Eveniment
O nouă condamnare pentru tânărul care a „terorizat” Aiudul. Închisoare cu executare pentru Ciprian Maxim
Ciprian Maxim Ovidiu, zis ”Corco”, fost fotbalist este cunoscut drept un veritabil ”terorist” la nivel local, din cauza scandalurilor în care a fost implicat, a fost condamnat a treia oară.
În 3 martie, Judecătoria Aiud a decis 10 luni de închisoare, în cazul lui Ciprian Maxim, pentru lovire, pedeapsă la care se adaugă şi un rest de 447 de zile rămas de executat dintr-o condamnare anterioară. În total, ar urma să execute 2 ani şi aprope 3 luni de închisoare. Decizia Judecătoriei Aiud poate fi însă contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.
Bărbatul din Aiud mai este judecat, din septembrie 2016, într-un alt dosar pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice, port fără drept de obiecte periculoase şi ameninţare. În această cauză, Ciprian ”Corco” Maxim este arestat la domiciliu.

”Corco” are la activ peste 30 de dosare penale pentru lovire, vătămare corporală, furt şi alte infracţiuni comise cu violenţă. Cu majoritatea victimelor s-a împăcat astfel încât dosarele nu au mai ajuns în instanţă.
Citeşte şi Ciprian Maxim, tânărul care a „terorizat” Aiudul, trimis în judecată. Este acuzat de lovire şi distrugere
Vezi și: Doi bătăuşi celebri din Aiud au fost reţinuţi din nou de poliţişti. L-au agresat pe un tânăr de 19 de ani
Vezi și : Unul dintre cei doi bătăuși din Aiud a fost eliberat din arest. Are interdicția de a părăsi localitatea timp de 30 de zile
sursa foto: facebook

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News