Connect with us
Advertisement

Eveniment

LIVE VIDEO Președintele Iohannis: Restricții ar putea fi introduse local sau regional, dacă numărul cazurilor de COVID crește

Publicat

Este posibilă reintroducerea de restricții pe plan local, regional, dacă va crește numărul cazurilor de COVID-19, astfel încât situația să nu scape de sub control, a declarat miercuri seară președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă.

Acesta a fost întrebat ce măsuri vor lua autoritățile și dacă sunt posibile noi restricții, în contextul creșterii numărului de noi cazuri de COVID-19.

Principalele declarații pe acest subiect, ale președintelui: 

”Opinia aproape unanimă a specialiștilor e că în Europa un al doilea val al pandemiei e iminent

Deja cele mai multe țări au zilnic cifre mai mult decât îngrijorătoare. Nici la noi situația nu este bună. Azi am avut record negativ de infectări.

Trebui să găsim soluții care să ne permită să avem o societate și o economie funcționale. Prioritar e ca sistemul sanitar să nu fie copleșit de un număr mare de bolnavi cu Covid. Fiți prudenți, evitați aglomerațiile și deplasările inutile.

Măsurile care trebuie luate sunt cele individuale: mască, distanță, igienă. Dar sunt persoane care nu vor să respecte toate normele și trebuie intervenit.

Eu nu doresc să reintroducem restricții, dar este evident că în anumite localități și pe anumite segmente este posibil să se reintroducă anumite restricții. Altfel, lucrurile scapă de sub control.

Chiar astăzi am discutat cu premierul, cu ministrul de Interne, ministrul Sănătății și sunt hotărâți să facă totul pentru ca lucrurile să nu scape de sub control.

Repet, nu-mi doresc să introducem restricții, dar dacă numărul de infectări crește, atunci e foarte posibil să se reintroducă local, regional, anumite restricții”, a spus Iohannis.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement