Eveniment
Lucrările de modernizare a sediului Jandarmeriei Alba, din nou la licitație. Motivul pentru care prima procedură a fost anulată
Lucrările de modernizare și reabilitare termică a sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba au fost scoase din nou la licitație, după ce la prima procedură, inițiată în luna februarie, a fost depusă o ofertă neconformă.
Reamintim faptul că prima licitație a fost lansată în data de 19 februarie 2020. Potrivit procesului verbal privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare, comisia de evaluare a constatat în data de 16 aprilie 2020 faptul că Transilvania Prest Solution SRL - în calitate de lider de asociere (Adal Solutins SRL - asociat ofertant, Delta Design Experience SRL - subcontractant, Archi Studio Gabriel Băieșan SRL - subcontractant și Sipatub SRL - subcontractant), a depus o ofertă nesemnată cu semnătură electronică extinsă - fiind declarată inacceptabilă.
Astfel, în data de 11 mai 2020 a fost lansată o nouă licitație în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Valoarea totală estimată este de 2.775.026,98 de lei.
Potrivit proiectului, pe lângă termoizolație, înlocuirea tâmplăriei și a instalațiilor, clădirea administrativă situată în municipiul Alba Iulia va fi dotată cu panouri solare și va beneficia de un sistem modern de încălzire / răcire cu ventiloconvectoare montate pe pardoseală.
Potrivit caietului de sarcini, prin proiect se dorește creșterea eficienței energetice a clădirii administrative, prin reabilitarea termică și modernizarea instalațiilor aferente construcției.
Conform documentului citat, investiția constă în realizarea a două tipuri de măsuri de creștere a eficienței energetice, respectiv:
- soluții pe partea de construcțiitermoizolarea pereților exteriori
- termoizolarea soclului
- termoizolarea planșeului în pod
- termoizolarea planșeului peste canalul tehnic
- înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie din lemn stratificat cu geam termoizolant low-e
- soluții pe partea de instalațiiinstalarea unor soluții de producere a energiei din surse regenerabile: panouri solare, pompe de căldură
- înlocuirea conductelor ce alcătuiesc distribuția instalației de alimentare cu apă caldă
- înlocuirea conductei de alimentare cu apă rece
- dirijarea apelor pluviale spre canalizarea stradală
- încălzirea și răcirea spațiilor cu ventiloconvectoare cu montaj vertical pe pardoseală
- modernizarea și eficientizarea instalaților de iluminat artificial prin: reproiectarea și înlocuirea cablurilor din rețeaua existentă, înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri noi echipate cu becuri eficiente, montarea de dispozitive de alimentare și deconectare a surselor de iluminat artificial, înlocuirea tablourilor electrice
Citește și Sediul Jandarmeriei Alba va fi modernizat și reabilitat termic. Sistem modern de încălzire/răcire și panouri solare
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News