PASTORALA ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte

Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare!

 Iubiţi fii duhovniceşti,

 Hristos a înviat!

Aşezat de către Dumnezeu în Grădina Raiului, omul a păcătuit, mâncând din fructul interzis. Din cauza neascultării sale, a intrat moartea în viaţa lui, care, apoi, a trecut la noi toţi, ca o moştenire a firii omeneşti înstrăinate de Dumnezeu (cf. Rom. 5, 12). Făcându-Se Om, Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Sa păcatele lumii, le-a pironit pe cruce şi a biruit moartea cu moartea şi cu Învierea Sa cea de a treia zi (cf. I Cor. 15, 4). Atunci întristarea Apostolilor s-a preschimbat în bucurie.

Bucuria Învierii Mântuitorului nostru s-a revărsat asupra tuturor persoanelor care I-au urmat şi se revarsă asupra celor ce-I vor urma până la sfârşitul veacurilor. Cele dintâi inimi pătrunse de bucuria slăvitei Învieri au fost ale femeilor mironosiţe. Ele L-au văzut pe Iisus înviat, auzind din însăşi gura Sa minunatele cuvinte: „Bucuraţi-vă!” (Mt. 28, 9). Aceste femei au fost primele care au dat mărturie şi au vestit Învierea Domnului. Între ele, un loc de frunte îl ocupă Maria Magdalena (In. 20, 11-18).

Drept măritori creştini,

Maria Magdalena era o femeie bogată din satul galilean Magdala, situat pe ţărmul vestic al Mării Tiberiadei. Ea făcea parte dintre femeile care L-au însoţit pe Iisus şi pe ucenici în lucrarea de evanghelizare, îngrijindu-se de nevoile grupului. Domnul a izgonit din ea pe cei şapte demoni care o stăpâneau (Mc. 16, 9). De acum înainte, Maria îşi va manifesta recunoştinţa pentru binele pe care i l-a făcut Domnul. Cu profundă compasiune, a stat sub crucea lui Hristos, când toţi ucenicii, cu excepţia lui Ioan, se ascunseseră de frică (Mc. 15, 40-41). După moartea Mântuitorului, a adus mirodenii la mormânt, ca să ungă respectuos trupul Celui mort. Ca şi ceilalţi următori ai Domnului, ea nu s-a aşteptat deloc la învierea Lui, dar s-a bucurat imens când L-a văzut înviat.

În dimineaţa acelei Duminici memorabile, Maria Magdalena a ajuns prima la mormânt şi l-a văzut gol. Apoi a vestit lui Petru şi lui Ioan cele întâmplate, întorcându-se cu ei la mormânt. După ce ucenicii au plecat, ea a zăbovit în urma lor plângând. Acum este momentul când ea vede doi îngeri şi, în final, Îl vede pe Hristos Însuşi Care înviase (In. 20, 12 şi 14). La început nu L-a recunoscut, căci mâhnirea o orbise. Ea nu putea să-L vadă pentru că nu se aştepta să-L vadă. Dar în clipa în care Iisus a strigat-o pe nume: „Maria!” (In. 20, 16), ea L-a recunoscut. Ne imaginăm câtă iubire a inundat inima acestei galileence când L-a auzit pe Mântuitorul rostindu-i cu afecţiune numele.

A urmat o convorbire între ei (In. 20, 16-17). Această scenă emoţionantă a întâlnirii lui Iisus cu Magdalena este comemorată într-un paraclis aflat în partea de nord-est a rotondei Bazilicii Sfântului Mormânt. Aici pelerinul şi orice creştin înţeleg că iubirea acestei femei pentru Dumnezeu a fost răsplătită prin aceea că Hristos a acceptat-o în preajma Lui şi acceptă să-L vestească pe El altora. Viaţa Sfintei Maria Magdalena ne învaţă clar că părerea de rău pentru păcatul săvârşit şi pocăinţa sunt cele mai preţioase daruri, întrucât ele pot să aprindă inima omului cu iubire delicată pentru Hristos până la a spune: „Mie, a vieţui este Hristos” (Filip. 1, 21).

După Înălţarea Domnului, asemenea Sfinţilor Apostoli, ea s-a ostenit pentru răspândirea credinţei, semănând în suflete cuvântul dumnezeiesc pe care-l auzise chiar din gura Mântuitorului. O tradiţie pioasă ne spune că ea ar fi ajuns până la Roma, unde l-ar fi luminat pe împăratul Tiberiu, vorbindu-i despre Iisus, Împăratul cerurilor. Întorcându-se de la Roma, ea s-ar fi oprit la Efes, ajutându-l pe Sfântul Apostol Ioan în vestirea Evangheliei. Acolo şi-a încheiat viaţa, rămânând pentru creştini o pildă vie de iubire devotată faţă de Hristos Cel răstignit şi înviat.

Credinţa Sfintei mironosiţe nu era complicată, dar era directă şi autentică. Ea dorea mai mult să creadă şi să asculte, decât să înţeleagă totul. Mântuitorul a apreciat această credinţă de copil neprihănit, arătându-i-Se mai întâi ei şi încredinţându-i ei primul mesaj al Învierii Sale. Această femeie energică, grijulie, generoasă şi iubitoare a devenit mărturisitoarea Învierii, eroina Nopţii de Paşti. Privind la exemplul ei, se cuvine să-L recunoaştem pe Iisus ca Învăţător dumnezeiesc – „Rabuni” (In. 20, 16) – şi, totodată, să ne bucurăm de înviere, făcând şi pe alţii părtaşi la bucuria pascală.

 Iubiţi credincioşi,

Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2013 An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Acum se împlinesc 1700 de ani de când a fost emis Edictul de la Milano (313), prin care Împăratul Constantin recunoaşte oficial religia creştină, pentru ca, puţin mai târziu, să hotărască generalizarea serbării Duminicii, ziua în care „Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui” (Rom. 6, 4). Împărăteasa Elena merge la Ierusalim, unde descoperă Sfânta Cruce a răstignirii, iar pe locul îngropării Domnului ridică Biserica Sfântului Mormânt. Prin toate acestea, Sfinţii Împăraţi „întocmai cu Apostolii” s-au dovedit „martori” ai Învierii (cf. Fapte 3, 15), inaugurând o epocă de pace şi libertate în întreg Imperiul creştin.

Trăim astăzi într-o lume redevenită păgână, în care mulţi sunt victime ale păcatului şi ale necurăţiei, o lume în care drepturile omului sunt călcate în picioare, iar nedreptăţile cresc şi violenţele explodează ameninţătoare. Numai credinţa în Învierea lui Hristos poate să ne dea luciditate şi sens, speranţă şi bucurie. Numai credinţa în Învierea lui Hristos poate tămădui pe cei răniţi de păcat, care „se potrivesc acestui veac” (cf. Rom. 12, 2), adică acestei lumi contingente. Iată de ce Mântuitorul nostru ne cere ca noi să fim martori credincioşi ai Săi, care, asemenea Sfintei Maria Magdalena, să putem spune, fericiţi, că „L-am văzut pe Domnul” (cf. In. 20, 18). Această fericire v-o doresc tuturor, de Sfintele Paşti şi întotdeauna!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† IRINEU

Arhiepiscop al Alba Iuliei