Actualitate
Președintele TNL Alba, Cristian Radu, va candida pentru Primăria Sebeș, dar de la alt partid. Nu își dă încă demisia din PNL
Copreședintele TNL Alba, Cristian Radu, este hotărât să candideze pentru Primăria Sebeș. Tânărul a cofirmat faptul că „nu se lasă” și vrea scaunul de primar, chiar dacă asta înseamnă să se despartă de partidul din care face parte și care l-a pus în scaunul de consilier local.
Nu se știe ce se ascunde în Primăria Sebeș, însă se pare că acolo este marele borcan cu miere. Politicienii din Sebeș și chiar Alba Iulia – cazul lui Dorin Nistor – nu-și mai dau rând și își tot anunță candidaturile pentru fotoliul de primar.
După „duelul” Nistor – Apolzan, un alt liberal și-a anunțat dorința de a intra în campania pentru primărie. Cristian Radu spune că va candida cu siguranță, însă o va face sub „culoarea” altui partid, unul nou, spune el. De altfel, acesta a și început un fel de campanie pe pagina sa de facebook, unde oamenii îi prezintă diferite probleme pe care încearcă să le rezolve.
Consilierul a mai că deocamdată nu își va da demisia din PNL.
Problemele privind viitorii candidați par să nu înceteze la Sebeș. PNL nu a decis încă dacă va merge pe mâna lui Dorin Nistor, care se pare că ar sta mai bine în sondaje sau pe cea lui Mihai Apolzan, un necunoscut în politică susținut de Teodor Atanasiu și Adrian Teban. În același timp, nici de la PSD – partid din care face parte actualul primar, Adrian Alexandru Dăncilă – nu se anunță vreun candidat.
VEZI și: Butoiul de pulbere pe care stă Marele PNL Alba, gata să explodeze. Fiecare tabără încearcă să-și impună candidații la primării
Singurul partid care și-a stabilit pe cine aruncă îl luptă este MP, care l-a anunțat deja pe Viorel Coman, om de afaceri și cunoscut pentru performanțele sale sportive, multiplu campion național la golf și reprezentantul României în 2004 la Campionatul Mondial de Golf de la Sydney.
VIDEO: Viorel Coman și Florin Crișan, candidații Partidului Mișcarea Populară pentru primăriile Sebeș și Zlatna
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News