Connect with us
Advertisement

Eveniment

Procesul crimei de la Mediaș a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. Filmul tragediei, descris în rechizitoriul procurorilor

YouTube video

Publicat

Doi bărbați din Alba au fost condamnați la închisoare cu executare pentru crima din fața unui club de noapte din Mediaș. Rusu Marius din Bucerdea Grânoasă a primit 12 ani și patru luni, dar la sentință s-a mai adăugat un rest dintr-o pedeapsă mai veche, iar în total a primit 14 ani, 5 luni şi 16 zile de închisoare.

Paul Anghel din Teiuș a fost condamnat la 5 ani şi 2 luni de închisoare, iar încă un bărbat din Sibiu, Otvos Ovidiu Ioan a fost condamnat la 4 ani și două luni de închisoare. Toți cei trei inculpați au făcut apel, iar dosarul judecat în primă instanță la Tribunalul Sibiu s-a mutat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia.

De asemenea motivarea instanței și implicit rechizitoriul procurorilor a fost făcut public. În document este detaliat pas cu pas filmul crimei din noaptea tragediei din 13 ianuarie.

CITEȘTE ȘI: Cei doi interlopi din Alba, implicați în crima de la Mediaș au fost condamnați. Cea mai mare pedepsă este de peste 14 ani

În jurul orei 0.40, cei trei inculpați alături de alți bărbați au intrat în clubul de noapte din Mediaș. Câteva zeci de minute mai târziu, un alt grup de bărbați, printre care și tânărul ucis, Marius Andrei Faghura, alături de tatăl său, intră în club și se duc direct la masa inculpaților.

Imediat începe o altercație între cele două grupuri.

Potrivit motivării instanței, Rusu Marius este lovit cu pumnul de către Marius Faghura și ulterior cu pumnii și picioarele de către un alt bărbat. Rusu cade la pământ unde mai este lovit, dar se ridică fără probleme.

”Rusu se înarmează cu un cuțit care îi căzuse din buzunar în timpul altercației, cu care se îndreaptă către membrii grupului care l-au agresat.

CITEȘTE ȘI: VIDEO: Momentul în care autorul crimei din Mediaș a scos cuțitul în fața unei grupări rivale. Răfuiala din club

De asemenea, A. O. se înarmează și el cu o bâtă și N. L. cu un cuțit. Văzând că Rusu Marius se îndreaptă către ei cu un cuțit, membrii grupului din care făcea parte și victima Faghura Marius, părăsesc clubul și o iau la fugă către poarta imobilului aflată la aproximativ 20- 30 m depărtare de club, aceștia fiind urmați imediat de către Rusu Marius, Otvoș  Ovidiu și Anghel Paul” se arată în documentul citat.

Următoarele acțiuni au fost surprinse de camerele video, imagini care au făcut înconjurul țării, în care se vede cum Faghura este lovit cu cuțitul și bătut.

Momentul crimei

Faghura fuge, dar alunecă pe zăpadă și cade lângă un gard.

În continuare, așa cum se poate observa din vizionarea camerelor de supraveghere aflate la poarta imobilului, la ora 01:06:58 victima  Marius Faghura alunecă pe zăpadă și cade la pământ, fiind astfel ajunsă din urmă de către inculpații Rusu Marius și Otvos Ovidiu, ambii aceștia având în mâna dreaptă câte un cuțit.

La ora 01:06:59 inculpatul Otvos Ovidiu se poziționează în dreptul capului victimei și o lovește violent cu piciorul în zona capului de 8 ori.

Concomitent cu loviturile aplicate de Otvos Ovidiu în zona capului, inculpatul Rusu Marius lovește victima aflată la pământ de 11 ori cu cuțitul în zona membrelor inferioare, acesta fiind împiedicat să mai lovească în continuare cu cuțitul de către Otvos Ovidiu care la ora 01:07:09 îl împinge ușor de deasupra victimei, dar Rusu Marius se apleacă din nou asupra lui Marius Faghura și îi mai aplică cu putere o lovitură de cuțit în picior la ora 01:07:13.

La ora 01:07:15 inculpatul Otvos Ovidiu se împiedică de piciorul victimei, se dezechilibrează și cade în zăpadă în apropierea acesteia, concomitent cu momentul în care ajunge lângă ei în fugă inculpatul Paul Anghel.

Imediat după ce Rusu Marius și Otvos Ovidiu încetează să mai lovească victima, la ora 01:07:17 în raza camerei de supraveghere apare venind în fugă și inculpatul Paul Anghel care se îndreaptă direct către victima aflată la pământ si pe care o lovește cu pumnii și cu picioarele tot în zona capului” se mai arată în motivarea instanței.

În jurul orei 1.30, Marius Faghura a decedat la secția de primiri urgențe a spitalului din Mediaș.

Detalii din anchetă

Potrivit documentului citat, Rusu Marius a fost singurul inculpat care a relatat cu sinceritate filmul evenimentelor, și a declarat că nu a avut intenția să îl omoare și din acest motiv l-a lovit cu cuțitul în zona picioarelor. Acesta a mai declarat că se afla puternic sub influența alcoolului.

Otvoș a susținut că deși a avut un cuțit în mână nu a avut intenția de a-l ucide pe Faghura și din acest motiv l-a lovit cu picioaarele. Totuși, instanța a reținut că în ”mod mincinos că în timp ce lovea victima cu picioarele, nu a văzut loviturile de cuțit aplicate concomitent de inculpatul Rusu, până la un moment dat când l-a observat și l-a împins pe Rusu de deasupra victimei, văzând doar două sau trei lovituri de cuțit. În momentul în care l-a împins pe Rusu de deasupra victimei, s-a împiedicat de piciorul lui și a căzut în zăpadă lângă el, observând că ies aburi din picioarele victimei, moment în care s-a panicat și a intrat într-o stare de șoc.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Recidivistul din Alba, care a ucis un tânăr în Mediaș, condamnat, în trecut, pentru tentativă de omor și tâlhărie

În aceste clipe a intervenit inculpatul Anghel Paul care s-a dus direct către victimă pe care a lovit-o cu pumnii și cu picioarele, însă din cauza stării emoționale în care se afla, nu a mai avut voce să strige la A să lase victima în pace.

Susținerea inculpatului Otvoș conform căreia acesta nu a văzut loviturile de cuțit aplicate de inculpatul Rusu este infirmată de probele administrate în cauză, din vizionarea înregistrărilor surprinse de camerele de supraveghere putându-se observa că poziția inculpatului Otvoș față de victimă și față de coinculpatul Rusu îi permite acestuia să vadă în întregime toate loviturile de cuțit aplicate de acesta din urmă” se arată în motivarea instanței.

După ce și-a dat seama de starea în care se află victima, Otvoș a fost cel care a sunat la numărul de urgență și a solicitat o ambulanță.

La aplicarea pedepselor s-a reținut faptul că Rusu Marius a beneficiat de o circumstanță atenunată deoarece el a fost primul atacat și că a avut o conduită sinceră în timpul procesului.

Otvoș Ovidu a uzat de procedura de juecată simplificată, pedapsa fiind scurtată cu o treime și ”că inculpatul a încercat după comiterea faptei să salveze viața victimei, a sunat la ambulanță și a încercat să ia legătura cu tatăl victimei pentru a se acorda acesteia din urmă primul ajutor. De asemenea în timpul comiterii actelor de agresiune asupra victimei de către inc. Rusu, l-a împins pe acesta pentru a nu mai lovi în continuare victima cu cuțitul” se arată în documentul citat.

Anghel Paul a beneficiat de asemenea, de procedura simplificată și a avut parte de circumstanțe atenunate. Una dintre acestea fiind că iubita sa ”aflată la masă cu inculpatul a fost foarte speriată de acțiunile agresive ale grupului advers, i-a spus acestuia că a fost lovită, fapt ce i-a creat acestuia o puternică emoție, care a condus la comiterea infracțiunilor” se mai arată în motivarea instanței.

Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia, fiind înregistrat în 9 decembrie, iar un prim termen din apel va avea loc în data de 15 ianuarie 2020.

 

 

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement