Connect with us
Advertisement

Economie

Primăria Alba Iulia reia în 25 mai licitaţiile pentru cele OPT spaţii din Cetatea Alba Carolina. Care sunt condiţiile de participare

Publicat

plan spatii cetate alba iulia Primăria Alba Iulia organizează din nou, în 25 mai, de la ora 10.00, la sediul acesteia, licitaţiile pentru concesionarea celor opt spaţii din Cetatea Alba Carolina, care pto fi preluate de investitori doritori să contribuie la dezvoltarea zonei istorice. Destinaţiile acestora sunt de spaţii comerciale, de alimentaţie publică, punct de informare turistică, servicii turistice, spaţiu cultural polivalent şi bistro ecologic.

Se pot concesiona pe 25 de ani cu posibilitate de prelungire cu cel mult jumătate din perioada iniţială. Prețurile de pornire ale licitațiilor sunt cuprinse între 40 și 524 de euro pe lună. Spaţiile, situate în sanţurile Fortificaţiei de tip Vauban, Cetatea Alba Carolina, sunt incluse pe Lista Monumentelor Istorice.

Reamintim că licitaţia pentru cele opt spaţii, reprogramată inicial pentru data de 6 aprilie, nu a mai fost organizată, fiind doar un singur client interesat, de spaţiul nr. 10. Însă pentru validarea licitaţiei trebuie să fie minimum 3 oferte pentru fiecare dintre cele opt spaţii vizate. AICI, detalii.

Chiar dacă tariful de chirie este accesibil, condiţiile pentru întreprinzători sunt greu de îndeplinit de unii dintre aceştia. Trebuie să disputa de sume considerabile în conturi, prin care să dovedească faptul că au capacitatea financiară necesară investiţiei și să amenajeze la anumite standarde acele zone.

Vezi şi Lista și PREȚURILE pe care le plătesc cei care au obținut spații sau terenuri în Cetatea Alba Carolina. Chiria cea mai mică: 50 de EURO

Spațiile scoase la licitație sunt:

Spaţiul nr. 2 (M4C1) – în Cetatea Alba Carolina, Contragarda Bastionul Trinitarienilor; preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 521,6 euro/lună; suprafaţa utilă 521,59 mp; necesar scrisoare de bonitate în valoare de 264.130 euro (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 4 (M5R1) – în Cetatea Alba Carolina, Ravelinul Sf. Capistrano; preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 59,9 euro/lună; suprafaţa utilă 85,6 mp; scrisoare de bonitate în valoare de 54.170 euro (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 5 (M6C2) – în Cetatea Alba Carolina, Bastionul Sf. Elisabetha; preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 524,4 euro/lună; suprafaţa utilă 476,75 mp; scrisoare de bonitate în valoare de 233.460 euro (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 6 (M7C1) – în Cetatea Alba Carolina, Contragarda Bastionul Sf. Michael; preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 406,8 euro/lună; suprafaţa utilă 508,52 mp; scrisoare de bonitate sau confort în valoare de 304.680 euro (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 7 (M7C2) – în Cetatea Alba Carolina, Contragarda Bastionul Sf. Carol; preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 479 euro/lună; suprafaţa utilă 532,2 mp; scrisoare de bonitate în valoare de 288.140 euro (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 9 (M7R2) – în Cetatea Alba Carolina, Ravelinul Sf. Carol; preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 56 euro/lună; suprafaţa utilă 186,8 mp; scrisoare de bonitate în valoare de 170.480 euro (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 10 (M7R3) – în Cetatea Alba Carolina, Ravelinul Sf. Carol: preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 229,3 euro/lună; suprafaţa utilă 254,8 mp; scrisoare de bonitate în valoare de 138.300 euro (sau echivalentul în lei)

Spaţiul nr. 13 – în Cetatea Alba Carolina, Contragarda Bastionul Trinitarienilor; preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 40 euro/lună; suprafaţa utilă 100 mp; scrisoare de bonitate în valoare de 63.200 euro (sau echivalentul în lei).

Taxa de inscriere la licitaţie este menţinută la 200 lei, preţul Caietului de Sarcini este de 100 lei, iar garanţia de inscriere la licitaţie reprezintă valoarea minimă a redevenţei pentru o perioadă de 6 luni.

Ofertele se redactează în limba română şi cuprind două plicuri unul exterior şi unul interior şi se depun la sediul concedentului.

– plicul exterior va cuprinde obiectul concesiunii, o fişăcu informaţii privind ofertantul şi o declaraţie de participare semnată de ofertant, copie certificat de inmatriculare a societaţii şi statut, declaraţie pe propria raspundere că ofertantul nu a fost condamnat în ultimii 5 ani pentru participarea la activitaţi ale unei organizaţii criminale, pentru corupţie, fraudă şi/sau spălare de bani, pentru fapte care au adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greşeli în materie profesională, precum şi faptul că nu se află in situaţia de a fi in faliment ori lichidare, că în ultimii 3 ani nu şi-a indeplinit in mod defectuos obligaţiile contractuale, certificat de atestare fiscală, bilanţ contabil, declaraţie privind cifra de afaceri pe o perioadă de 3 ani, scrisoare de bonitate, dovada plaţii garanţiei de participare şi a contravalorii documentaţiei, caiet de sarcini semnat şi ştampilat , dovada existenţei unui cotract-antecontract încheiat cu o persoanăfizică sau  juridică atestată sau autorizată, înscrisă în registrele Ministerul Culturii şi Cultelor privind urmărirea în timp a spaţiului

– plicul interior conţine oferta propriu-zisă, numele (denumirea) ofertantului şi adresa acestuia, oferta propriu -zis trebuie să cuprindă detailat toate condiţiile prevăzute în caietul de sarcini, alte obligaţii pe care ofertantul şi le asumă, precum şi date tehnice şi financiare referitoare la investiţie.

Valoarea redevenţei nu poate fi mai mică decât valoarea minimă stabilită de concedent

Cumpararea Documentaţiei de Atribuire (cu caietul de sarcini inclus) se face la  spaţiul Primăriei, Serv. Administrarea Domeniului Public şi Privat situat în Alba Iulia str. Calea Motilor, nr.7, bl. S1, sc. E (vizavi de BancPost), plata acesteia se face la Casieria Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat, în perioada 4-10 mai 2016, achizitionarea acestora fiind condiţie pentru acceptarea la licitaţie a ofertanţilor.

Depunerea ofertelor  se face în perioada 18 mai – 24 mai 2016, până la ora 12.00, la Primăria municipiului Alba Iulia cu sediul in Alba Iulia, str. Calea Motilor, nr. 5A, cam 8 (Registratura), într-un exemplar.

Fiecare participant poate depune o singură ofertă pe spaţiu.

Data limită pentru solicitarea clarificărilor este cu 4 zile înainte de  ultima zi de depunere a ofertelor.

Pentru desfăşurarea licitaţiei este nevoie de cel puţin trei oferte valabile.

În caz de amânare a sedinţei de licitaţie, aceasta se va repeta în data de 26 mai, ora 10.00.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement