Connect with us
Advertisement

Eveniment

Peste 160.000 de pensii au fost recalculate în zece zile. Anunțul ministrului Muncii, Raluca Turcan

p

Publicat

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a transmis prin intermediul contului ei de Facebook o informare cu privire la recalcularea pensiilor în România. Aceasta spune că în aproximativ o săptămână și jumătate au fost evaluate la nivelul întregii țări aproximativ 160.000 de dosare de pensii.

Turcan susține că se fac toate demersurile necesare ca în cel mai scurt timp, după adoptarea actului normativ, toate cele 5 milioane de pensii să fie recalculate.

„160 000 de dosare de pensii au fost deja evaluate în toată țara, într-o săptămână și jumătate de la inițierea acestui demers.Vizita pe care am făcut-o la Casele de pensii ale sectoarelor 1, 2 și 5 din București îmi confirmă faptul că activitatea din teritoriu se desfășoară într-un ritm alert, în ciuda resurselor limitate.

Citește și: PENSII 2021: Vechimea în muncă s-a scumpit. Cei care vor să cumpere plătesc mai mult față de anul trecut. Cauza modificărilor

De altfel, unul dintre proiectele importante ale ministerului pe termen scurt este finanțarea cu fonduri europene a dotării caselor de pensii cu echipamentele necesare derulării activităților curente și a procesului de evaluare. Țin să îi felicit pe oamenii pe care i-am întâlnit, angajați ai caselor de pensii din cele trei sectoare, pentru efort și pentru implicare”, a scris Ministrul Muncii, pe pagina sa de Facebook.

Mai mult, Raluca Turcan susține prin intermediul postării sale că nu va mai dura mult până când toate cele 5 milioane de pensii vor fi recalculate.

„Colectarea tuturor datelor necesare, prin softul de care dispunem, va permite ca, după adoptarea noii soluții legislative la care lucrăm acum, toate cele 5 milioane de dosare de pensii să fie supuse recalculării într-un timp foarte scurt”, a mai scris Turcan.

În România există situații strigătoare la cer în acest domeniu: VIDEO Caz revoltător la Casa de Pensii Alba: Din cauza unui „cod greșit”, o femeie a încasat timp de 16 ani o pensie mai mică

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement