Connect with us
Advertisement

EDITORIAL

Opinie: Bărbat căzut pe stradă la Alba Iulia, ocolit de mașini. Unde ne-a dispărut empatia și umanitatea?

Publicat

Zilele trecute toată presa centrală a preluat de la Alba24 un video trimis redacției de un cititor căruia îi mulțumim și pe această cale, precum și informația despre un cetățean întins pe jos în mijlocul bulevardului pe lângă care treceau mașinile fară ca șoferii să coboare sau măcar să oprească pentru a vedea ce se întâmplă cu omul respectiv.

Pur și simplu trăgeau frumos de volan, intrau pe cealaltă bandă sau chiar pe contrasens și ocoleau persoana întinsă pe caldarâm.

Măcar au fost mărinimoși și nu au trecut peste el. Au făcut lucrul ăsta nu doar unul sau doi șoferi, ci exact 14, până când niste cetățeni de pe trotuar au intrat pe stradă și l-au ridicat pe bietul om.

Ulterior s-a aflat că cetățeanul respectiv nu este la prima astfel de cascadorie având mai multe aventuri în trafic printre mașini, de fiecare dată bine alcoolizat. Așa o fi și pentru fiecare dintre incursiunile din trafic la modul ăsta, „Van Damme de Alba Iulia” (cică așa e cunoscut în oraș) ar trebui amendat dacă ar avea din ce să își plătească sancțiunea. Sau mai bine, dacă am trăi într-o societate funcțională, persoana respectivă ar trebui instituționalizată și tratată pentru că mai devreme sau mai tărziu un șofer ghinionist îl va avea pe conștiință.

S-a spus că omul respectiv era băut, însă acest lucru nu are relevanță. Șoferii care l-au ocolit pe cel căzut pe sosea NU AVEAU CUM SĂ ȘTIE că acolo zace un bețiv, deci l-ar fi tratat oricum la fel.

Ei vedeau o persoană căzută pe drum care ar fi putut suferi de un atac de cord, un AVC sau de o criză de epilepsie. Și au ales să îl ocolească pe contrasens gândindu-se probabil că nu e treaba lor.

VIDEO ȘTIREA TA: Bărbat căzut pe un bulevard din Alba Iulia, ocolit de mașini. A fost ridicat de mai multe persoane

Și știți care e paradoxul? Chiar era treaba lor LEGALĂ pentru că în România, ca și în alte tări civilizate, cetățenii au obligația legală de a nu-și abandona semenii aflați în suferință și de a acorda asistentă în măsură posibilităților.

Nu e formularea din textul de lege, dar asta e esența. Nu ai voie să lași de izbeliște pe cineva aflat în pericol pentru că răspunzi PENAL pentru această fapta dacă ești identificat ulterior și se dovedește că nu ai acționat pentru a ajuta persoana respectivă.

Acum chiar nu știu dacă există în jurisprudența românească vreun caz în care cineva să fi fost măcar cercetat/judecat pentru o astfel de faptă. Probabil că nu.

Întrebarea care nu-mi dă pace nu e cea legata de legea respectivă sau daca Poliția va face sau nu ceva în sensul ăsta.

Am înțeles că s-au autosesizat și vor cerceta șoferii pe care reușesc să-i identifice din filmare. Să speram că așa va fi.

Altceva mă supără teribil în țoață povestea asta aparent banală: cum am reușit noi, cei din Alba Iulia, să ajungem la acest grad de lipsă de empatie și de umanitate?

Cum se face că ne lăudam singuri cu bunătatea și ospitalitatea noastră dar aproape trecem cu mașina peste un om căzut pe stradă făcând din „nu e treaba mea” un adevărat slogan de țară care ar trebui să îl înlocuiască în manualul de branding pe cel care zice „România, mereu surprinzătoare”, sau așa ceva.

VIDEO: Noi imagini cu bărbatul întins pe stradă, la Alba Iulia. Poliția vrea să îi sancționeze pe cei care l-au lăsat fără ajutor

Cine e de vină pentru starea de nepăsare față de semeni și de egoism paroxistic în care a ajuns aceasta țară?

E suficient să dăm vina pe grija zilei de mâine? Sau poate pe sistemul romanesc care ne învață că viața e un joc cu suma nulă în care daca cineva câștigă, musai să existe altcineva care pierde?

Cred că mai degrabă, demonstrația de „umanitate” de la Alba Iulia ne arată în primul rând o cumplită lipsă de educație atât din familie cât și din scoală, un eșec al societății de care nu sunt străini toți politicienii care de peste 30 de ani se încăpățânează să ne demonstreze că se poate și mai rău.

Articol de Claudiu Makkai

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. pilu

    joi, 02.03.2023 at 16:09

    Hai mă fiţi serioşi. Da guvernul care îşi bate joc de pensionari în detrimentul specialilor şi a celorlalte categorii privilegiate, nu se pune ?

  2. SsS

    joi, 02.03.2023 at 17:11

    Stimați bețivani / nebuni sau altele asemenea…aruncati-va liniștiți pe asfalt și așteptați-vă ca cineva să vă salveze…dar faceți asta în alte zone, nu în Alba ! Succesuri maxime !!!

  3. Eu

    joi, 02.03.2023 at 17:55

    cred ca lipsa de empatie sau stare de nepasare pt alti oameni este rezultatul sistemului romanesc care asa ne invata si ne arata „Fiecare pt el”

  4. Ovi

    joi, 02.03.2023 at 20:05

    Aveti dreptate..neamul noastru trăiește în Alba Iulia de 200 ani..dar ce vezi acum prin Alba Iulia este de speriat..Nu mai este ce a fost..lipseste acei spirit de acum 100 de ani..Au venit toți….

  5. facsimil

    sâmbătă, 04.03.2023 at 06:59

    țara lucrului slab, a nepăsării, și unde absolut nimeni nu este de vină.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement