FOTO: „Carmina Burana”, un super-concert cu 120 de muzicieni din două filarmonici, pe scena din Piața Cetății
Evenimentul a adus la Alba Iulia Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu și Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca. Pe scenă au performat 120 de interpreți, într-un spectacol de muzică clasică.
„Creată într-o eră în care posibilităţile de exprimare erau mult mai limitate decât acum, muzica clasică reuşeşte să ne facă să simţim ceea ce compozitorii doreau să ne transmită, să ne ademenească în diferite stări emoţionale, să creeze punţi de comunicare”, au transmis organizatorii evenimentului.
Spectacolul a fost conceput într-un stil modern, contemporan, cu jocuri de lumini, lasere şi foc, efecte speciale, sincronizat cu muzica. Oscilațiile tonurilor, ale ritmurilor sau ale intensității muzicii vor fi exprimate, astfel, și mai puternic, atingând „corzile” mai multor simțuri ale celor din public, completând atmosfera specială creată de această operă muzicală.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia.
Foto: Cătălin CRĂCIUN
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (6)