școlar

Sunt declaraţi promovaţi elevii care, la sfârşitul anului şcolar, obţin la fiecare disciplină de studiu/modul cel puţin media anuală 5 /calificativul „Suficient”, iar la purtare, media anuală 6 / calificativul „Suficient”.

Elevii liceelor pedagogice, ai liceelor teologice şi ai liceelor militare care obţin la purtare media anuală mai mică de 8 nu mai pot continua studiile la aceste profiluri.

Aceşti elevi sunt obligaţi să se transfere, pentru anul şcolar următor, la alte profiluri/licee cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a regulamentelor de organizare şi funcţionare a unităţilor în cauză.

Elevii de la clasele cu profil artistic sau sportiv trebuie să obţină media cel puţin 6 la disciplina principală de specialitate, pentru aceste profiluri/specializări.

Elevii de la clasele cu specializările muzică, coregrafie și arta actorului trebuie să obţină cel puţin nota 6 pentru specializarea respectivă/la examenul de sfârşit de an şcolar.

Elevii de la clasele cu specializările arte vizuale, arte plastice, arte decorative, arhitectură, arte ambientale, design, conservare-restaurare bunuri culturale trebuie să obţină la toate disciplinele practice de specialitate media anuală cel puţin 6.

Elevii de la clasele cu profil pedagogic trebuie să obţină la sfârşitul anului şcolar medii anuale de cel puţin 6 la disciplinele limba şi literatura română/limba şi literatura maternă, matematică/ aritmetică şi la disciplinele pedagogice de profil.

Elevii care nu îndeplinesc condiţiile de mai sus sunt obligaţi să se transfere, pentru anul şcolar următor, la alte profiluri/specializări, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a regulamentelor de organizare şi funcţionare a unităţilor în cauză.

Vezi integral: OFICIAL: Noutățile anului școlar 2022-2023. Cum se încheie mediile, câte note vor avea elevii, reguli pentru corigenți și absențe

Alte reguli

  • elevii nu vor mai putea fi exmatriculați; potrivit ministerului, se dispune eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional; măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu
  • elevii de clasa pregătitoare și I, care nu pot fi lăsaţi repetenţi, dar “au manifestat dificultăţi de învăţare, menţionate în raportul de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor faţă de învăţare”, aceștia rămân în colectivele în care au învăţat şi intră, pe parcursul anului şcolar următor, într-un program de remediere/recuperare şcolară
  • părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor – a fost eliminată posibilitatea ca asociația de părinți să colecteze bani; au rămas doar activitățile ce vizează întreținerea și dezvoltarea bazei materiale: „ poate susţine activităţile dedicate întreţinerii, dezvoltării şi modernizării bazei materiale a grupei/clasei şi unităţii de învăţământ prin acțiuni de voluntariat”; nu sunt însă sancțiuni pentru situația în care părinții strâng bani
  • plan de învățare individualizat pentru elevi: “elevii vor beneficia pe parcursul unui an școlar de cel puțin un plan individualizat de învățare, elaborat în urma evaluărilor susținute și după interpretarea rezultatelor de către cadrul didactic”. Acesta va fi folosit “pentru consolidarea cunoștințelor, pentru întreprinderea unor acțiuni de învățare remedială și pentru stimularea elevilor capabili de performanțe superioare”
  • prin contractul educațional semnat pe care și-l asumă fiecare părinte anual, acesta trebuie să ia legătura cu educatoarea, învăţătorul sau dirigintele, cel puţin o dată pe lună, pentru a cunoaşte evoluţia copilului/elevului; părinții sau reprezentanții legali ai elevului au în continuare obligația de a trimite copilul în colectivitate numai dacă nu prezintă simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, diaree, vărsături, rinoree etc.)
  • elevii au aceleași drepturi și obligații ca până acum, printre care: obligația de a avea un comportament civilizat şi o ţinută decentă în unitatea de învăţământ. Elevii nu au voie să organizeze sau să participe la acţiuni de protest altfel decât este prevăzut în Statutul elevului sau să nu aducă jigniri față de colegi și personalul școlii.
  • elevii claselor primare vor învăța, de regulă, dimineața, potrivit noului ROFUIP 2022: „Învățământul primar funcționează, de regulă, în programul de dimineață. Pentru unitățile de învățământ care funcționează în cel puțin două schimburi, programul este stabilit de consiliul de administrație al unității de învățământ”; „Cursurile pentru elevii din clasa pregătitoare și din clasele I și a II-a nu vor începe înainte de ora 8.00 și nu se vor termina mai târziu de ora 14.00.”
  • tezele nu mai sunt obligatorii, dar pot fi susținute dacă profesorii care decid asta; notele vor fi puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei.

Examenele naționale

Examenele naționale rămân încă neschimbate pentru anul școlar 2022-2023.

Pentru Evaluarea Națională 2023, elevii de clasa a VIII-a vor susține probă scrisă atât la Limba română, cât și la Matematică. Cei care studiază într-una dintre limbile minorităților naționale vor da probă scrisă și la Limba maternă, potrivit edupedu.ro.

Până acum, media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu s-a calculat ca medie ponderată între Media Generală la Evaluarea Națională (care are o pondere de 80%) și Media Generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%).

Examenul de Bacalaureat 2023 – ministrul Educației a anunțat că programa va fi simplificată: „Începând de anul viitor o să avem o tranziție spre normalitate. Sigur că programa va fi simplificată și anul viitor, cu ceea ce s-a predat în clasa a 10-a și eventual în clasa a noua, dar vom avea deja conținuturi complete pentru clasele a 11-a și a XII-a ”, a spus oficialul.

În prezent, bacalaureatul cuprinde următoarele probe:

  • probă scrisă la Limba și literatura română
  • probă scrisă obligatorie a profilului și a specializării: matematică sau istorie;
  • probă scrisă la alegere a profilului și a specializării; elevii aleg o singură disciplină din următoarele: Fizică, Chimie, Biologie vegetală și animală, Anatomie, Informatică, Geografie, Logică, Economie, Psihologie, Sociologie și Filosofie
  • probă scrisă la Limba maternă – pentru cei care studiază într-una dintre limbile minorităților naționale

evaluarea competențelor:

  • Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A;
  • Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B;
  • Evaluarea competențelor digitale — proba D;
  • Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C;

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate