Administrație
PENSII 2021: Vechimea în muncă s-a scumpit. Cei care vor să cumpere plătesc mai mult față de anul trecut. Cauza modificărilor
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a anunţat că toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul salariului minim se vor modifica, prin notificarea asiguratului.
Cei care vor să cumpere vechime în muncă vor plăti din acest an mai mult. O diferență considerabilă pentru maximul de 6 ani vechime care pot fi cumpărați.
De asemenea, odată cu majorarea salariului minim brut pe țară a crescut și suma pentru cumpărarea retroactivă a vechimii.
Potrivit CNPP, începând cu data de 13 ianuarie 2021 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 2.300 lei.
În cazul asiguraților care au încheiat contracte de asigurare socială conform Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puțin decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
În consecință, începând cu data de 13 ianuarie 2021, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este de 2.300 lei.
Din inițiativa casei teritoriale de pensii, toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul minim de 2.300 lei se vor modifica, prin notificarea asiguratului.
De asemenea, salariul minim brut pe țară garantat în plată de 2.300 lei se va utiliza și în cazul contractelor de asigurare socială încheiate în baza O.U.G. nr. 163/2020 începând cu data de 13 ianuarie 2021.
Noua valoare de 2.300 lei nu are implicații în ceea ce privește contractele de asigurare socială ce au fost încheiate până la data de 13 ianuarie 2021, în temeiul O.U.G. nr. 163/2020.
Având în vedere că, potrivit legii, contribuţia pentru pensii este de 25% din salariul brut, înseamnă că aceasta se va majora de la 558 de lei (prin rotunjirea făcută de CNPP pentru suma de 557,5 lei, cât era anul trecut) la 575 de lei pe lună. Adică 17 lei în plus în fiecare lună.
Cât costă să cumperi vechimea în muncă
În toamna anului trecut, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 163/2020, a fost reglementată posibilitatea asigurării retroactive în baza unui contract de asigurare socială pentru o perioadă de maxim 6 ani.
Încheierea unui astfel de contract, pentru cumpărare retroactivă a vechimii pe o perioadă de maximum 6 ani, poate fi solicitată numai în perioada 28 septembrie 2020 – 31 august 2021.
În intervalul de 6 ani, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate, anunţa atunci CNPP.
„Contractul de asigurare socială se încheie doar în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă şi numai pentru perioade anterioare.
Perioadele de timp pentru care se poate încheia contract sunt perioadele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare”, se mai arată în ordonanţă.
Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
Pentru anul 2020, valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată utilizat la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate a fost de 2.230 lei, respectiv o sumă minimă lunară de plată de 558 lei.
Cum din 13 ianuarie salariul minim brut pe ţară a fost majorat la 2.300 de lei, rezultă o sumă minimă lunară de plată de 575 de lei, respectiv 6.900 lei pentru cumpărarea unui singur an de vechime şi 41.400 de lei pentru cumpărarea a 6 ani de vechime.
Suma este considerabil mai mare decât cea percepută anul trecut pentru cumpărarea a 6 ani de vechime în muncă, diferenţa fiind de 1.224 lei.
sursa: cnpp.ro, adevărul.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Jan valjan
sâmbătă, 23.01.2021 at 13:41
Soarecele oparit de prim ministru actual vrea sa faca bani tot pe spinarea celor saraci ca sa dea pensii speciale. Agariciul asta trebuie sa spuna ce a facut cu banii imprumutati care au ajuns aproape 50% din pib. Sau poate asa au dorit cei care i au ales pe tradatorii astia care vor sa vanda strainilor ce a mai ramas bun in tara asta. Din cauza la niste imbecili care i au votat sufera o tara intreaga.