Connect with us
Advertisement

Educație

OFICIAL: Noutățile anului școlar 2022-2023. Cum se încheie mediile, câte note vor avea elevii, reguli pentru corigenți și absențe

Publicat

În anul școlar 2022-2023, la fiecare disciplină de studiu/modul, se încheie anual o singură medie, scrie în noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), ce intră în vigoare de la 1 septembrie.

Noul an școlar va fi organizat pe module de cursuri și vacanțe scurte, în loc de semestre.

De asemenea, numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de profesor, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul cadru.

La fiecare disciplină, numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.

În cazul curriculumului organizat modular, numărul de note acordate trebuie să fie corelat cu numărul de ore alocate fiecărui modul în planul de învăţământ, precum şi cu structura modulului, de regulă, o notă la un număr de 25 de ore.

Numărul minim de note acordate elevului la un modul este de două, se mai arată în regulament.

Anul școlar 2022-2023: Evaluarea rezultatelor învăţării. Încheierea situaţiei şcolare – ROFUIP

Potrivit ROFUIP,  evaluarea rezultatelor la învăţătură se realizează permanent, pe parcursul anului şcolar.

La sfârşitul clasei pregătitoare, evaluarea dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor faţă de învăţare ale copilului, realizată pe parcursul întregului an şcolar, se finalizează prin completarea unui raport, de către cadrul didactic responsabil, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.

Instrumentele de evaluare se stabilesc în funcţie de vârstă şi de particularităţile psihopedagogice ale beneficiarilor primari ai educaţiei şi de specificul fiecărei discipline. Acestea sunt:

  • a) evaluări orale
  • b) teste, lucrări scrise
  • c) experimente şi activităţi practice
  • d) referate
  • e) proiecte
  • f) probe practice
  • g) alte instrumente stabilite de comisia pentru curriculum şi aprobate de director sau elaborate de către Ministerul Educaţiei /inspectoratele şcolare.

În învăţământul primar, la clasele I – IV, în cel secundar şi în cel postliceal, elevii vor avea la fiecare disciplină/modul, cu excepţia celor preponderent practice, cel puţin două evaluări prin lucrare scrisă/test pe an școlar.

Testele de evaluare și subiectele de examen de orice tip se elaborează pe baza cerinţelor didactico-metodologice stabilite de programele şcolare, parte a curriculumului naţional.

Rezultatele evaluării se exprimă, după caz, prin:

  • a) aprecieri descriptive privind dezvoltarea copilului – la nivelurile antepreşcolar, preşcolar şi clasa pregătitoare
  • b) calificative la clasele I – IV şi în învăţământul special care şcolarizează elevi cu deficienţe grave, severe, profunde sau associate
  • c) note de la 1 la 10 în învăţământul secundar şi în învăţământul postliceal.

Rezultatele evaluării se consemnează în catalog, cu cerneală albastră, sub forma: „Calificativul/ data”, respectiv „Nota/data” sau în catalogul electronic, în cazul unităților-pilot în care se utilizează acesta, cu obligativitatea tipăririi, înregistrării și arhivării acestuia la sfârșitul anului școlar prin compartimentul secretariat.

Prin excepție, la nivelurile antepreşcolar şi preşcolar, rezultatele evaluării sunt consemnate în caietul de observaţii, iar pentru clasa pregătitoare în raportul anual de evaluare.

Pentru frauda constatată la evaluările scrise, inclusiv la probele scrise din cadrul examenelor/ concursurilor organizate la nivelul unităţii de învăţământ, conform prezentului regulament, se acordă nota 1 sau, după caz, calificativul insuficient.

Elevii vor beneficia pe parcursul unui an școlar de cel puțin un plan individualizat de învățare, elaborat în urma evaluărilor susținute și după interpretarea rezultatelor de către cadrul didactic, care va fi folosit pentru consolidarea cunoștințelor, pentru întreprinderea unor acțiuni de învățare remedială și pentru stimularea elevilor capabili de performanțe superioare.

Pentru nivelurile antepreşcolar şi preşcolar, rezultatele evaluării se comunică şi se discută cu părinţii sau reprezentanţii legali.

Calificativele/Notele acordate se comunică în mod obligatoriu elevilor şi se trec în catalog şi în carnetul de elev de către cadrul didactic care le acordă.

În învăţământul primar cu predare în limbile minorităţilor naţionale, calificativele se pot comunica şi în limba de predare de către cadrul didactic.

Câte note vor primi elevii

Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ, se arată în Regulament.

În cazul curriculumului organizat modular, numărul de note acordate trebuie să fie corelat cu numărul de ore alocate fiecărui modul în planul de învăţământ, precum şi cu structura modulului, de regulă, o notă la un număr de 25 de ore.

Numărul minim de note acordate elevului la un modul este de două.

Elevii aflaţi în situaţie de corigenţă vor avea cu cel puţin un calificativ/o notă în plus faţă de numărul de calificative/note prevăzut anterior, ultimul calificativ/ultima notă fiind acordat/ă, de regulă, în ultimele trei săptămâni ale anului școlar.

Cum se încheie situația școlară

La sfârşitul anului școlar, învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar/ profesorul diriginte consultă:

  • consiliul clasei pentru acordarea mediei la purtare, prin care sunt evaluate frecvenţa şi comportamentul elevului, respectarea de către acesta a reglementărilor adoptate de unitatea de învăţământ.
  • consultă consiliul clasei pentru elaborarea aprecierii asupra situaţiei şcolare a fiecărui elev.

La fiecare disciplină de studiu/modul, se încheie anual o singură medie, calculată prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului.

Mediile se consemnează în catalog cu cerneală roşie.

În cazul în care curriculumul este organizat modular, fiecare modul se dezvoltă ca o unitate autonomă de instruire. Media unui modul se calculează din notele obţinute pe parcursul desfăşurării modulului.

Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele şi de la purtare.

La clasele I – IV se stabilesc calificative anuale la fiecare disciplină de studiu.

Pentru aceste clase, calificativul pe disciplină se stabileşte astfel: se aleg două calificative cu frecvenţa cea mai mare, acordate în timpul anului școlar, după care, în perioadele de recapitulare şi de consolidare a materiei, în urma aplicării unor probe de evaluare sumativă, cadrul didactic poate opta pentru unul dintre cele două calificative, în baza următoarelor criterii:

  • a) progresul sau regresul elevului;
  • b) raportul efort-performanţă realizată;
  • c) creşterea sau descreşterea motivaţiei elevului;
  • d) realizarea unor sarcini din programul suplimentar de pregătire sau de recuperare, stabilite de cadrul didactic şi care au fost aduse la cunoştinţa părintelui, tutorelui sau reprezentantului legal.

Calificativele la purtare se consemnează în catalog de către învăţători/institutori/profesorii pentru învăţământul primar.

În învăţământul secundar inferior, secundar superior şi postliceal, mediile anuale pe disciplină/ modul se consemnează în catalog de către cadrul didactic care a predat disciplina/modulul. Mediile la purtare se consemnează în catalog de profesorii diriginţi ai claselor.

Elevii scutiți de efort fizic trebuie să fie prezenți la orele de educație fizică

Elevii scutiţi de efort fizic au obligaţia de a fi prezenţi la orele de educaţie fizică şi sport. Acestor elevi nu li se acordă calificative/note şi nu li se încheie media la această disciplină în anul în care sunt scutiţi medical.

Pentru elevii scutiţi medical, profesorul de educaţie fizică şi sport consemnează în catalog, la rubrica respectivă, „scutit medical în anul şcolar”, specificând totodată documentul medical, numărul şi data eliberării acestuia. Documentul medical va fi ataşat la dosarul personal al elevului, aflat la secretariat.

Elevii scutiţi medical nu sunt obligaţi să vină în echipament sportiv la orele de educaţie fizică şi sport, dar trebuie să aibă încălţăminte adecvată pentru sălile de sport. Absenţele la aceste ore se consemnează în catalog.

Pentru integrarea în colectiv a elevilor scutiţi medical, în timpul orei de educaţie fizică şi sport, cadrul didactic le poate atribui sarcini organizatorice care vor avea în vedere recomandările medicale, de exemplu: arbitraj, cronometrare, măsurare, înregistrarea unor elemente tehnice, ţinerea scorului etc.

Mediile minime pentru promovarea anului școlar

Sunt declaraţi promovaţi elevii care, la sfârşitul anului şcolar, obţin la fiecare disciplină de studiu/modul cel puţin media anuală 5 /calificativul „Suficient”, iar la purtare, media anuală 6 / calificativul „Suficient”.

Elevii liceelor pedagogice, ai liceelor teologice şi ai liceelor militare care obţin la purtare media anuală mai mică de 8 nu mai pot continua studiile la aceste profiluri. Aceşti elevi sunt obligaţi să se transfere, pentru anul şcolar următor, la alte profiluri/licee cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a regulamentelor de organizare şi funcţionare a unităţilor în cauză.

Elevii de la clasele cu profil artistic sau sportiv trebuie să obţină media cel puţin 6 la disciplina principală de specialitate, pentru aceste profiluri/specializări.

Elevii de la clasele cu specializările muzică, coregrafie și arta actorului trebuie să obţină cel puţin nota 6 pentru specializarea respectivă/la examenul de sfârşit de an şcolar.

Elevii de la clasele cu specializările arte vizuale, arte plastice, arte decorative, arhitectură, arte ambientale, design, conservare-restaurare bunuri culturale trebuie să obţină la toate disciplinele practice de specialitate media anuală cel puţin 6.

Elevii de la clasele cu profil pedagogic trebuie să obţină la sfârşitul anului şcolar medii anuale de cel puţin 6 la disciplinele limba şi literatura română/limba şi literatura maternă, matematică/ aritmetică şi la disciplinele pedagogice de profil.

Elevii care nu îndeplinesc condiţiile de mai sus sunt obligaţi să se transfere, pentru anul şcolar următor, la alte profiluri/specializări, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a regulamentelor de organizare şi funcţionare a unităţilor în cauză.

Elevi amânați – procedura

Sunt declaraţi amânaţi elevii cărora nu li se poate definitiva situaţia şcolară la una sau la mai multe discipline de studiu/module din următoarele motive:

  • a) au absentat, motivat şi nemotivat, la cel puţin 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un an școlar la disciplinele/modulele respective și nu au numărul minim de calificative/note prevăzut de prezentul regulament
  • b) au fost scutiţi de frecvenţă de către directorul unităţii de învăţământ în urma unor solicitări oficiale, pentru perioada participării la festivaluri şi concursuri profesionale, cultural-artistice şi sportive, interne şi internaţionale, cantonamente şi pregătire specializată
  • c) au beneficiat de bursă de studiu în străinătate, recunoscută de Ministerul Educaţiei
  • d) au urmat studiile, pentru o perioadă determinată de timp, în alte ţări; e) nu au un număr suficient de calificative/note, necesar pentru încheierea mediei/mediilor, sau nu au calificativele/mediile anuale la disciplinele/modulele respective, consemnate în catalog de către cadrul didactic, din alte motive decât cele de mai sus, neimputabile personalului didactic de predare.

Încheierea situaţiei şcolare a elevilor amânaţi se face înaintea sesiunii de corigenţe, într-o perioadă stabilită de consiliul de administraţie.

Elevii amânaţi care nu promovează la una sau două discipline/ module de studiu în sesiunea de examene de încheiere a situaţiei şcolare a elevilor amânaţi se pot prezenta la sesiunea de examene de corigenţe. Elevii declaraţi amânaţi din clasa pregătitoare, respectiv din clasa I, care nu se prezintă în sesiunile de examinare sunt reînscrişi în clasa pentru care nu s-a încheiat situaţia şcolară.

Elevi corigenți – procedura

Sunt declaraţi corigenţi elevii care obţin calificativul „Insuficient”/medii anuale sub 5,00 la cel mult două discipline de studiu, precum şi elevii amânaţi care nu promovează examenul de încheiere a situaţiei şcolare la cel mult două discipline de studiu.

În cazul în care curriculumul este organizat modular, sunt declaraţi corigenţi:

  • a) elevii care obţin medii sub 5 la modulele ce se finalizează pe parcursul anului şcolar, indiferent de numărul modulelor nepromovate
  • b) elevii care obţin medii sub 5 la cel mult două module care se finalizează la sfârşitul anului şcolar, precum şi elevii amânaţi care nu promovează examenul de încheiere a situaţiei şcolare la cel mult două module.

