Eveniment
VIDEO: Precizările IJJ Alba, cu privire la jandarmul care s-a împușcat. Avea 49 de ani și lucra de 27 de ani în instituție
Inspectoratul de Jandarmi al Județului Alba a făcut o serie de precizări cu privire la jandarmul care s-a împușcat duminică în timpul serviciului, cu arma din dotare.
Reprezentanții instituției au transmis că acesta lucra în cadrul insituției de 27 de ani, din anul 1994 și că a fost recompensat de mai multe ori pentru îndeplinirea foarte bună a îndatoririlor de serviciu.
Avea 49 de ani și se apropia de pensie. La ultima testare psihologică din 2020, a fost declarat apt și nu a avut atitudini care să prespună intervenția psihologului.
Comunicatul Jandarmeriei Alba:
”Astăzi, în jurul orei 12.34, un subofiţer din cadrul IJJ Alba, aflat în serviciu de pază la sediul unităţii, s-a împuşcat în piept, folosind armamentul din dotare.
Imediat a fost anunţat serviciul de ambulanţă şi colegii din serviciu au executat manevrele de resuscitare, dar, din nefericire, acestea nu au avut succes.
Citește și: Un jandarm din Alba s-a împușcat. Și-a tras două gloanțe în piept cu pistolul din dotare, în timpul serviciului de pază la sediu
Precizăm că subofiţerul avea 49 de ani, era cadru al unităţii noastre din anul 1994 şi pe parcursul carierei a fost recompensat de mai multe ori pentru îndeplinirea foarte bună a îndatoririlor de serviciu.
La ultima testare psihologică, efectuată în anul 2020, a fost declarat apt, iar de atunci nu a avut comportamente sau atitudini care să necesite intervenţia de specialitate a psihologului unităţii.
În continuare sunt desfăşurate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs aceste incident tragic”.
Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News