Connect with us
Advertisement

Eveniment

LOVER BOY: Tânără din Alba, obligată să se prostitueze în Anglia cu 3, 4 clienți pe zi. I s-a promis iubire și o viață mai bună

prostitutie, trafic persoane

Publicat

Promisiunea unei vieți mai bune, iubirea și un loc de muncă în Anglia, au fost de ajuns pentru Andreea* pentru a cădea în capcana proxeneților. Promisiunile unui tânăr au făcut-o pe fata dintr-un sat din Alba să trăiască luni de coșmar, fiind obligată să se prostitueze, într-o casa închiriată și cu 3 – 4 clienți pe zi.

Andreea* este exemplul că tinerele din familii defavorizate nu au acces la informații și sunt cele mai ușoare victime ale traficanților de carne vie. Este exemplul că statul român nu se implică destul în campanii de prevenire și prevenție. Tânăra, o victimă sigură pentru proxeneți a fost găsită de aceștia pe Facebook. 

Cei trei proxeneți, un tânăr din Alba, mama acestuia și concubinul ei, au fost până la urmă prinși de DIICOT Alba, trimiși în judecată, iar în motivarea instanței, este detaliat pas cu pas, metoda „Lover-boy”, prin care Andreea* a fost înșelată. Aflată într-o țară străină, fără a cunoaște limba, fără alte cunoștințe sau prieteni, tânără a fost constrânsă fizic și psihic să practice prostituția. 

* Numele tinerei a fost schimbat pentru a-i proteja identitatea.

Cum a căzut în capcană – promisiuni pe Facebook

Totul a început în luna decembrie a anului 2020. Atunci Sebastian a început să vorbească cu Andreea* pe Facebook și să îi spună că o va lua de soție, că o iubește și i-a propus să meargă alături de el, cu familia sa, în Anglia pentru a lucra la o fabrică de ciocolată.

Tânără, care atunci avea doar 18 ani împliniți, care nu avea aproape deloc educație, făcea parte dintr-o familie dezorganizată, părinții fiind plecați în afară, ea locuind doar cu bunica, a fost victima perfectă.

Andreea a căzut în mirajul unei vieți mai bune și a acceptat să plece în Anglia.

S-a urcat într-un autobuz cu inculpații, doar cu hainele de pe ea, un telefon mobil și buletinul. A ajuns în Anglia, în luna ianuarie a anului 2021, mai exact în Birmingham, apoi au mers înspre Wolverhampton, unde aceștia aveau o casă închiriată.

Prostituția singura opțiune

Ajunsă în Anglia, fata nu cunoștea pe nimeni, nu cunoștea unde se află, nu cunoștea zona, fiind dependentă de tânăr și familia acestuia. La nici trei zile de când a ajuns în Anglia fata a aflat că trebuie să practice prostituția.

Altfel inculpații au amenințat-o că o dau afară din casă și că va rămâne singură pe străzi. Tânără, fără a avea opțiuni a acceptat acest lucru.

Familia s-a ocupat să posteze pe site-uri anunțuri pentru practicarea prostituției și serviciile pe care fata urma să le presteze. Prețurile erau variabile între 40 și 100 de euro.

Clienții erau chemați la casa în care fata locuia, iar plata se facea prin Revolut, toți banii fiind luați de către inculpați.

Fata avea și 3, 4 clienți pe zi. Tot timpul era supravegheată de către aceștia, nu avea voie să iasă din casă și mai mult de atât era obligată să discute cu bunica sa doar când aceștia erau de față.

Mărturii de coșmar

Fata nu era singura care practica prostituția în casa respectivă, în motivarea instanței apar declarații ale fetei, în care aceasta explică cum a fost obligată să practice prostituția.

„eu eram cea mai mică ca și vârstă dintre fetele care practicau prostituția în acea casă”,

– cu privire la programul de muncă că acesta „uneori se întindea până noaptea. Clienții începeau să vină seara la 11 și programul dura cam până la 3 noaptea. Pe timpul zilei nu veneau clienți.”

– că ”s-a întâmplat să mă cheme de mai multe ori ca să mă prezinte clienților ca aceștia să aleagă între mine și L. mama lui Sebastian. ….”

– că ”am fost cu L. și acasă la clienți o singură dată, ne-a dus la client acasă. Înapoi am venit cu taxi. Am mers amândouă, eu și cu L. la client acasă. Era un singur client. …”

– că ”au fost și astfel de cazuri cu 40 de lire. Cel mai mic tarif a fost de 30 de lire. …”.

În intervalul orar în care veneau clienții, aceștia se ascundeau jos în bucătărie sau în baie pentru a nu fi văzuți de clienți”

Cum a scăpat

Inculpații și cu tânăra s-au întors în Alba în luna martie a anului 2021. Atunci, cei trei i-au spus fetei să nu spună nimic despre activitatea sa din Anglia pentru că se va face de rușine în fața cunoscuților. De asemenea a fost cazată la locuința familie din Ocna Mureș și i-a fost interzis să iasă din casă.

La un moment dat, tânără a spus că merge în vizită la bunica sa, dar de fapt a plecat cu o prietenă și între timp a ajuns la bunica sa. Totul s-a aflat până la urmă și cazul a ajuns în atenția poliției.

Când fata a făcut declarații, psihologul a observat că: ”pe parcursul acestor dezvăluiri …persoana prezintă manifestări psiho comportamentale specifice traumei psihice, expunerea evenimentelor fiind însoțită de tremor al vocii, tegumente înroșite, tremor al mâinilor, senzație de sufocare, oboseală…”.

Pedapsa

Deși cei trei inculpați s-au apărat și au spus că fata nu a practicat prostituția, anchetatorii, în special pe baza probelor informatice au reușit să adune probe și informații care au mers spre acuzația de trafic de persoane.

În cele din urmă, în data de 27 ianuarie 2022, magistrații Tribunalului Alba i-au condamnat pe cei trei la două pedepse cu executare și una cu suspendare.

Mama tânărului a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare.

M. L. Mirela – 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, (…)  scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatei durata reţinerii timp de 24 de ore, din 05.04.2021 până în 06.04.2021 şi a arestului la domiciliu din data de 09.04.2021 până în data de 07.06.2021.

Soțul inculpatei: 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

(…) condamnă pe inculpatul M.B. Maricel, (…) la pedeapsa de: – 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, (…) scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului Munteanu Bogdan Maricel durata reţinerii timp de 24 de ore, din 05.04.2021 până în 06.04.2021.

Cel care a ademenit-o pe fata

(…), condamnă pe Z. F. Sebastian, (…): – 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Alba şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal.

De asemenea, cei trei trebuie să plătească daune morale de 5000 de lei fetei.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Gelu Stoian

    marți, 01.02.2022 at 11:56

    Mai putin rentabila decat Prostitutia PoliTICA a Lui Florin Citu, Prostitutia, cea mai veche MEserIE din LUME, Aduce totusi, un castig, celei pe care-o practica, mult mai mare decat un amarat de Ajutor de Somaj !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Petru

    marți, 01.02.2022 at 12:27

    Dacă încerci să le deschizi ochii,nu te cred.În nici o țară câinii nu umblă cu covrigi la coadă,dar ele nu înțeleg,ba din contră tot tu ești vinovatul.Astea nu-s obișnuite cu munca și cu un câștig cinstit.Se urcă în mașina primului venit care le promite marea cu sarea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement