OPINIE - Lucian Urcan: Despre alegeri, consecințe şi civilizația lipitǎ cu bandǎ adezivǎ

Liderul celei mai mari și mai puternice armate din lume, președintele cu nume de parc nou-nouț localizat în Sectorul 4 al Bucureștiului, anunțase recent că “o întreagă civilizație va muri”.

Un pic de context, înainte de toate:

Primarul Sectorului 4 al Bucureștiului spunea recent că noul parc din comunitate se va numi “Donald J. Trump”.
Așa se numește și liderul celei mai mari și mai puternice armate din lume. Din păcate pentru… lume.

Publicitate

În dimineața care a urmat anunțului dat de DJT, primul lucru pe care l-am făcut a fost să verific ce mai face civilizația. Toată civilizația, la modul general vorbind - și cea din zona recentului război din Orientul Mijlociu, la modul particular.

Civilizația făcea cam ceea ce făcea și c-o zi în urmă, adică supraviețuia - de bine, de rău.

Cu ceva mai multe crăpături, lipită pe alocuri cu bandă adezivă, dar supraviețuia. Deși, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, cantitatea de bandă adezivă (figurativ vorbind) care ține societatea laolaltă crește îngrijorător, de la un moment la altul. Improvizăm mereu improvizația, pe zi ce trece.

Publicitate

Hoții și vardiștii

În copilărie, la țară, jucam un joc numit “hoții și vardiștii”. Era un joc pentru douǎ echipe. “Hoții” o luau la fugă și se ascundeau, iar vardiștii (gardienii) porneau în urmărirea lor, ca să-i prindă și să-i aducă în fața legii.

Jocul era mai ușor decât părea.

Dacă făceai parte din tabăra hoților, trebuia să identifici cele mai comune rute de a scăpa din zona jocului - și să le eviți, pentru că era clar că acolo te vor aștepta gardienii.

Dacă erai gardian, trebuia să te gândești cam ce-ai face dacă ai fi în locul hoțului, să-i anticipezi comportamentul și să-l prinzi acolo unde se aștepta mai puțin.

Publicitate

Practic, toată povestea era una care se limita la intuirea alegerilor și la studiul consecințelor.

Alegeri și consecințe

Nu-s expert în conflicte militare și nici nu aspir să devin unul. Înțeleg însă bine conceptul de alegere și consecință. În termeni simpli: dacă alegi să faci ceva, e de așteptat să se întâmple altceva, ca răspuns. Acel “altceva” e consecința, cu care cineva tot va trebui să dea piept. Doar că, deseori, cei care suportă consecințele nu-s aceiași cu cei care fac alegerile.

Era suficient ca oricine ar fi pornit acest război să se uite pe o hartǎ și să înțeleagă niște noțiuni elementare de macroeconomie. O hartǎ mai mare, eventual, ca să se vadă pe ea și strâmtoarea blocată azi. Și cineva care să-i explice ca țara pe care urmează s-o atace deține controlul strâmtorii, loc prin care trece bună parte din traficul maritim de petrol. Control care e ușor de menținut și pe perioada unui conflict, cu toată tehnologia militară care există azi.

Publicitate

Logica era simplă:

Întrebare: Care-s cele mai probabile consecințe, dacă escaladeaza conflictul militar?
Răspuns: Păi, va fi blocată strâmtoarea Hormuz.
Întrebare: Ce se întâmplă dacă-i blocată strâmtoarea Hormuz?
Răspuns: Păi, nu mai trec vapoarele care transporta cam 20% din petrolul comercializat pe mare.
Întrebare: Așa. Și ce se întâmplă dacă nu mai trec vapoarele?
Răspuns: Păi, intervine mecanismul de cerere și oferta. Cererea va rămâne la fel, însă oferta va scădea. Asta va duce la creșterea prețurilor și la o nouă criză, care se va suprapune peste cele deja existente.
Întrebare: Păi, poate lumea gestiona o nouă criză, peste cele deja existente?
Răspuns: Nu, dar n-o să fie problema noastră, o să-i lăsăm pe alții să se descurce.