Pentru elevii corigenţi se organizează anual o singură sesiune de examene de corigenţă, într-o perioadă stabilită de Ministerul Educaţiei.

Pentru elevii corigenţi menţionaţi la lit. a) se organizează şi o sesiune specială de examene de corigenţă, în ultima săptămână de cursuri a anului şcolar. Media fiecărui modul, obţinută în cadrul sesiunii speciale de corigenţă, este şi media anuală a modulului.

Elevi repetenți – reguli și excepții

Sunt declaraţi repetenţi:

  • a) elevii care au obţinut calificativul „Insuficient”/medii anuale sub 5 la mai mult de două discipline de învăţământ/module care se finalizează la sfârşitul anului şcolar. Prevederile se aplică şi elevilor care nu au promovat examenele de corigenţă în sesiunea specială
  • b) elevii care au obţinut la purtare calificativul anual „Insuficient”/media anuală mai mică de 6
  • c) elevii corigenţi care nu se prezintă la sesiunea de examen de corigenţă sau, după caz, la sesiunea specială prevăzută la art. 119 alin. (4) sau care nu promovează examenul la toate disciplinele/ modulele la care se află în situaţie de corigenţă
  • d) elevii amânaţi care nu se prezintă la sesiunea de încheiere a situaţiei şcolare la cel puţin o disciplină/un modul
  • e) elevii exmatriculaţi din învățământul postliceal, cu drept de reînscriere; acestora li se înscrie în documentele şcolare „Repetent prin exmatriculare, cu drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ sau în altă unitate de învăţământ”.

La sfârşitul clasei pregătitoare şi al clasei I elevii nu pot fi lăsaţi repetenţi.

Elevii care, pe parcursul anului şcolar, au manifestat dificultăţi de învăţare, menţionate în raportul de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor faţă de învăţare, rămân în colectivele în care au învăţat şi intră, pe parcursul anului şcolar următor, într-un program de remediere/recuperare şcolară, realizat de un învăţător/institutor/profesor pentru învăţământul primar împreună cu un specialist de la centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională.

Elevii declaraţi repetenţi se înscriu, la cerere, în anul şcolar următor în clasa pe care o repetă, la aceeaşi unitate de învăţământ, inclusiv cu depăşirea numărului maxim de elevi la clasă prevăzut de lege, sau se pot transfera la o altă unitate de învăţământ.

Pentru elevii din învăţământul secundar superior şi din învăţământul postliceal declaraţi repetenţi la sfârşitul primului an de studii, reînscrierea se poate face şi peste cifra de şcolarizare aprobată.

În ciclul superior al liceului şi în învăţământul postliceal cu frecvenţă, elevii se pot afla în situaţia de repetenţie de cel mult două ori. Anul de studiu se poate repeta o singură dată.

Continuarea studiilor de către elevii din ciclul superior al liceului sau din învăţământul postliceal care repetă a doua oară un an şcolar sau care se află în stare de repetenţie pentru a treia oară se poate realiza în învăţământul cu frecvenţă redusă.

După încheierea sesiunii de corigenţă, elevii care nu au promovat la o singură disciplină de învăţământ/un singur modul au dreptul să solicite reexaminarea. Aceasta se aprobă de către director, în cazuri justificate, o singură dată pe an şcolar. Cererea de reexaminare se depune la secretariatul unităţii de învăţământ, în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor examenului de corigenţă.

Reexaminarea se desfăşoară în termen de două zile de la data depunerii cererii, dar nu mai târziu de data începerii cursurilor noului an şcolar.

Pentru elevii declaraţi corigenţi sau amânaţi, examinarea se face din toată materia studiată în anul şcolar, conform programei şcolare. Pentru elevii care susţin examene de diferenţă, examinarea se face din toată materia studiată în anul şcolar respectiv sau dintr-o parte a acesteia, în funcţie de situaţie.

Disciplinele/Modulele la care se dau examene de diferenţă sunt cele prevăzute în trunchiul comun şi în curriculumul diferenţiat al specializării/calificării profesionale a clasei la care se face transferul şi care nu au fost studiate de candidat. Se susţine examen separat pentru fiecare clasă/an de studiu.

