Connect with us
Advertisement

Educație

Nelu Tătaru: 5105 de pacienți infectați cu coronavirus au vârste până în 19 ani. Set de reguli pentru începerea noului an școlar

Publicat

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, din cei peste 83.000 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, 5.105 au vârste până în 19 ani, informează Agerpres.

„În această perioadă, prima perioadă pandemică, din cei peste 83.000 de pacienţi sau români infectaţi, 5.105 sunt copii până la 19 ani. Dintre aceştia 1.978 sunt până la vârsta de 9 ani, iar 3.127 de la 10 la 19 ani”, a spus Tătaru, joi, la Digi 24.

Citește și Început de an școlar: Majoritatea școlilor din Alba aleg scenariul hibrid. Circa 800 posturi suplimentare de profesori necesare

Potrivit acestuia, copiii sunt purtători şi transmiţători ai noului coronavirus.

„7 septembrie va fi data când vom face evaluarea epidemiologică pentru a o putea raporta autorităţilor locale, DSP-urilor şi inspectoratelor şcolare judeţene care vor avea libertatea, între ghilimele, să adapteze în funcţie de evoluţia epidemiologică şi scenariul pe care îl vor aplica la fiecare unitate de învăţământ în parte”, a mai explicat ministrul Sănătăţii

Regulile pentru începerea noului an școlar

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit despre proiectul de ordin de ministru care prevede un set de reguli pentru începerea noului an școlar, în contextul COVID-19.

Citește și Structura anului școlar 2020-2021: Se introduce vacanța intersemestrială, ore de curs ținute în aer liber, an școlar mai scurt

„Este în dezbatere publică acel draft pe care Ministerul Sănătății în colaborare cu Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Externe îl va elabora. În măsura în care vom avea și proiectul legislativ trecut de Parlament, în baza căruia putem da acest ordin, vom da și ordin.

Este un set de reguli, atât pentru activitatea în școală, cât și în pauze, cât și ce ar trebui să facă corpul didactic, ce ar trebui să facă acea medicină școlară în cadrul unui triaj observațional și în cadrul unui triaj epidemiologic. Orice sugestie este bine-venită. Acest ordin va deveni funcțional în măsura în care proiectul legislativ va trece de Parlament”, a declarat Nelu Tătaru.

Declarația pe propria răspundere întocmită de părinți

„Părintele este cel care își cunoaște cel mai bine copilul și atunci este nevoie de acea declarație. Triajul observațional pe care îl face părintele trebuie adus la cunoștință „la tot ce înseamnă medicină școlară și învățătorului sau dirigintelui”, a menționat Nelu Tătaru.

Masca va fi purtată și în recreații, iar pauzele decalate

Elevii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască atât în timpul orelor de curs, cât şi în timpul recreaţiei, atunci când se află în interiorul unităţii de învăţământ.

Potrivit proiectului de ordin de ministru, se va asigura decalarea pauzelor încât să fie limitat numărul de persoane prezente în grupurile sanitare şi în curtea şcolii. Va fi gestionat fluxul de elevi care merg la toaletă. Consumul de produse alimentare se va realiza cu precauţie.

Se recomandă intrarea eşalonată la intervale orare stabilite în funcţie de zone sau de clădiri (etaj, aripă etc).

Este recomandată intrarea prin mai multe uşi de acces pentru a reduce fluxul de elevi.

Elevii vor fi instruiţi să nu interacţioneze fizic (nu se vor îmbrăţişa, nu îşi vor atinge reciproc mâinile şi nu vor sta aproape unul de celălalt). Nu vor fi practicate jocuri de contact sau cu mingea, nici activităţi care implică schimbul de obiecte.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement