Marius Oprea, dezvăluiri despre personajele cheie din Afacerea Roșia Montană: SRI, aurul și cianura care a umplut paharul

Istoricul Marius oprea a scris un articol incendiar legat de investiția de la Roșia Montană și legăturile cu serviciile secrete. 

”Frank Timiş, cetăţean australian de origine română, a ajuns să concesioneze, prin firmele sale, în vederea descoperirii şi exploatării resurselor României de aur, gaze naturale şi petrol, 5 procente din suprafaţa ţării.

Acum, în cazul aurului de la Roşia Montană, pe care a fost împiedicat să-l exploateze, a acţionat în judecată statul român, căruia-i cere despăgubiri de aproape 5 miliarde de dolari.

Cum s-a ajuns aici? Foştii securişti, acoliţii şi protejaţii lor, după ce au vîndut ţara, s-au apucat să vîndă şi tot ce e sub ea.

Proces în care s-au implicat şi moştenitorii Securităţii. Victimă a acestui proces era cât pe ce să cadă şi Roşia Montană.

”Gabriel” şi resursele României

Proiectul de exploatare auriferă de la Roşia Montană a început oficial în anul 1997. Neoficial însă, bazele afacerii au fost puse în anul 1995.

Afacerea a fost pusă la cale cu sprijinul nemijlocit al unor înalţi funcţionari ai statului, îndeosebi din cadrul Ministerului Industriilor, persoane care i-au oferit unui anume Frank Timiş, cetăţean australian de origine română, fost condamnat pentru deţinere de heroină, atît informaţii secrete cu privire la zăcămîntul de aur vizat, cît şi sprijin direct, în asocierea firmei sale cu mai multe societăţi de stat.

Bazele viitoarei afaceri de la Roşia Montană au fost puse, de fapt, cu doi ani înainte de semnarea oficială a unei înţelegeri, între firma lui Frank Timiş şi regia de stat.

În 1995, în urma scurgerii informaţiilor din interiorul Ministerului Industriilor privind resursele naturale, mai ales, la modul practic, prin vînzarea unor hărţi secrete aflate în posesia Regiei Autonomă a Cuprului (RAC), ulterior şi prin spionaj, întreprins de un maior topograf al MApN, care a cartografiat zăcămîntul de la Roşia Montană în beneficiul firmei lui Frank Timiş, mai multe informaţii esenţiale s-au dus către acest personaj, interesat de informaţiile privind resursele aurifere din Apuseni.

Fără ca instituţiile specializate, adică Serviciul Român de Informaţii să fi împiedicat această escrocherie cu aurul României.

Ce rol a jucat, în afacerea ”Roşia Montană – Gold Corporation” Serviciul Român de Informaţii? Întrebare grea pentru instituţie.

Reamintesc că serviciile secrete au dreptul să-şi creeze propriile firme sub acoperire, din 2002 încoace.

Dacă a jucat, atunci SRI a fost părtaş la situaţia în care se află azi în România, care riscă să plătească firmei lui Frank Timiş despăgubiri imense. Dacă n-a jucat, e tot în aceeaşi situaţie.

Pentru a ieşi din acest impas, ar fi bine ca instituţia, condusă astăzi de persoane mai presus de orice bănuială, să-şi ”spele onoarea” şi să sprijine orice efort al autorităţilor române de a ieşi cu faţa curată din acest proces.

Dar şi să ne lămurească, dacă n-au fost implicate cumva prea adînc în această poveste, totuşi cum s-a ajuns aici.

În anul 1995 a fost înfiinţată în Australia, de către Vasile Frank Timiş, firma ”Gabriel Resources”.

Cine e ”Gabriel”, nu se ştie.

”Resursele” sale sînt de fapt resursele României. Lucrurile nu au stat mult pe loc.

În 4 septembrie 1995, Regia Autonoma a Cuprului Deva a semnat un contract cu ”Gabriel Resources”.

Obiectul contractului îl reprezenta “prelucrarea sterilelor cu conţinut de metale preţioase din iazuri de decantare vechi în amestec cu minereu auro-argintifer la Roşia Montană şi Gura Barza Brad”.

Interesant este faptul că Regia Autonomă a Cuprului Deva a anunţat că intenţionează ”în viitorul apropiat” să se asocieze cu Gabriel Resources, făcînd acest anunţ în 5 septembrie 1995, la o zi după ce semnase contractul.

Pentru alegerea partenerului străin şi parafarea acestei afaceri s-a implicat Ioan Gâf Deac, fost secretar de stat în Ministerul Industriilor.

Întâmplător sau nu, acest demitar al Guvernului Văcăroiu a fost numit în 1996 ambasador în Australia.

Laurenţiu Fulga, redactorul-şef al publicaţiei Spirit Românesc din Sydney, declara că “odată ajuns în Australia ca ambasador, Ion Gâf Deac, l-a recrutat imediat pe maramureşeanul din Borşa, Vasile Frank Timiş, ce avea la activ două condamnări pentru trafic de droguri, şi l-a adus ca investitor strategic în România.

Astfel apare mega-escrocheria din ţara mea natală, de la Roşia Montană”.

Despre Ioan Gâf Deac s-a afirmat în mai multe rânduri că a fost fost ofiţer acoperit al Securităţii, deţinând importante informaţii despre resursele noastre naturale, mai ales în ceea ce priveşte metalurgia neferoasă şi uraniul şi că ar fi fost, de fapt, inclusiv în strânse legături, cu fostul KGB. Dar despre asta voi mai vorbi, cu altă ocazie. În sine, destinul său este unul foarte interesant.

Aur şi informaţii

În 28 mai 1996, Frank Timiş, a înregistrat împreună cu un anume Gerald Edward Wood, firma ”Gabriel Resources Limited”, cu sediul în Jersey, din Channel Islands-Marea Britanie.

Aceasta va fi societatea prin care Frank Timiş va intra în 1997, în parteneriat cu Regia Autonoma a Cuprului (RAC), devenită ulterior Minvest SA. Asocierea oficială cu RAC Deva s-a făcut începând din iunie 1997.

Pentru început, Frank Timiş a căzut de acord împreună cu această Regie să înfiinţeze societatea “Euro Gold Resources” SA (viitoarea Roşia Montană Gold Corporation), o firma mixtă pentru exploatarea zăcămîntului aurifer de la Roşia Montană, suprafaţa arondata acestei afaceri fiind iniţial de 12 km pătrati.

Uterior, prin diferite manevre subterane, suprafaţa concesionată exploatării a crescut de patru ori mai mult.

În timp, şpăgile şi interesul pentru afacere au început să crească în aceeaşi măsură.

În 11 iunie 1997, acţionariatul firmei Euro Gold arata astfel: Gabriel Resources (65%), RAC Deva (33,8%), Cartel Bau SA Cluj (0,4%), Comat Trading SA Bistriţa (0,4%) şi Floricon SA Deva (0,4%).

În noiembrie 1999, printr-un act adiţional, cota de participare a Gabriel Resources a fost majorata la 80%. Prin acelaşi act adiţional a fost schimbat şi obiectul de activitate al firmei mixte.

Dacă la început se făcea referire doar la prelucrarea sterilelor cu conţinut de metale preţioase, ulterior s-a adăugat “explorarea şi exploatarea zăcămintelor aurifere”.

O modificare deloc întâmplătoare, care a avut loc după ce Frank Timiş a intrat în posesia tututor informaţiilor secrete, care arătau că în acea zonă se află cel mai mare zăcământ de aur din Europa.

Dacă l-a ajutat Gâf Deac, demnitar român aflat ”sub zodia” Securităţii, inginer specialist în mine şi poet, ori alte ”structuri”, nu ştim – se ştie doar că atunci când un personaj implicat în acest proces, ofiţer topograf MApN a fost cercetat penal, a fost scos din cauză prin intervenţia personală a primului ministru Năstase.

Afacerea ”privată” a lui Frank Timiş era deci ”sub acoperirea” statului român. Beneficiile erau, în majoritate, ale lui ”Gabriel”, iar resursele ale României.

În ianuarie 2000, societatea mixtă şi-a schimbat numele în “Roşia Montană Gold Corporation” SA, cu sediul în Roşia Montană.

Schimbările de nume şi acţionariat au fost însoţite imediat de o mărire semnificativă a zonei date în exploatare, de la 12 km pătraţi la 42,3 km pătraţi.

Ca un amănunt ciudat, înainte de apariţia societăţii mixte “Roşia Montană Gold Corporation”, aceasta era cotată deja pe bursa metalelor preţioase din Vancouver, iar ulterior pe bursa din Toronto, câştigînd rapid peste 75 milioane de dolari.

În acel moment, acţionariatul de la Roşia Montană era următorul: 80% Gabriel Resources Limited, 19,3% Minvest SA Deva şi cîte 0,22% fiecare din firmele Foricon SA Deva, Comat Trading SA Bistriţa şi Cartel Bau SA Cluj.

Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? A cercetat, cumva, cândva, Serviciul Român de Informaţii acţionaritatul şi interesele acestuia, din firmele private menţionate mai sus?

Ori în spatele s-a aflat el însuşi, prin ”acoperiţi”? Este, în fond, vorba de resurse naţionale esenţiale pentru viitorul României, pe care serviciile secrete trebuiau să le apere.

Dacă îşi iubesc patria deopotrivă cu noi, şi nu o ”vând”, deopotrivă cu funcţionari, ori corupţi, ori ”cu misiune” ai statului, ar trebui să ştie.

În iunie 2005, ”Gabriel Resources” a trimis Ambasadei statului canadian la Bucureşti o listă, cu numele oamenilor politici cu care doreşte să se întâlnească.

Era deja o firmă importantă, crescută numai şi numai pe spezele statului român şi ajunsă principalul investitor pe piaţa bursieră de la Vancouver, a aurului nostru din Apuseni şi totodată ”exploatatorul” lui anunţat şi listat.

Pe această listă de oameni politici întocmită de reprezentanţii Gabriel Resources apărea în 2005 şi George Maior.

La acea dată, George Maior era numai senator PSD de Alba (judeţ unde se află Roşia Montană, judeţ în care firma Gabriel Resources a plătit campanii electorale diverşilor politicieni).

Maior era, şi mai mult, şeful Comisiei pentru Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, din Senatul României.

Pînă în noiembrie 2005, tatăl lui George Maior, Liviu Maior, ocupase funcţia de Ambasador al României tocmai în Canada.

George Maior a vorbit vreme de 30 de minute cu reprezentanţii companiei Gabriel Resources.

Gabriel Resources mai solicitase atunci întâlniri oficiale cu preşedintele Traian Basescu, cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, cu Adrian Năstase si Mircea Geoană.

S-au întâlnit doar cu domnul Maior. Confirmarea a venit în luna decembrie 2006, când cotidianul Ziua a primit din partea biroului de presă al SRI un răspuns afirmativ, la întrebarea dacă actualul director al SRI George Maior a participat la întâlnirea din iunie 2005. S-a răspuns că da.

Înainte de George Maior, Serviciul Roman de Informaţii a susţinut că sesizase în mai multe rânduri instituţiile abilitate cu privire la neregulile constatate în afacerea Roşia Montană.

Nici una din sesizările SRI nu a avut vreo finalitate. După ce George Maior a preluat conducerea SRI, despre Roşia Montană nu s-a mai auzit nimic.

Una din aceste sesizări privea şi un ofiţer superior din cadrul MApN, Direcţia Topografie Militară, care a fost suspectat că ar fi furnizat grupului reprezentat de Frank Timiş informaţii clasificate cu privire la zonele vizate de afaceristul australian.

Cazul, cum am relatat în zilele trecute, care ţinea de siguranţa naţională, a fost instrumentat de procurorul Gheorghe Oancea, din cadrul Parchetului Militar.

Dosarul a fost ”finalizat” cu neînceperea urmăririi penale, cauza fiind totuşi disjunsă şi înaintată către PNA, de unde a fost trimisă la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT).

Şi acolo a fost îngropat, îngropat e şi azi, iar Frank Timiş nu e nici măcar suspect, ci emite pretenţii de aproape 5 miliarde de dolari de la statul român.

Cât despre ofiţerul MApN, acesta a ajuns ulterior director la firma lui Frank Timiş, alături de alţi foşti demnitari din Agenţia Naţională a Resurselor Minerale (de exemplu, fostul preşedinte al Agenţiei, Mihail Ianas, numit administrator al societăţii lui Frank Timiş care se ocupă de resurse petroliere, Regal Petroleum Romania).

Despre acesta din urmă, Aurel Sântimbrean, geolog şi fos inginer şef al Exploatării miniere de stat Roşia Montană însărcinat cu prospecţiunile miniere din zonă spunea aşa:

”Mihai Ianas a vândut companiei RMGC documentele strategice ale zăcămîntului aurifer.

M-a surprins cum a putut Agenţia Naţională a Resurselor Minerale, condusă de profesorul Ianas, să pună la dispoziţia unei companii înregistrate într-o căsuţă poştală din insulele Barbados o astfel de documentaţie!

Am înţeles ca ar fi vândut-o cu 150 de milioane de lei vechi. Dar această documentaţie, cuprinsă în 23 de volume de planşe plus zeci de volume de text, nu trebuia dată nici cu 150.000 de miliarde!

Vorbind de forajele suplimentare ale RMGC, cred că era necesar să se facă doar câteva, pentru a verifica precizia cercetărilor noastre. Dar nu să se ia toate carierele la rând şi să fie sfredelite, împotriva oricăror reguli tehnice, cu cheltuieli uriaşe”.