Notele obţinute la examenele de diferenţă din curriculumul diferenţiat se consemnează în registrul matricol, fără a fi luate în calcul pentru media anuală a elevului pentru fiecare an de studiu încheiat.

Nu se susţin examene de diferenţă pentru disciplinele din curriculumul la decizia şcolii.

În cazul elevilor transferaţi în timpul anului școlar, aceştia preiau disciplinele opţionale ale clasei în care se transferă.

În cazul transferului elevilor corigenţi la cel mult două discipline/module, cu schimbarea profilului/specializării/calificării profesionale, şi care nu vor mai studia la unitatea de învăţământ primitoare disciplinele/modulele respective, se vor susţine doar examenele de diferenţă. Prevederea se aplică şi în cazul elevilor declaraţi amânaţi.

Învățământul obligatoriu, până la 18 ani. Ce se întâmplă cu cei peste această vârstă

Frecventarea învățământul obligatoriu poate înceta la forma cu frecvență la 18 ani.

Persoanele care nu au finalizat învăţământul obligatoriu până la această vârstă şi care au depăşit cu mai mult de trei ani vârsta clasei îşi pot continua studiile, la cerere, şi la forma de învăţământ cu frecvenţă, cursuri serale sau la forma cu frecvenţă redusă.

Persoanele care au depăşit cu mai mult de patru ani vârsta clasei în care puteau fi înscrise şi care nu au absolvit învăţământul primar până la vârsta de 14 ani, precum şi persoanele care au depăşit cu mai mult de patru ani vârsta clasei în care puteau fi înscrise şi care nu au finalizat învăţământul secundar inferior pot continua studiile, la solicitarea acestora, şi în programul „A doua şansă”, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.

Alte noutăți pentru anul școlar 2022-2023

Ministerul Educației a anunțat marți că a fost aprobat noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP)

Comparativ cu actualul regulament (în vigoare până la data de 31 august 2022), elementele de noutate incluse în noul act normativ constau în:

  • 1. Compatibilizarea prevederilor ROFUIP cu structura anului școlar.
  • 2. Reglementarea utilizării catalogului electronic, pentru început, în unități-pilot.
  • 3. Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de către cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.
  • 4. Modul de încheiere a situațiilor școlare: la fiecare disciplină se încheie anual o singură medie, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului școlar.
  • 5. Includerea unor reglementări privind nivelul antepreșcolar (creșe).
  • 6. Compatibilizarea modului de organizare și funcționare a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar cu legislația primară.
  • 7. Creșterea relevanței formării continue a personalului didactic prin definirea comisiei pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, precizându-se atribuțiile specifice.
  • 8. Precizări privind realizarea transferurilor elevilor.
  • 9. Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu.
  • 10. Eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor.

Prevederile noului ROFUIP vor intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2022.

Structura anului școlar 2022-2023: cursuri și vacanțe

Anul școlar 2022—2023 începe la data de 1 septembrie 2022, se încheie la data de 31 august 2023 și are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

Cursurile anului școlar 2022—2023 încep la data de 5 septembrie 2022.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023.

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023.

Anul școlar 2022-2023 – calendar

  • cursuri – de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022
  • vacanţă – de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022
  • cursuri – de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022
  • vacanţă – de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023
  • cursuri – de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 17 februarie 2023 (în Alba)
  • vacanţă – o săptămână: de luni, 20 februarie până vineri, 24 februarie, în Alba (la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 – 26 februarie 2023)

Vacanță în perioada 6-10 februarie: Ilfov, Suceava

Vacanță în perioada 13-17 februarie: Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman, Prahova.

Vacanță în 20-24 februarie: Alba, Sibiu. Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Arad, Timiș, Constanța, Tulcea, Giurgiu, Ialomița, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Vâlcea, Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani.

  • cursuri – de luni, 27 februarie 2023 în Alba (la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz), până joi, 6 aprilie 2023
  • vacanţă – de vineri, 7 aprilie 2023, până marţi, 18 aprilie 2023
  • cursuri – de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023
  • vacanţă – de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

În ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/ de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri, se arată în ordin.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri (modul de învăţare).

Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică.

sursă: edu.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement