Connect with us
Publicitate

Actualitate

O nouă sesiune de depunere de proiecte pentru dezvoltare rurală, lansată de Asociația Țara Secașelor Alba-Sibiu

Publicat

Foto: Gheoghe Damian, primar Ciugud

Grupul de Acțiune Locală (GAL) Țara Secașelor Alba-Sibiu a anunțat lansarea unei noi sesiuni de depunere a proiectelor în cadrul „Planului de Dezvoltare Locală” a microregiunii Țara Secașelor, finanțat din F.E.A.D.R., prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, Axa IV Leader. Planul de Dezvoltare al Țării Secașelor a obținut locul 2 la nivel național și locul 1 în Regiunea Centru, iar valoarea fondurilor obținute prin Axa IV Leader din PNDR este de 3.774.860 euro, din care 2.855.958 euro nerambursabili, iar 888.908 euro contribuție privată.

Grupul de Acțiune Locală Țara Secașelor Alba-Sibiu s-a constituit în anul 2010 și are ca obiectiv principal „creșterea calității vieții în zonele rurale pe care le reprezintă, prin atragerea de fonduri europene. GAL este format din 22 de localități din județele Alba și Sibiu și 62 de societăți private, ONG-uri și PFA-uri.

Din GAL Țara Secașelor fac parte comunele Ciugud, Berghin, Sântimbru, Crăciunelu de Jos, Valea Lungă, Mihalț, Ohaba, Cenade, Roșia de Secaș, Șpring, Doștat, Daia Română, Câlnic, Gârbova, Cergău, Bucerdea Grânoasă din județul Alba și comunele Păuca, Loamneș, Apoldu de Jos, Șura Mică, Ludoș, orașul Ocna Sibiului din județul Sibiu.

Asociația Țara Secașelor a obținut, până acum, fonduri de 3.774.860 euro, din care și-a propus să finanțeze o serie de proiecte. Citiți AICI mai multe despre proiectele pentru creșterea calității vieții în mediul rural, inițiate de Asociația Țara Secașelor. De asemenea, în luna noiembrie, Asociația Țara Secașelor a participat la modernizarea unor drumuri agricole în județ. Vedeți AICI valoarea investiției și șoselele reabilitate.

Măsurile din Planul de Dezvoltare Locală prin care se vor putea accesa fonduri nerambursabile sunt: Măsura 111 – Formare profesională (training), informare și difuzare de cunoștințe; Măsura 121 – Modernizarea exploatațiilor agricole; Măsura 123 – Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere; Măsura 143 – Furnizarea de servicii de consiliere și consultanță pentru agricultori; Măsura 312 – Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi; Măsura 313 – Încurajarea activităților turistice; Măsura 322 – Renovarea și dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale; Măsura 431 – Implementarea proiectelor de cooperare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Silvia

    luni, 06.08.2012 at 00:37

    As dori un proiect pe masura 313 in Cricau jud Alba

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate