Connect with us
Advertisement

Eveniment

Noul Statut al cadrelor militare, discutat la Guvern. Modificări de pensii, salarii, sancțiuni, drepturi și interdicții. DOCUMENT

Publicat

Statutul cadrelor militare, instituit în 1995, va fi modificat. Proiectul de lege a fost discutat miercuri la Guvern și pentru a intra în vigoare trebuie votat de parlament, promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial.

Este vorba despre documentul ce a fost ” amendat în repetate rânduri, cu nu mai puțin de 37 de acte normative, potrivit cerinţelor impuse sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi transformărilor ce au avut loc atât la nivelul armatei, cât şi în cadrul celorlalte instituţii ale acestui sistem”, potrivit Guvernului.

Vezi integral AICI: DOCUMENT – Statut cadre militare 2022

Noutățile vizează condițiile ce trebuie îndeplinite de persoanele care vor să devină ofițeri, subofițeri sau maiștrii militari. De asemenea, sunt adăugate alte îndatoriri ale acestora, dar și noi interdicții sau restrângeri ale drepturilor lor.

Noua lege ca face referire la statutul cadrelor militare din rând Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informații Externe, Serviciul Român de Informații, Serviciu de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază.

Statutul cadrelor militare: cine va putea deveni cadru militar

Vor putea deveni cadre militare în activitate cei care:

  • au cetățenie română și domiciliul în România;
  • au împlinit vârsta de 18 ani;
  • au capacitate deplină de exercițiu;
  • nu au fost condamnate penal;
  • nu sunt în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni;
  • nu au făcut și nu fac parte din organizații interzise de legislația română sau care acționează împotriva statului român;
  • nu sunt membri ai unui partid, formațiune, asociație sau organizație cu caracter politic ori sindical;
  • îndeplinesc condițiile de studii prevăzute de acest proiect de lege;
  • se încadrează în baremele medicale, promovează evaluările psihologice și îndeplinesc criteriile de recrutare și selecție;
  • îndeplinesc condițiile prevăzute de actele normative în vigoare pentru acces la informații clasificate.

Statutul cadrelor militare: Angajamente pentru o durată de zece ani

Cei care vor dori să devină ofițeri, maiștri militari sau subofițeri în activitate vor trebui să încheie angajamente cu instituția de apărare, ordine publică și securitate națională pentru 10 ani de la numirea în prima funcție, față de actuala durată de opt ani de la numirea lor, prevăzută de Legea 80/1995, scrie avocatnet.ro.

Vor apărea și noi îndatoriri specifice pentru cadrele militare, față de cele deja prevăzute de statutul actual, precum și noi interdicții și restrângeri ale drepturilor.

De exemplu, cadrele militare nu vor putea să se implice în activități care contravin ori afectează demnitarea, prestigiul și normele de conduită ale profesiei militare, să se afle în raporturi ierarhice nemijlocite cu soțul/soția sau rude de gradul I sau al II-lea, să nu exprime la locul de muncă opiniile sau preferințele politice sau să nu participe la administrarea sau conducerea societăților comerciale prin persoane interpuse.

Pe de altă parte, cadrele militare vor primi si noi drepturi, cum ar fi asigurare de viață și sănătate pentru acțiuni în legătură cu serviciu, tratament în țară sau străinătate, medicamente și dispozitive medicale gratuite.

Statutul cadrelor militare: indemnizație lunară și sancțiuni

  • indemnizație lunară pentru activitățile în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale, cu o valoare de 10%, 15% și 25% din salariul de bază minim brut pe țară pentru cadrele militare care au primit semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15, 20 și 25 de ani de activitate; cuantumul nu se va impozita și nu se va cuprinde în baza lunară de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii
  • sumă forfetară, acordată o singură dată pe an, pentru suportarea cheltuielilor de transport în țară pentru efectuarea concediului de odihnă
  • sancțiuni: se introduce posibilitatea de diminuare a soldei de funcție cu un procent cuprins între 10 și 30% pentru o perioadă maximă de șase luni.

În prezent, legislația aplicabilă prevede o diminuare a soldei de funcție de până la 10% sau a celei de comandă, între 5 și 10%, ambele sancțiuni putând fi aplicate pentru maximum trei luni.

  • limita de vârstă va fi cea standard de pensionare potrivit legislației privind pensiile militare de stat. Până la uniformizarea vârstei standard de pensionare, cadrele militare vor putea fi menținute în activitate până la vârsta de 60 de ani, în funcție de nevoile instituției, cu aprobarea anuală a conducătorului.

După 60 de ani, generalii și amiralii vor putea fi menținuți în activitate până la vârsta de 62 de ani, la cerere, dacă starea de sănătate le permite

  • dispoziții specifice pentru starea de alertă, urgență, de asediu, de mobilizare și de război într-un singur capitol pentru a fi mai ușor de identificat față de legea actuală.

Vor fi introduse și o serie de excepții pentru prezentarea la unitate în cel mai scurt timp, respectiv pentru cadrele militare aflate în concediu medical sau internate la spital și care nu se pot deplasa, cei care fac parte din familii monoparentale și se află în concediul de creștere și îngrijire copil, concediu de acomodare sau al cărui partener este tot militar în activitate

Pensie militară și pensie suplimentară

„Cadrele militare care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau li s-a reținut contribuția individuală la bugetul de stat beneficiază, pe lângă pensia militară de stat, și de pensie suplimentară, calculată ca valoare procentuală din cuantumul pensiei militare deținute, astfel:

a) 3% pentru o contribuție de 5 la 15 ani

b) 6% pentru o contribuție de 15 la 25 ani

c) 9% pentru o contribuție de peste 25 ani”

Sunt considerate cadre militare persoanele care dețin grade de ofițer, maistru militar sau subofițer, inclusiv cu gradul de sergent. Vezi aici: ce valoare are cea mai mare pensie militară

Proiectul de lege va trebui să treacă și de votul Parlamentului pentru a deveni lege, iar pe parcurs mai poate suferi o serie de modificări față de prevederile prezentate. Proiectul de lege ar urma să intre în vigoare la nouă luni de la publicarea sa în Monitorul Oficial.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement