Actualitate
MIERCURI: Şedinţă la Consiliul Local AIUD. Închiriere de parcări, lista pentru locuinţe, modernizarea unui drum judeţean şi bază sportivă
Consilierii locali din Aiud se reunesc miercuri, 29 aprilie, de la ora 10.00, în şedinţă ordinară, cu 21 proiecte pe ordinea de zi. Vor avea de aprobat Strategia de Dezvoltare 2014-2020 a municipiului Aiud, lista de priorităţi cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească o locuinţă liberă din fondul locativ de stat, modernizarea drumului judeţean 107 I, între Aiud, Râmeţ, Geogel şi Bucium Sat, în cooperare cu CJ Alba, participarea primăriei ca membru afiliat la Bursa Română de Mărfuri, regulament pentru parcări publice şi documentaţie pentru amenajarea zonei „Cartodrom” în zonă de sport și agrement.
Proiectul ordinii de zi:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare 2014-2020 a Municipiului Aiud
2. Proiect de hotărâre privind atribuirea în proprietate a unor terenuri, conform art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată, privind fondul funciar, cu modificările și completările ulterioare.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al Spitalului Municipal Aiud cumulat la 31.03.2015.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al Serviciului Public Administraţia Patrimoniului Local Aiud cumulat la 31.03.2015.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al Centrului Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud cumulat la 31.03.2015.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetelor la secţiunea de funcţionare şi secţiunea de dezvoltare cumulate la 31.03.2015 pentru Municipiul Aiud.
7. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al Serviciului Public Administraţia Patrimoniului Local .
8. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al Spitalului Municipal Aiud.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului Municipiului Aiud pe anul 2015
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei de priorităţi cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească o locuinţă liberă din fondul locativ de stat.
11. Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului-cadru de închiriere a spațiilor excedentare din unitățile de învățământ de pe raza teritorial-administrativă a Municipiului Aiud aprobat prin HCL nr. 152/2014 (se elimină sintagma „cu acordul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba”, închirierea se aprobă prin HCL şi/sau hotărâre în CA al unităţii de învăţământ şi se face de către titularul dreptului de administrare al spaţiului, care are dreptul la o cotă parte de 50% din chirie)
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de Parteneriat între Municipiul Aiud şi Consiliul Judeţean Alba, în vederea accesării şi implementării proiectului „Modernizare drum judeţean DJ 107 I: Aiud (DN1) – Aiudul de Sus – Râmeţ – Brădeşti – Geogel – Măcăreşti – Bârleşti – Izbita – Coleşeni – Bucium Sat – DN 74 (Cerbu) km 0+000 – km. 76+540, jud. Alba şi predarea documentaţiilor tehnice aferente Str. Avram Iancu şi Str. Moţilor.
13. Proiect de hotărâre privind participarea Municipiului Aiud ca membru afiliat la Bursa Română de Mărfuri.
14. Proiect de hotărâre privind completarea Anexei 1D la HCL nr. 242 din 17 decembrie 2014 de aprobare a impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2015 în Municipiul Aiud.
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea Convenției de constituire a dreptului de uz și servitute pentru suprafața de 16 mp teren situat administrativ în Aiudul de Sus, la intersecția străzilor Abrudului cu Gorunului în favoarea Electrica Distribuție Transilvania Sud SA, Sucursala Alba, în scopul realizării lucrării „INT LEA 0.4 KW PT21” Aiud.
16. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Cadru de închiriere a parcărilor în Municipiul Aiud, aprobat prin HCL nr. 250/17.12.2014 și închirierea a 63 de parcele de teren situate în Aiud, Piaţa Cuza Vodă, cu destinaţia de parcări auto închiriate, pentru autoturisme.
17. Proiect de hotărâre privind însușirea documentației de identificare, schimbarea destinației construcției, modificarea suprafeței și întabulare Cămin Cultural Gîrbova de Jos, str. Gh. Asachi, nr. 63, înscris în CF nr. 70260 Aiud, nr. top. 333/2, 334/2, 335/2, curți, construcții intravilan, în suprafața 2554 m2, proprietar Statul Român , în cotă de 1/1 părţi.
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea autorizaţiei taxi atribuită transportatorului autorizat SC Lexus Prod SRL.
19. Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului-cadru de vânzare a bunurilor imobile din domeniul privat al municipiului Aiud, aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului Aiud.
20. Proiect de hotărâre privind acordarea avizului de principiu pentru delimitarea topografică a zonei ”Cartodrom ”municipiul Aiud și stabilirea destinației ”Zonă de Sport și agrement”.
21. Prezentarea procesului verbal de constatare din data de 03.03.2015 încheiat la sediul Consiliului Local al Municipiului Aiud de către Instituţia Prefectului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News