Faţă de asemenea afirmaţii deosebit de grave, SRI a tăcut – şi o să tacă. Unii ştiu de ce.
Aur. Petrol. Gaze. Aur. Aur.

”Mogulul” şi Generalul

În paralel cu proiectul Roşia Montană, Frank Timiş a declanşat operaţiuni similare şi în alte zone cu zăcăminte aurifere, precum Certej, Bucium, Zlatna, Bolcana sau Băiţa – Crăciuneşti.

Pentru exploatarea zăcămintelor aurifere din zona Certej, Frank Timiş s-a folosit de o nouă societate, European Goldfields, alături de un anume Van Rens.

În 1997, Frank Timiş a înfiinţat în România, prin firma australiană Castle Europa, societatea Deva Gold SA, cu sediul în Certeju de Sus.

În această societate se regăsesc aceiaşi acţionari români din firma Eurogold Resources: Cartel BAU SA (0,25%), Comat Trading SA (0,25%), Foricon SA (0,25%) şi Societatea Naţională a Aurului, Cuprului şi Fierului MINVEST SA Deva (19,25%). Firma lui Frank Timiş, Castle Europa deţine 80% din Deva GOLD SA.

Cîţi ofiţeri din servicii sînt acolo, nu mă întrebaţi, că nu ştiu – de toţi. Dar să ne amintim de unii.

Printre administratorii DEVA GOLD SA se regăsea Gabriel Dumitraşcu, devenit ulterior director general al societăţii Roşia Montană Gold Corporation SA.

Dumitraşcu făcea parte dintre foştii demnitari români atraşi în firmele lui Frank Timiş.

Înainte de a deveni administrator la firma lui Timiş, Dumitraşcu a fost directorul general al Departamentului de Monitorizare şi Control Ecologic din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului (MAPPM) şi director al Agenţiei de Mediu Bucureşti.

Nu întâmplător, Dumitraşcu a fost unul dintre cei care a susţinut fervent, din cadrul Ministerului Mediului, afacerea de la Roşia Montană.

Frank Timiş a intrat ulterior în ”cooperativă” cu Ovidiu Tender şi ambii s-au plasat sub tutela generalului Ioan Talpeş, consiler prezidenţial şi ministru coordonator al serviciilor de siguranţă naţională şi el însuşi şef al unuia dintre ele – Serviciul de Informaţii Externe.

Ambii, Timiş şi Tender, au fost, sub aceeaşi tutelă a generalului, ”sponsorii” întâlnirii serviciilor secrete ale ţărilor NATO la Bucureşti, în vara anului 2002.

Sub ”tutela” lui Talpeş (şi probabil nu doar a lui), Frank Timiş a ajuns rapid un ”mogul” al exploatărilor de resurse naturale şi s-a implicat masiv şi în alte firme, pătrunzând în ţări precum Ucraina (gaze naturale – prin Regal Petroleum), Grecia (zăcăminte petroliere şi aurifere, prin Regal Petroleum şi European Goldfields), Marea Britanie (listări pe bursă, pentru firmele Regal Petroleum şi European Goldfields), Sierra Leone (diamante, prin Sierra Leone Diamond Corp.), Libia şi Egipt (petrol, Regal Petroleum).

Frank Timiş a fost implicat şi în societatea Balkan Petroleum, cea care a preluat la un moment dat 97% din RAFO Oneşti.

Acţionarii Balkan Petroleum erau VGB (controlată de fraţii Marian şi Octavian Iancu) şi firma londoneză Central Europe Petroleum, aceasta din urmă fiind fosta, până în februarie 2003, Regal Petroleum Services Limited, parte a grupului de firme Regal, controlate de Frank Timiş.

Dar cine e cu adevărat Frank Timiş, nu se ştie. Se cunoaşte doar un adevăr cert: că, înainte de a veni în România pentru a pune mâna pe aurul ei, cu concursul larg al autorităţilor, a fost arestat de două ori în Australia, pentru deţinere şi trafic de droguri,

Ştie Serviciul Român de Informaţii mai multe? Sau nu poate spune, pentru că dosarul lui Frank Timiş este la ”securitate naţională”, ca al oricărui cadru – agent – acoperit al serviciilor secrete din România?

Altfel, cum a ajuns un tânăr, fost dependent de heroină, un mare mogul al aurului pe piaţa internaţională, pe spinarea şi cu zăcămintele României, de la care pretinde acum o căruţă de bani? Şi, dacă SRI nu ştie, ce-au păzit? Sau, mai bine zis, cum am putea să-i credem?”

Sursă: Marius Oprea – Mediafax