Eveniment
Noroc cu ANUL ELECTORAL: Buget de peste 10 milioane de lei pentru RENOVAREA SĂLII UNIRII din Alba Iulia
La Alba Iulia începe să se simtă faptul că intrăm într-un an electoral și după ani de zile în care ploaia intra prin acoperiș și tencuiala cădea de pe pereți, Sala Unirii din Alba Iulia va intra în renovare. Consilierii județeni vor vota în ședința din 28 ianuarie aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenţii și a cotei de cofinanțare la obiectivul refuncționalizare și reabilitare Sala Unirii.
La mai bine de un an și jumătate de când CJ Alba solicita alocarea a 6.500.000 de lei de la stat pentru restaurarea Sălii Unirii din Alba Iulia, consilierii județeni vor putea vota suma necesară pentru contribuţia la această investiție.
VRZI: CJ Alba cere 6,5 milioane lei pentru restaurarea Sălii Unirii de la Alba Iulia. Clădirea, monument istoric, a început să se degradeze
Potrivit indicatorilor tehnico-economici, investiția va costa 10.194.102 lei cu TVA, bani care vor fi puși la dispoziție de la bugetul de stat în cuantum de 9.965.061 lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală și din bugetul Consiliului Judeţean, în sumă de 229.041 de lei.
Firma care se ocupă de proiectare este Megavox Proiect SRL din Cluj-Napoca, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 24 luni.
Valoarea lucrărilor propriu-zise este estimată la suma de 8.544.544 lei. Suprafața care va intra în renovare este de 3.577 mp – regim de înălțime: S+P+1+M.
În luna septembrie a anului trecut, directorul Muzeului Național al Unirii, Gabriel Rustoiu, declara că „va fi reabilitată (clădirea Sălii Unirii – n.r., pentru că acoperișul nu este în condiții bune, va avea probabil centrală proprie, se va reface expoziția, va fi o altă tematică și se vor refuncționaliza anumite spații. Probabil se va și mansarda, iar spațiul expozițional pe care îl avem noi acum în aripa de nord și la subsol va avea o altă tematică. Vom renunța la etnografie și vom face una legată de lupta românilor pentru emancipare națională și de formare a statului național, unitar și indivizibil România, un memorial an Unirii”.
VEZI ȘI: Sala Unirii din Alba Iulia intră în renovare. A fost finalizată licitația pentru proiectarea lucrărilor. Modificările propuse pentru clădire
Clădirea Sălii Unirii din Alba Iulia, ridicată în perioada anilor 1898 – 1900 este locul în care în anul 1918 s-a semnat Actul Unirii Transilvaniei cu România, având valoarea unui simbol naţional de mare însemnătate pentru toţi românii. Sala Unirii găzduieşte steaguri purtate de delegaţiile sosite la Alba Iulia cu ocazia Marii Uniri, biroul avocatului orădean Aurel Lazăr, la care a fost redactată proclamaţia de autodeterminare a românilor transilvăneni precum şi o serie de documente de mare însemnătate emise cu prilejul marelui eveniment. În clădirea Sălii Unirii mai există şi o importantă şi valoroasă expoziţie de etnografie.
Pe lângă importanţa de nivel naţional, Sala Unirii este în acelaşi timp un edificiu reprezentativ pentru Alba Iulia şi judeţul Alba, iar accesul este gratuit, persoanele interesate să o viziteze fiind scutite de plata unui tarif.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News